În cadrul unei declarații susținute luni, 31 august, la sediul Prefecturii Mureș, Premierul Ilie Bolojan a afirmat că, după implementarea PNRR,
„în România vor rămâne investiții importante”
. El a recunoscut existența unor eșecuri, însă nu consideră că Executivul pe care îl conduce poate fi tras la răspundere pentru fondurile pierdute.
Citește șiÎmbunătățirea condițiilor de muncă, abordată la întâlnirea dintre ministrul Justiției și reprezentanții Sindicatului Salariaților Institutului Național de Expertize Criminalistice
În octombrie 2021, România a atins termenul limită pentru implementarea reformelor și investițiilor stabilite prin PNRR, planul fiind transmis în mai 2021 către Comisia Europeană și ratificat de Consiliul Uniunii Europene.
În această situație, Ilie Bolojan, premier demis prin moțiune de cenzură la data de 5 mai, a efectuat o revizuire a realizărilor și eșecurilor din mandatul său, care a început în iunie 2025, în legătură cu PNRR.
„Astăzi este și ziua în care acest program important, cel mai mare program de finanțare al Uniunii Europene pentru tările membre, se finalizează pentru România. Așa cum știți, am avut două componente, o componentă de grant, de aproximativ 13,5 miliarde de euro, și una de împrumut, care a fost diminuată treptat, ajungând la o valoare de aproximativ 7 miliarde de euro. Am finalizat, practic, acest program. Apreciez că, în urma lui, în România vor rămâne investiții importante. În câteva minute se deschide autostrada Moldovei pe un tronson de aproape 50 de kilometri până spre Bacău. De asemenea, până la sfârșitul anului se va deschide și celălalt tronson și în primăvara anului viitor vom putea circula pe autostradă până la Pașcani. Acesta este un proiect care este legat direct de PNRR”, a spus Ilie Bolojan.
Și a continuat cu referire la realizări: „De asemenea, sunt proiectele importante în infrastructura mare, care înseamnă căi ferate modernizate și electrificate, care înseamnă rețeaua de spitale din România. Sunt foarte multe proiecte care țin de calitatea învățământului din școlile din țară. În aproape toate reședințele de județ, cea mai mare parte a școlilor sunt modernizate, dotate, reabilitate cu infrastructură corespunzătoare de ultimă generație”.
Bolojan: „Nu s-a reușit trecerea Legii salarizării și guvernul pe care îl reprezint n-are nicio responsabilitate”
În ceea ce privește eșecurile, Ilie Bolojan a recunoscut că România a suferit pierderi financiare din cadrul PNRR, însă a susținut că guvernul pe care îl reprezintă nu poartă nicio responsabilitate pentru neîndeplinirea reformei salarizării, care ar fi costat 770 de milioane de euro.
„Dacă ar fi să exprim și aspectele care n-au fost cele mai bune, putem să spunem că, pe ultima sută de metri, am pierdut două sume, dintre care una este foarte importantă, este vorba de 770 milioane de euro, care reprezintă contravaloanea jalonului din PNRR care nu a fost îndeplinit. Așa cum știți, deși am făcut tot posibilul în această perioadă să găsim o formulă de consens prin care aceste reforme mari să fie adoptate, nu s-a reușit trecerea Legii salarizării și guvernul pe care îl reprezint n-are nicio responsabilitate pe această temă. Am făcut tot ce a fost posibil ca să-l trecem. Din păcate, nu s-a dorit acest lucru”, a afirmat premierul demis.
„De asemenea, am mai pierdut și vom pierde o sumă de bani care înseamnă până în 100 de milioane de euro, aferentă jalonului de decarbonizare. Asta pentru că, deși am avut sume importante din bani europeni pentru a înlocui centralele pe cărbune pe care România s-a angajat să le închidă ca efect al poluării și al unei funcționări energofage, pentru că n-am finalizat centrala de la Craiova și pentru că nu puteam să lăsăm un oraș fără încăzire pe perioada de iarnă, de asemenea pentru că în Valea Jiului n-am înlocuit niciun grup energetic cu grupuri pe gaz sau cu alte formule de fotovoltaic sau de stocare, am prelungit cele două grupuri de la Turceni și de la Craiova până cel mai târziu în 2028, în așa fel încât să menținem atât încăzirea municipului Craiova pe perioada de iarnă, dar și un echilibru în Sistemul Național de Termoficare”, a completat el.
„Legat de PNRR, în zilele următoare, în condițiile în care se evaluează toate sumele și vă putem da cifre exacte, vom face o dare de seamă cu privire la acest program important pentru România”, a conchis Ilie Bolojan.
COMENTARII / 0