Ilie Bolojan: Siegfried Mureşan l-a anunțat cu 30 de minute înainte

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat vineri că a aflat înainte cu aproximativ 30 de minute, de la Siegfried Mureşan, despre intenţia preşedintelui României de...

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat vineri că a aflat înainte cu aproximativ 30 de minute, de la Siegfried Mureşan, despre intenţia preşedintelui României de a-l nominaliza pentru funcţia de premier. În ce privește programul de guvernare, Bolojan afirmă că liberalii nu vor susţine unul „care nu se bazează pe realităţi”.

„Am aflat ieri, înainte cu aproximativ 30 de minute, prin informaţia pe care mi-a comunicat-o domnul Siegfried Mureşan, despre intenţia preşedintului României de a-l nominaliza în această poziţie. Chiar dacă această nominalizare s-a făcut cu aproape 3 luni de zile întârziere, responsabilitatea pe care o avem este la fel de valabilă şi acum 3 luni şi astăzi, în a încerca, după posibilităţile pe care le avem, funcţie de ponderea noastră electorală, să formăm un guvern şi Partidul Naţional Liberal va trata cu responsabilitate această situaţie”, a spus Ilie Bolojan la Parlament.

Preşedintele PNL a declarat că, în perioada imediat următoare, prin intermediul experților săi din ministere și al colegilor de partid, vor oferi toate informațiile necesare, astfel încât perspectiva lui Siegfried Mureşan să se bazeze pe date exacte referitoare la starea țării.

Citește șiVideo Surpriză în negocierile pentru noul Guvern. PSD ar accepta miniștri tehnocrați, iar PNL și UDMR ar urma să voteze cabinetul

„Nu vom veni cu programe şi nu vom susţine programe care nu se bazează pe realităţi, care creează aşteptări care nu pot fi acoperite de situaţia noastră economică, şi aşa cum am spus şi la declaraţiile pe care le-am făcut după consultări, indiferent cine va fi nominalizat şi ales şi desemnat premierul României, problemele vor fi aceleaşi.

Sunt problemele care ţin de păstrarea echilibrelor financiare şi avem o evaluare care va fi în perioada imediat următoare. Sunt probleme care ţin de funcţionarea statului şi a serviciilor publice principale, de pregătirea bugetului pentru anul următor şi de crearea condiţiilor pentru relansarea economiei româneşti”, a precizat Ilie Bolojan.

El a precizat că

„asta înseamnă un guvern care propune măsuri corecte, un guvern care ţine cont de interesele noastre, de situaţia internaţională în care suntem, de constrângerele economică, de crizele pe care le avem şi care vine cu soluţii pentru România”

„Asta vom face în zilele următoare şi vom participa la negocierile care vor începe în zilele următoare”, a mai declarat Ilie Bolojan.

COMENTARII / 0