Unul dintre enigmele persistente ale inimii umane este legat de rețeaua nervoasă sofisticată a organului, denumită adesea „mini‑creierul” inimii. Cercetătorii au constatat de mulți ani că această structură influențează funcționarea inimii, în special prin reglarea ritmului cardiac, însă detaliile privind mecanismul său precis și amploarea importanței sale în diverse aspecte rămâneau limitate, conform raportului Național Geographic.
Un experiment recent realizat pe șoareci și publicat în revista Cell oferă o nouă lumină asupra sistemului nervos cardiac intrinsec (ICNS), rețeaua sofisticată alcătuită din aproximativ 40.000 de neuroni localizați în țesutul adipos ce înconjoară inima. Cercetările indică faptul că acest mini‑creier este de fapt vital pentru supraviețuire, iar concluziile pot stimula dezvoltarea unor noi terapii menite să corecteze aritmiile și alte anomalii cardiace.
În trecut, se considera că ICNS acționează major ca un punct de tranziție pentru sistemul nervos autonom, care reglează activități subconștiente ale corpului, cum ar fi pulsul și respirația, și este în mare parte gestionat de sistemul nervos central, localizat în creier și măduva spinării. Totuși, cercetarea recentă a arătat că rolul său depășește simpla transmitere a impulsurilor de la creier la inimă: ICNS controlează direct activitatea cardiacă, implicând două tipuri de neuroni cu atribuții diferite. Celulele Npy+ asigură funcțion
Citește șiCe fac oamenii a-și proteja sănătatea iarna: 7 obiceiuri cheie
Rui Chang, coautor al studiului și profesor asociat în departamentele de neuroștiințe și fiziologie celulară și moleculară de la Facultatea de Medicină a Universității Y
Neuronii din cadrul ICNS pot comunica între ei și cu alți neuroni controlați de sistemul nervos central. Drept urmare, ICNS este capabil să facă ajustări continue ale activității mecanice și electrice a inimii ca răspuns la condițiile schimbătoare – de exemplu, creșterea ritmului cardiac atunci când creierul detectează că trebuie să fii în alertă maximă „ca atunci când ești urmărit de un tigru”, spune Deepak L. Bhatt, profesor de medicină cardiovasculară la Școala de Medicină Icahn de la Mount Sinai din New York, sau încetinirea acestuia atunci când nu mai ești în pericol.
Însă ICNS nu se limitează la a prelua indicații de la alte sisteme. „Aceste semnale sunt bidirecționale – creierul și inima comunică între ele”, spune Majid Basit, cardiolog la Memorial Hermann Health System din Houston. Acesta preia informații de la creier și corp și apoi își face propriile ajustări, independent de sistemul nervos central. Acest lucru permite inimii să se adapteze mai rapid decât ar face-o prin intermediul căii de comunicare dintre creier și inimă mediate de sistemul nervos autonom.
Basit afirmă că ICNS contribuie la menținerea cantității adecvate de flux sanguin provenit din inimă ca reacție la factori precum activitățile fizice, stările emoționale sau chiar modificările de poziție. De asemenea, s-a demonstrat că reglează capacitatea inimii de a produce forță pe măsură ce se contractă, garantând astfel o pompare corespunzătoare a sângelui în întregul corp. În plus, ICNS facilitează relaxarea inimii după contracție și sincronizează ritmul bătăilor cu impulsurile electrice.
Chang subliniază că cunoașterea
În prezent, terapiile pentru afecțiunile cardiace se concentrează în principal pe mușchiul inimii, pe vasculatura sanguină sau pe sistemul de conducere electrică. De exemplu, administrarea unor medicamente specifice poate genera reacții adverse nedorite, printre care insuficiență renală, risc de hemoragie, amețeli, oboseală și alte simptome problematic.
„Studiile noastre indică posibilitatea de a modula selectiv neuronii implicați într-o anumită funcție cardiacă, păstrându-i în același timp pe ceilalți”, spune Chang. Aceasta ar putea implica stimularea electrică a unor ramuri nervoase specifice cu modele de stimulare mai bine reglate sau medicamente care acționează asupra unor ținte moleculare bogate în anumiți neuroni.
O altă posibilitate care este cercetată în prezent este o ecografie focalizată, de intensitate redusă, despre care Chang notează că ar putea fi combinată cu medicamente specifice pentru a modula acțiunea anumitor neuroni. În plus, stimularea nervilor vagali – care conectează creierul cu diverse organe interne, inclusiv inima – ar putea fi utilă în unele cazuri, deoarece „stimulează inima folosind curenți electrici ușori”, spune Basit. În viitor, ar putea fi dezvoltate intervenții bazate pe gene pentru a viza selectiv anumite tipuri de celule nervoase din cadrul ICNS.
În final, această nouă cercetare deschide posibilitatea unui viitor în care cercetătorii pot exploata energia „mini‑creierului” cardiac pentru a asigura funcționarea corectă a inimii și pentru a ajusta subtil aspectele care nu funcționează în mod optim.
COMENTARII / 0