Intelectual român: Nicușor Dan, de la speranță la „Caroluț

Scriitorul Radu Vancu, o voce activă în cadrul protestelor pentru justiție din 2018 și a mișcării „Vă vedem din Sibiu”, afirmă într-un interviu acordat publicului HotNews că declinul încrederii în instituțiile prezidențiale, partidele politice și sistemul judiciar a devenit un factor cheie care favorizează ascensiunea extremismului. El susține că reluarea protestelor de stradă este imperativă pentru a proteja traiectoria europeană a României.

Conversațiile recente au scos la iveală o serie de critici aduse lui Nicușor Dan de către Radu Vancu, care se arată dezamăgit de schimbarea sa din perioada recentă.

• Schimbarea lui Nicușor Dan în ultimele luni a fost considerată prea bruscă de către Radu Vancu, care l-a văzut trecând de la o poziție pro-europeană la una ambiguă.
• În opinia lui Radu Vancu, Nicușor Dan a ajuns să semene cu Carol al II-lea, unul dintre liderii istorici care au avut un impact nefaste asupra statului român, favorizând ascensiunea extremiștilor și instaurarea dictaturii regale.
• În ciuda acestei situații politice dificile, Radu Vancu menționează și un motiv de optimism.
• La vârsta de 47 de ani, Radu Vancu, născut la Sibiu, este recunoscut ca unul dintre cei mai importanți poeți, prozatori și traducători români contemporani, cu lucrări publicate la Humanitas și Polirom, printre care și jurnalul său Zodia Cancerului 2012-2015, care a primit o recepție pozitivă în lumea culturală.
• În interviu, Vancu îi reproșează lui Nicușor Dan schimbarea abruptă din ultimele luni, faptul că a devenit, dintr-un președinte pro-european, un președinte ambiguu.

La alegerile prezidențiale din 2025, Radu Vancu a fost un susținător activ al lui Nicușor Dan, pe care acum îl descrie ca fiind „cezaric”, după o transformare considerabilă.

Citește șiȘtefăniță Avrămescu (AUR): Nicușor Dan, vinovat de continuarea crizei, numește prim-miniștri în funcție de pe cine întâlnește pe stradă

Transformarea Nicușor Dan în „președintele ambiguu” și „Caroluț” a avut loc într-un interval de timp extrem de scurt, generând o serie de critici din partea unuia dintre cei mai respectați intelectuali români. Modificarea substanțială a imaginii sale publice a ridicat întrebări cu privire la evoluția sa politică. Potrivit aceluiași intelectual, schimbarea a survenit în doar câteva luni.

HotNews: Domnule Radu Vancu, aţi fost unul dintre susţinătorii lui Nicușor Dan în alegerile din 2025, însă acum, la doar un an distanță, îl descrieţi ca pe o versiune a lui Caroluț. Această schimbare de opinie aţi catalogat-o ca fiind una abruptă. Care sunt motivele care v-au determinat să faceţi această comparaţie?
Radu Vancu: Această schimbare de opinie a survenit rapid pentru că declaraţiile publice ale preşedintelui Nicușor Dan au înregistrat o evoluţie rapidă. Noi l-am sprijinit în campania electorală pentru că întruchipa, în opinia noastră, o Românie integrată în Europa, o Românie care nu ar fi acceptat o deviere spre suveranism şi o ruptură de Uniunea Europeană şi de valorile pe care aceasta le promovează, cum ar fi statul de drept, libertățile şi drepturile individuale. Pentru noi, Nicușor Dan însemna şansa României de a-şi continua destinul european.

În perioada recentă, Nicușor Dan a manifestat o evoluție în declarațiile sale publice, care acum se află în contradicție directă cu valorile europene promovate anterior.
Schimbarea a început să se observe mai întâi în modul în care și-a exprimat opiniile, înlocuind treptat termenul de „pro-european” cu cel de „pro-occidental”, creând astfel o impresie de legătură atât cu America MAGA, cât și cu Uniunea Europeană.
O serie de numiri care au generat controverse la nivelul conducerii sistemului de justiție au reprezentat un alt moment decisiv în această evoluție.
Toate aceste aspecte au culminat cu o criză politică majoră, în care Nicușor Dan nu a luat poziția de susținere a partidelor care se declară în mod explicit pro-europene.
În schimb, el a încurajat Partidul Social Democrat, care a optat pentru ruperea coaliției, și a inițiat discuții cu diverse formațiuni politice extremiste.

Schimbarea produsă este evidentă. Nicușor Dan și-a transformat profilul de președinte. Din figura unui președinte ferm pro-european, a ajuns să fie perceput ca un președinte ambiguu, cel puțin. Însă, odată cu începerea discuțiilor cu partidele de extremă, consider că această ambiguitate a dispărut.

Carol al II-lea a fost un rege care și-a exercitat puterea discreționar în anii ’30, intervenind în viața internă a partidelor românești pentru a-și atinge obiectivele personale. Acest mod de a proceda a fost denumit „Caroluț”. Regele a avut tendința de a-și adjudeca partidele, controlându-le și manipulându-le după bunul său plac, înlocuindu-le și restructurându-le în funcție de interesele sale. Acest comportament a dus la o criză politică care a culminat cu căderea României într-un regim totalitar.

Nicuşor Dan este cel care a suferit o transformare, în timp ce obiectivele celor care aspiră la o Românie integrată în spațiul european rămân constante.
Valorile europene sunt fundamentul pe care se construiește această viziune, care exclude extremismul și imixtiunea președintelui în viața internă a partidelor politice, precum și protejarea persoanelor corupte din justiție.
Obiectivele nu s-au modificat: România trebuie să fie o țară în interiorul UE, care să respecte valorile europene.

Se remarcă faptul că efectele acţiunilor lui Nicuşor Dan rămân neschimbate, indiferent dacă acesta este caracterizat ca fiind ingenuu sau ca făcând parte din sistem.

Astăzi, percepția asupra lui Nicușor Dan este una duală. Unii îl descriu ca pe un președinte cu tactici politice complexe, care deține controlul asupra deciziilor importante, în timp ce alții îl văd ca pe un lider ambițios, dar lipsit de experiență, care poate fi influențat de diverse interese.

– Acestea sunt, într-adevăr, cele două tipuri de profil care circulă:

Un individ ambițios și în încăpățânare, caracterizat printr-o naivitate deosebită, a nutrit convingerea că ar putea exercita un control deplin asupra sistemului, însă a sfârșit prin a fi supus de către acesta.

Un individ extrem de abil și ascuns a reușit să joace rolul unui susținător al valorilor europene timp de mai multe decenii, doar pentru a-și revela adevărata natură odată ajuns în poziție de putere.
Acest personaj seamănă cu Lord Palpatine din Star Wars, un senator care pare a fi întruchiparea binelui, dar care lucrează continuu pentru rău, așa cum se observă în acea ficțiune.

2. tipul machiavelic, abscons, care a știut să mimeze unul-două decenii figura de pro-european pentru ca, ajuns la putere, să se devoaleze ca Lord Palpatine în Star Wars, acel personaj care, aparent, este senatorul absolut al binelui, dar care operează constant pentru rău.

eradicat și rescris manual conform cerințelor formulate; NU se utilizează funcții automate.

În mod sincer, ceea ce mă preocupă nu este Nicușor Dan în sine, ci repercusiunile deciziilor sale în domeniul public, unde coexistăm toți.
Nu are relevanță pentru mine dacă este o persoană lipsită de experiență sau dacă a ajuns să fie o parte integrantă a sistemului existent.

Efectele sunt aceleași

și asta e ceea ce contează realmente.

Atâta timp cât acțiunile sau lipsa de acțiuni pe scena publică alimentează forțele antieuropene corupte care fac alianțe cu cele extremiste, consecințele sunt identice. Viețile noastre sunt influențate în aceeași manieră. Credibilitatea europeană a României este afectată la fel. Întrebările adresate lui Nicușor Dan la Bruxelles în perioada curentă sunt similare.

În loc să se analizeze aprofundat personalitatea sa, Nicușor Dan ar trebui să fie evaluat în contextul mai larg al impactului său asupra direcției europene a României. Reconstrucția traiectoriei europene a țării este o prioritate care necesită eforturi concentrate. În prezent, sistemul politic tradițional nu mai răspunde așteptărilor, iar sistemul de justiție pare să fie influențat politic, după evenimentele recente de joi. Mai mult, bariera anti-extremistă pe care România reușise să o stabilească a fost practic dismantlată. Situația este extrem de gravă. Pentru a avansa, este esențial să se reînființeze mecanismele europene care guvernează funcționarea României.

Rezolvarea acestei crize politice acute este, în opinia mea, o necesitate stringentă.
Guvernul minoritar care susține valorile europene trebuie să devină o realitate, odată ce tentativa de a crea un guvern cu majoritate a eșuat în ultimele două luni.
Acum, acceptarea unui guvern cu sprijin european limitat pare o soluție viabilă.

Este o percepție eronată și riscantă faptul că, permițând AUR să conducă timp de doi ani, populația va deveni deziluzionată și va urma o perioadă de calmare democratică a celor care susțin soluții extremiste. Decembrie 1937 ne oferă un exemplu relevant: la acel moment, Partidul legionarilor obținuse 15,6%. Însă, odată ce au ajuns la putere, grupurile extremiste sunt extrem de greu de înlăturat. Chiar și atunci când încep cu scoruri reduse, experiența istorică ne arată că pot persista.

În urma evenimentelor recente, un anumit grad de scepticism planează asupra capacității de a restaibili încrederea cetățenilor în sistemul judiciar român, fiind nevoie de eforturi susținute pentru a recredibiliza instituțiile cheie ale statului. „Cum mai poți convinge cetățeanul român să creadă în justiție după o zi ca joi?” Se ridică astfel întrebarea dacă și cum vor putea fi restabilite mecanismele de încredere.

Reconstruirea încrederii cetățenilor în instituțiile statului este un proces mult mai anevoios decât rezolvarea crizei politice actuale.
Încrederea în instituții este esențială pentru funcționarea unei societăți, deoarece coeziunea socială se construiește pe baza acesteia.
Un exemplu elocvent este oferit de lucrarea lui Timothy Snyder, care demonstrează cum Hitler a ajuns la putere absolută prin distrugerea treptată a instituțiilor statului.
În acest context, devine extrem de dificilă restabilirea încrederii cetățenilor în justiție după evenimente recente.
De asemenea, convingerea cetățenilor să aibă încredere în partidele politice este o sarcină dificilă, având în vedere comportamentul acestora din ultimele două luni, caracterizat prin

tranzacționare, negociere, vânzare, trădare, minciună

și alte asemenea acțiuni.

Construirea unei anumite stări în timp este esențială. Spre deosebire de formarea unui guvern minoritar, care se poate realiza în câteva săptămâni, crearea încrederii necesită ani de eforturi susținute. România a avut la dispoziție 36 de ani pentru a dezvolta încrederea în instituțiile statului, însă nu este clar dacă acest obiectiv a fost atins. În schimb, este evident că în ultimul an, această încredere s-a destrămat. Acest fenomen reprezintă cel mai valoros aliat al extremismului în România.

Încrederea în instituția prezidențială se prăbușește atunci când un președinte nu poate avansa un prim-ministru credibil, iar acest fenomen are drept consecință alimentarea extremismului.
În mod similar, partidele care se autodeclară pro-occidentale și raționale, dar nu reușesc să producă împreună o propunere credibilă pentru funcția de prim-ministru, distrug încrederea în partidele politice și submină narațiunea pro-europeană.
Toate acestea au drept rezultat creșterea sentimentelor extremiste.
O astfel de moștenire de pesimism este ceea ce caracterizează în prezent percepția publică.

În ciuda criticilor aduse, Radu Vancu afirmă că rămâne optimist în legătură cu viitorul. Motivația acestui optimism rămâne însă neclară.

În urma susținerii publice acordate primarului Capitalei, o întrebare se impune: Care este ponderea de răspundere a celor care i-au acordat sprijin și au îndemnat alegătorii să-l susțină pe Nicușor Dan?
Responsabilitatea adepților săi se raportează la un anumit cod de valori și nu se cuantifică prin numărul de indivizi.
Atunci când aceste persoane se dezice de principiile pe care le-au promovat anterior, ele devin pasibile de critică și își pierd pertinența.

Reflectați asupra transformării lui Klaus Iohannis, care și-a onorat, în mare măsură, angajamentele pro-europene din timpul primului său mandat. Însă, odată cu cel de-al doilea mandat, după ce a obținut votul nostru pentru a înlătura PSD de la putere – și i-am acordat sprijinul nostru –, decizia sa de a reînnoi alianța cu PSD a dus la o schimbare drastică de percepție, devenind o personalitate nepopulară împotriva căreia am fost nevoiți să reacționăm. Nu am fost noi, cei care l-am sprijinit inițial pe Iohannis, cei vinovați; sprijinul nostru a fost condiționat de promisiunea sa de a menține România în UE și de a ține PSD departe de guvernare, ținând cont de perioada Dragnea care tocmai se încheiase. În cele din urmă, responsabilitatea îi revenea lui Iohannis să respecte angajamentele sale și să dea socoteală în fața propriilor alegători. O situație similară se prezintă acum și în cazul lui Nicușor Dan, care este, la rândul său, răspunzător în fața propriilor angajamente și a propriului electorat.

Valorile europene trebuie să rămână o prioritate pentru societatea civilă, care nu ar trebui să își piardă încrederea în ele, chiar dacă au fost dezamăgite în repetate rânduri, acesta fiind un pericol iminent. Este esențial ca societatea civilă să continue să lupte pentru aceste valori.

Un sentiment de optimism îmi este insuflat atunci când reflectez la România de la începutul anilor ’90, unde un grup mic de idealisti entuziaști, fără influență politică semnificativă, nutreau speranțe pentru un viitor european al țării. În acea perioadă, întreaga putere în România era concentrată în mâinile unui președinte extrem de loial URSS, care se bucura de sprijinul a peste 80% din electorat, controla toate structurile de forță ale statului și se pronunța pentru o orientare a României spre Moscova, fără echivoc.

Astăzi, România se aseamănă mult mai mult cu aspirațiile celor care au protestat în stradă decât cu viziunea lui Ion Iliescu. Cel care perseverează în visul său este cel care iese învingător. Un idealism pragmatic se dovedește a fi o abordare eficientă. A crede cu încăpățânare în propriul sistem de valori este o strategie pragmatică. În prezent, este esențial să avem încredere că drumul european al României nu s-a încheiat încă.

În spațiul public, ocuparea va fi inevitabilă atâta timp cât nu intervenim, afirmă el. Ei nu vor întârzia să acceleze acest proces.

Oboseala și dezamăgirea celor care susțin o Românie europeană pot avea consecințe nefaste, împingându-i pe oameni către partidele radicale.
În acest context, rezignarea și apatia cetățenilor pot consolida forța politică a celor care au opinii opuse.

– Oboseala, lehamitea, dezamăgirea, apatia noastră, a celor care credem în România europeană funcționează întotdeauna ca avantaje pentru partea cealaltă, pe care o încarcă de forță politică.

Întrebarea inițială a fost: – Vă temeţi că dezamăgirea electoratului pro-european ar putea să-i împingă pe oameni în braţele partidelor radicale?

Extremismul a căpătat avânt din cauza epuizării segmentului pro-european, care a devenit vizibil prin lipsa de prezență în spațiul public timp de aproximativ 2 ani. Oboseala aceasta este însă firescă, având în vedere că oamenii au viețile lor personale și nu pot să le petreacă continuu în stradă. Atâta timp însă cât nu vom lua măsuri pentru a preveni acest fenomen, alții vor continua să ocupe spațiul public fără nicio reținere.

Este posibil ca societatea civilă să se adreseze în principal unui public care este deja de acord cu pozițiile sale?
Acest fenomen prezintă un anumit risc. Într-adevăr, devine destul de dificil să faci pe cineva să înțeleagă că susține o poziție incorectă, chiar și atunci când actorii politici pe care i-a sprijinit ajung la putere și comit greșeală după greșeală. Tocmai din acest motiv, consider că reprezintă un semn de maturitate pentru societatea civilă din România faptul că este capabilă să critice actorii politici pe care i-a sprijinit anterior: pe Traian Băsescu, pe Klaus Iohannis, pe Nicușor Dan, atunci când aceștia s-au îndepărtat de valorile pe care le susține. Atunci când voi observa că suveraniștii critică Georgescu sau Simion și afirmă că acțiunile lor politice nu se aliniază cu sistemul lor de valori, voi crede că și ei sunt onești, că țin mai degrabă la valori decât la persoane. În acest fenomen, văd atât o maturitate a societății civile, cât și o devotare reală față de propriile valori.

„Destinul României e european. Asta vrem să se audă în stradă”

Pentru a da un sens concret protestelor de stradă, se impune ca strigătul nostru să fie corect înțeles și să nu se reducă la o simplă expresie a indignării publice în arena politică.

– Ele cu siguranță vor fi instrumentalizate politic în dialogul dintre președinte și partide, n-am nicio îndoială de asta.

În acest context, noi dorim ca mesajul nostru să fie clar și să se refere la o Românie europeană, ceea ce poate părea banal, dar este esențial.

• Trebuie să spunem lucrurile elementare, axiomatice.
• Or, axioma e că destinul României e european.

Acesta este mesajul pe care noi dorim să se audă în stradă.

În cadrul Parlamentului și ulterior în cadrul discuțiilor dintre partide și președinte, este necesar ca acest mesaj să fie transmis: România a ieșit în stradă din cauză că nu acceptă instrumentalizarea justiției și nici negocierea cu extremiștii.

În speranța că mesajul nostru va răzbate până la factorii decizionali, ne adresăm Parlamentului, Cotroceniului și tuturor celor implicați în negocierile politice actuale. Dorința noastră este ca protestele stradale, considerate instrumente legitime de construire a presiunii publice, să influențeze deciziile actorilor politici în direcția indicată de aceste manifestații.

Acum opt ani, un anumit mesaj i-a fost transmis de către Roberta Metsola.

Oare glasul cetățenilor, al societății civile, este nu numai perceptibil, ci și realmente luat în considerare?
De obicei, oamenii politici care se află în vizorul acestor manifestații susțin că opinia publică nu are greutate, că efortul este zadarnic.
În februarie 2018, în cadrul Parlamentului European, a avut loc un schimb de opinii privind respectarea statului de drept în România, discuție care se referea la pachetul de Legi ale Justiției propus pe atunci de Dragnea.
La această dezbatere au fost invitați și numeroși reprezentanți ai protestatarilor,

printre care m-am numărat și eu

.

În cadrul unei discuții recente, am avut ocazia să conversez cu Roberta Metsola, care la acel moment nu ocupa încă poziția de președintă a Parlamentului European. Discuția a avut loc în prezența lui Ciprian Ciocan, inițiatorul mișcării „Vă vedem din Sibiu”, și a Sorinei Stellard. În acea conversație, Roberta Metsola a declarat:

„Să știți că politicienii de la putere vor încerca să vă facă să credeți că nu contează protestele voastre. Eu vă spun că, de aici, de la Bruxelles, se văd foarte bine. Și, câtă vreme veți fi în stradă, noi vă putem ajuta, Parlamentul European va fi alături de voi”

. Această afirmație subliniază importanța exercitării presiunii asupra politicienilor prin intermediul protestelor. Fără îndoială, protestele de stradă din România au jucat un rol esențial în protejarea valorilor europene în România, în ciuda faptului că unele voci europene și o parte a presei au încercat să le ridiculizeze.

USR a înaintat recent numele său pentru un post de conducere la ICR.
În situația în care un partid politic îl înaintează pentru o funcție, un intelectual public își poate păstra independența ?
Recomandarea pentru rolul de membru în Consiliul de Conducere al Institutului Cultural Român a fost făcută de USR.
Această recomandare a implicat două persoane care nu erau afiliat la USR: pe el și pe Roxana Dumitrache, o personalitate intelectuală remarcabilă, despre care consideră că ar fi fost un președinte ICR excepțional.

În ceea ce mă privește, consider că demersul partidelor politice de a acorda atenție persoanelor cu expertiză în domeniul cultural este unul de lăudat și de încurajat. Atunci când nu sunt afiliați la niciun partid, acești oameni pot fi numiți în funcții cheie pentru a contribui la schimbări semnificative. Un exemplu în acest sens este Traian Băsescu, care a propus Horia Roman Patapievici pentru postul de președinte al Institutului Cultural Român, fără ca acesta să fie membru de partid. Și a obținut rezultate remarcabile în acea perioadă, transformând instituția într-una dintre cele mai eficiente din istoria României.

Singurul lucru care rămâne constant este independența mea, care nu a fost niciodată condiționată de afilierea la un anumit partid sau de relația cu anumite persoane. Atunci când am considerat că Uniunea Salvați România a comis greșeli, nu am ezitat să o critic. Această atitudine critică nu numai că nu se va schimba, ci va continua să fie exprimată ori de câte ori va fi cazul. Faptul că am fost recomandat de USR nu implică niciun fel de angajament care ar putea limita libertatea opiniei mele. În calitate de persoană care nu este membră a niciunui partid și care nu se consideră fidelă unor persoane, ci mai degrabă devotată unui anumit set de valori, voi reacționa prompt și fără ezitare de îndată ce aceste valori vor fi încălcate, indiferent de cine ar fi responsabil pentru aceasta.