O decizie luată în Canada în anii 1930, când molizi albi au fost plantați pe pajiști native din Parcul Național Riding Mountain, continuă să-i surprindă pe cercetători aproape un secol mai târziu. Copacii au fost ulterior îndepărtați, în încercarea de a readuce terenul la starea inițială, însă ceea ce au descoperit oamenii de știință după aproape 20 de ani a schimbat perspectiva asupra modului în care natura își revine după intervențiile oamenilor, relatează The Times of India.
Cercetătorii au analizat diferențele dintre pajiștea neatinsă și plantațiile de molid
În provincia Manitoba, în perioada 1930‑1940, pe pajiștile native cu păiuș, au fost înființate plantații de molid alb, Picea glauca. Mai târziu, autoritățile au început să demoleze aceste plantații pentru a readuce pajiștile la starea lor inițială. Cercetătorii care au urmărit evoluția ulterioară au constatat că simpla eliminare a arborilor nu a fost suficientă.
Citește șiVremea se schimbă radical în România: de la 28 de grade, la răcire și ploi. Prognoza meteo pe următoarele două săptămâni
Amprentele lor persistă în flora locală, în semințele din sol și chiar în microorganismele subterane.
În decursul a aproape 20 de ani, pajiștea nu s-a restabilit în forma sa inițială.
Cercetătorii au evaluat suprafețe de pajiște nativă neîmpădurite, plantările de molid existente și terenuri în care arborii au fost tăiați în perioade diferite. Concluzia a evidențiat cât de rezistentă poate fi modificarea adusă de om asupra unui ecosistem. Chiar și după 19 ani de la tăierea copacilor, niciuna dintre zonele restaurate nu a reușit să se asemene cu pajiștea nativă folosită ca reper.
Specialiștii au recunoscut 131 tipuri de flora, dar organizarea, varietatea și compoziția vegetației din zonele reabilitate în continuare reflectă perioada în care se cultivau molizi. În regiunile afectate de vechile plantații, numărul de specii indigene era redus, în timp ce plantele exotice sau invazive erau mai numeroase.
Arborele a dispărut, însă schimbarea a rămas sub sol.
Aspectul vizibil la nivelul suprafeței reprezenta doar o mică parte a întregii probleme. Cercetătorii au investigat și nematodele prezente în sol, organisme microscopice ce alcătuiesc rețeaua trofică subterană și care pot oferi indicii privind starea ecosistemului. Grupurile lor au evoluat în paralel cu schimbările vegetației.
În plantațiile care au rămas și pe suprafețele recent reabilitate, se găseau în principal grupuri de nematode alimentate cu bacterii. Pe măsură ce au trecut ani de la tăierea arborilor, condițiile începuseră să se apropie, în anumite aspecte, de cele ale pajiștilor native.
Numărul nematodelor asociate rădăcinilor vegetale creștea, atingând cantități comparabile cu cele din pajiștea nativă. Totuși, o diferență semnificativă persistă: diversitatea totală a acestor organisme nu s-a restabilit în ecosistemul inițial, nici după două decenii.
Regiunea reabilitată cel mai lung timp prezenta cea mai redusă varietate.
O constatare surprinzătoare a apărut în regiunea în care a trecut cea mai mare perioadă de la îndepărtarea copacilor. În loc să prezinte cea mai abundentă faună vegetală și microorganizmică, zona a înregistrat cea mai mică diversitate dintre suprafețele restaurate analizate. Acest fapt indică faptul că reconstrucția unui ecosistem nu se realizează automat printr-un progres liniar, în care fiecare an îl apropie de starea inițială.
În anumite zone ale pajiștii, componentele se readuceau la starea inițială, în timp ce alte părți păstrau modificările. Astfel, cercetătorii au stabilit că doar tăierea arborilor nu garantează regenerarea pajiștilor nordice acoperite de păiuș.
În prezent, Canada își menține activitatea de reabilitare a pajiștilor din Riding Mountain.
Problema nu a rămas exclusiv în cadrul unui studiu efectuat cu câțiva ani în urmă. În 2026, Parks Canada continuă activitățile de protecție și restaurare a pajiștilor din Parcul Național Riding Mountain. În aprilie, autoritățile canadiene au inițiat un foc controlat în zona Lake Audy, o dintre strategiile adoptate pentru a preveni extinderea vegetației lemnoase și a molidului alb în pajiști. Misiunea a inclus și reconstrucția habitatului pentru specii precum bizonii, elanii și cerbii.
În lunile până în iunie, parc a suferit focuri controlate pe aproximativ 1.700 de hectare. Parks Canada susține că aceste incendii sunt menite să păstreze și să reconstruiască pajiștilor și să împiedice extinderea pădurii în zonele destinate să rămână deschise. În trecut, autoritățile au raportat restaurarea a circa 40 de hectare de pajiște cu păiuș, prin eliminarea plantațiilor de molid alb, pregătirea terenului și însămânțarea cu ierburi native.
O modificare introdusă acum aproape un secol încă persistă.
Exemplul din Riding Mountain demonstrează cât de dificil este să readucem la normal un ecosistem după ce a fost intervenit, chiar dacă factorul care a generat modificarea este eliminat. Arborii introduși în perioada 1930–1940 au fost tăiați. Solul, banca de semințe, vegetația și interacțiunile dintre organismele locale nu s-au restabilit automat la condițiile anterioare.
Cercetătorii afirmă că evaluarea succesului restaurării nu poate se face exclusiv pe baza ceea ce se observă la suprafață. Un teren poate regăsi aspectul unei pajiști, însă sub suprafață ecosistemul încă poartă urmele unei transformări realizate cu multe decenii în urmă.
COMENTARII / 0