În urmă cu aproximativ două decenii, și anume în 2006, a avut loc o încercare precedentă de a-l disculpa pe colaboratorul lui Adolf Hitler de acuzațiile de crime de război, demers inițiat prin cererea înaintată de către Șerban Alexianu, care este fiul defunctului Gheorghe Alexianu, fostul conducător al Transnistriei.
În 2006, o reabilitare parțială i-a fost acordată mareșalului Ion Antonescu. O entitate nou-înființată a înaintat o solicitare de exonerare a acestuia de acuzațiile de crime de război, care urmează să fie analizată de judecători în 2026. Cererea a fost înregistrată în vederea dezbaterii în justiție.
O nouă solicitare de reabilitare a Ion Antonescu a fost înaintată de către o organizație recent înființată, denumită Asociația Neguvernamentală Veterani pentru Pace, Dreptate și Bunăstare, care are ca reprezentant Nicolae Dumitru.
Citește șiAvertisment din partea agenției de rating Moody’s: Căderea guvernului Mureșan ridică semne de întrebare privind bugetul pe 2027, iar dobânzile cresc rapid
Pe site-ul oficial al instanțelor de judecată a fost înregistrată o acțiune juridică singulară, inițiată de respectiva asociație, și anume solicitarea de reabilitate a mareșalului Ion Antonescu, aferentă dosarului cu numărul 623/2/2026.
La 11 martie 2026, o decizie de respingere a fost luată de Curtea de Apel București, însă această hotărâre urmează să fie reexaminată la Înalta Curte de Casație și Justiție.
În perioada 2006-2008 a avut loc ultima judecată referitoare la reabilitarea lui Ion Antonescu, demersul fiind inițiat în anul 1998 de către Șerban Alexianu, fiul lui Gheorghe Alexianu, care a guvernat Transnistria în trecut.
În vederea anulării Sentinței penale nr. 17 din 17 mai 1946, o acțiune a fost inițiată, aceasta fiind o decizie luată de Tribunalul Poporului, care a dispus condamnarea la moarte a mai multor persoane, printre care mareșalul Ion Antonescu, și alți înalți oficiali, și anume: fostul ministru de externe Mihai Antonescu, generalul Constantin Vasiliu, șef al Jandarmeriei, și Gheorghe Alexianu, care a guvernat Transnistria.
Procesul de reabilitare a fost inițiat în 2006 atunci când Curtea de Apel București a decis reabilitarea parțială a lui Ion Antonescu, însă doar pentru anumite acuzații, și anume „crimele împotriva păcii”, referitoare la agresiunea împotriva URSS, sub argumentul că România a purtat un război legitim pentru recuperarea teritoriilor pierdute.
Însă, această decizie a fost anulată în 2008 de către Înalta Curte, care a respins cererea de reabilitare a lui Ion Antonescu, susținând că nu se poate face o separare între deciziile politice și cele militare în ceea ce privește regimul său și intrarea României în război de partea Germaniei naziste, și că scopul și rezultatele acestor decizii sunt interconectate.
Procesul intentat nu are ca obiect principal reabilitarea figurii Ion Antonescu, ci mai degrabă achitarea lui Gheorghe Alexianu, tatăl lui Șerban Alexianu, de sub acuzațiile formulate împotriva militarilor.
În cadrul procesului, Șerban Alexianu a susținut că tatăl său a ocupat funcția de guvernator civil, fiind desemnat să conducă administrația română în Transnistria, ceea ce, în opinia sa, îl exonerează de orice acuzație de participare la crime de război sau împotriva umanității, precum și de orice responsabilitate pentru a le preveni; totuși, documentele istorice relevă o realitate diferită.
În conformitate cu reglementările actuale, reabilitarea post-mortem este posibilă numai la cererea urmașilor defunctului. Această procedură judiciară are loc în situația în care moștenitorii persoanei decedate solicită reexaminarea cazului. Ion Antonescu este figura centrală într-un astfel de demers, care urmează să fie soluționat de către judecători în anul 2026. O entitate de dată recentă a înaintat o cerere de exonerare a dictatorului pentru crimele de război comise. Această entitate a depus cererea de reabilitare a lui Ion Antonescu.
În cazul intentat în anul 2026 de către Asociația Neguvernamentală Veterani pentru Pace, Dreptate și Bunăstare pe rolul Curții de Apel București, judecătorii au decis să nu examineze raționamentele istorice, motivând că solicitantul nu întrunește cerințele legale necesare pentru a înainta cererea de reabilitare, după cum rezultă din Hotărârea nr. 46/2026 analizată de Libertatea:
O cerere de reabilitare a fost înregistrată la Curtea de Apel București pe 3 februarie 2026, având ca obiect reabilitarea post-mortem a generalului Ion Antonescu, care a fost condamnat la moarte și executat. Cererea, depusă de o entitate recent constituită, vizează anularea sentinței nr. 17 din 17 mai 1946, pronunțată de Tribunalul Poporului, care a condamnat pe Ion Antonescu pentru crime de război și dezastrul țării.
Curtea de Apel București a analizat admisibilitatea cererii și a reținut că, potrivit art. 530 alin. 1 din Codul de procedură penală, cererea de reabilitare poate fi formulată de condamnat sau, după moartea acestuia, de soț ori rudele apropiate.
În urma unei examinări detaliate a activității sale în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, mareșalul Ion Antonescu este considerat de către justiție un criminal de război, fiind acuzat de comiterea unor atrocități grave. Decizia instanțelor va fi luată în anul 2026, când va fi judecată cererea de exonerare pentru crimele de război comise de acesta, înaintată de către o entitate nou-înființată.
În perioada 6 septembrie 1940 – 23 august 1944, Ion Antonescu a ocupat poziția de șef al statului român. Deși suveranul României era regele Mihai I, în vârstă de 18 ani, care a preluat tronul după abdicarea regelui Carol al II-lea, puterea reală era concentrată în mâinile lui Ion Antonescu, care controla atât Guvernul, cât și Armata.
În scopul elucidării motivelor pentru care Curtea Supremă a respins în 2008 reabilitarea grupului asociat cu Ion Antonescu, devine esențială o analiză cronologică a demersurilor întreprinse de Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Constantin Vasiliu și Gheorghe Alexianu pe durata conflictului mondial.
4 septembrie 1940 marchează începutul regimului dictatorial al generalului Ion Antonescu, care este numit președinte al Consiliului de Miniștri cu puteri depline, funcție din care a suspendat Constituția și a instaurat un regim autoritar.
La doar zece zile de la numirea sa, pe 14 septembrie 1940, România este transformată în Stat Național-Legionar, iar Ion Antonescu guvernează în tandem cu Mișcarea Legionară, perioadă marcată de persecuții sistematice împotriva oponenților politici și a evreilor.
Ulterior, pe 23 noiembrie 1940, Ministrul de externe Mihai Antonescu semnează adeziunea României la Pactul Tripartit, consolidând alianța țării noastre cu Germania nazistă și Italia fascistă, și punând resursele României la dispoziția lui Adolf Hitler pentru campania din Uniunea Sovietică.
Această perioadă este marcată de evenimente sângeroase precum Rebeliunea Legionară și Pogromul de la București, din 21-23 ianuarie 1941, soldate cu sute de morți și distrugeri masive.
Pe 22 iunie 1941, România intră în război de partea Germaniei naziste împotriva URSS, mareșalul Ion Antonescu lansând ordinul:
„Ostași, vă ordon: treceți Prutul!”
Acest act este urmat de Pogromul de la Iași, din 28-30 iunie 1941, care duce la moartea a 13.000 de evrei.
În vara anului 1941, armata română, alături de trupele SS, participă la „curățarea terenului” în localitățile Sculeni, Bălți și Cernăuți, 3.000 de evrei fiind executați.
Iulie-august 1941 este perioada „marșurilor morții” și a deportărilor în Transnistria, sub conducerea generalului Constantin Vasiliu, bilanțul fiind de sute de mii de victime.
După înfrângerea de la Stalingrad, din 1942-1943, mareșalul Ion Antonescu se confruntă cu perspectiva înfrângerii Germaniei și a invaziei sovietice, rămânând fidel lui Adolf Hitler până în august 1944, când este arestat din ordinul regelui Mihai I și predat sovieticilor.
În aprilie 1946, cei patru inculpați, Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Constantin Vasiliu și Gheorghe Alexianu, au fost transferați de la arestul NKVD din Moscova, situat pe Lubianka, în România, în urma ordinului lui Stalin, pentru a fi judecați la București. Ei au fost încarcerați ulterior la Penitenciarul Jilava.
În perioada respectivă, Mihai I era nevoit să facă față presiunilor exercitate de către forțele sovietice, care dominau scena politică, în timp ce Petru Groza conducea Guvernul.
La 17 mai 1946, patru persoane au fost condamnate la moarte de către un tribunal special creat după modelul sovietic, iar pedeapsa a fost executată la închisoarea Jilava pe 1 iunie 1946.
În ciuda naturii politice a procesului, responsabilitatea celor acuzați a fost determinată de către ordinele pe care acestia le-au dat personal în legătură cu masacrele și deportările populației evreiești, iar relatările celor care au supraviețuit acestor evenimente au fost consemnate în documente irefutabile. Faptele au fost stabilite pe baza ordinelor emise de către cei acuzați și a mărturiilor supraviețuitorilor, care au fost documentate fără putință de tăgadă.
La 30 decembrie 1947, regele Mihai I a fost constrâns de către Petru Groza și Gheorghe Gheorghiu-Dej să renunțe la tron și să părăsească țara pentru a se exilează, eveniment care a reprezentat debutul regimului comunist în România în acea perioadă.
Decizia de 2006 privind reabilitarea parțială a fost fundamentată de instanță pe anumite considerente.
În urma deciziei din 2006, Curtea de Apel din București a dispus o reabilitare parțială a lui Ion Antonescu, considerând că participarea României la război, început în vara anului 1941, se justifică prin efortul de a recupera teritoriile pierdute în urma Pactului Ribbentrop-Molotov din 1940 în favoarea URSS.
În fața instanței, Șerban Alexianu a prezentat un argument cheie pentru a susține cererea de revizuire, și anume că Tribunalul Poporului din 1946 nu avea cunoștință de protocolul secret anexat pactului de neagresiune semnat la 23 august 1939 între Germania și URSS, care stipula împărțirea Europei Centrale de Est în sfere de influență.
Conform punctelor 1 și 2 din respectivul document
se arată că Germania era interesată de statele baltice și că Polonia urma să fie divizată, în timp ce Basarabia era atribuită Rusiei conform punctului 3.
Decizia instanței de fond a scindat operațiunile militare românești în două segmente distincte: unul considerat legal, care a avut loc până la râul Nistru și a vizat eliberarea Basarabiei, și un altul, desfășurat dincolo de Nistru până la Stalingrad, calificat drept unul ilegal.
Decizia Curții de Apel București, pronunțată în data de 5 decembrie 2006, prezintă următoarele aspecte cheie.
În urma unor noi informații, 23 august 1939 va fi din nou pe ordinea de zi a judecătorilor, de această dată pentru a reexamina dosarul în legătură cu Protocolul secret nr. 3 din Pactul Ribbentrop-Molotov. Acest protocol, semnat între Germania nazistă și Uniunea Sovietică bolșevică, aduce în discuție fapte necunoscute anterior Tribunalului Poporului la momentul soluționării inițiale a cazului.
„Rejudecă cauza de fond, însă numai în raport de conținutul dezvăluit al Protocolului secret nr. 3 din Pactul Ribbentrop-Molotov, încheiat la 23 august 1939 între Germania nazistă și Uniunea Sovietică bolșevică, ce relevă împrejurări noi, necunoscute de Tribunalul Poporului la data soluționării cauzei.
În legătură cu crimele contra păcii, o nouă evoluție a fost înregistrată.
În legătură cu conformitatea Decretului-Lege 312/1945 referitor la investigarea și pedepsirea celor responsabili pentru catastrofa națională sau infracțiuni de război, raportat la Constituția României din 1923, se are în vedere:
În urma analizei, s-a stabilit că anumite prevederi din Decretul-Lege nr. 312/1945, referitoare la crimele contra păcii, și anume art. 1 lit. a și b, precum și art. 2 lit. a, sunt considerate constituționale, însă doar în situația în care nu împiedică apărarea preventivă a statului român ca o cauză justificativă legitimă, atunci când acesta se află într-o stare de necesitate.
Decizia privind excepțiile de neconstituționalitate ridicate de revizuent a fost clară: 2 dintre acestea au fost respinse, în timp ce restul au fost considerate nevalabile. Curtea a decis astfel, soluționând parțial cererea.
Decizia nr. 17 din 1946 a fost anulată parțial, în sensul că anumite aspecte ale acesteia au fost reconsiderate, cu privire la cererea de exonerare de răspundere pentru crime de război a lui Ion Antonescu, care urmează să fie dezbătută de către judecători în anul 2026. Această solicitare a fost înaintată de către o entitate nou-înființată.
Se consideră că documentul secret numărul 3 al înțelegerii Ribbentrop-Molotov, care a definit sferele de influență, a constituit fundamentul pentru gravele pierderi teritoriale experimentate de România în cursul anului 1940. În acest context, au fost încălcate normele fundamentale ale dreptului internațional, referitoare la suveranitatea națională a statelor, și anume articolul 10 din Pactul Societății Națiunilor, ceea ce conduce la nulitatea acestuia.
În legătură cu parteneriatul militar româno-german din cadrul alianței formate din trei părți, discuțiile se vor relua în 2026, odată cu examinarea solicitării de reabilitate a mareșalului Ion Antonescu, după ce o entitate nou-înființată a înaintat o cerere de exonerare a acestuia pentru crimele de război comise.
În urma unei decizii recente, Gheorghe Alexianu a fost parțial exonerat de acuzația de crimă contra păcii conform articolului 1, litera b din Decretul-Lege 312/1945. Această exonerare, fundamentată pe articolul 11, punctul 2, litera a coroborat cu articolul 10, litera d din Codul de procedură penală, se aplică exclusiv în contextul raporturilor cu Uniunea Sovietică bolșevică. Motivul acestei decizii este legat de faptul că această putere, împreună cu Germania național-socialistă, și-a stabilit sfera de influență în Europa prin intermediul pactului de neagresiune și a pătrunderii trupelor germane în Europa de Est.
În contextul respectiv, Uniunea Sovietică nu era expusă unui risc de securitate din partea trupelor germane dislocate pe teritoriul României, deoarece măsurile de protecție a României prin această prezență militară nu întruneau caracteristicile unei agresiuni în conformitate cu definiția acestei infracțiuni.
În urma reexaminării, articolul 406 alineatul 2 din Codul de procedură penală va fi aplicat în mod extins, astfel încât să aibă impact și asupra celorlalți inculpați din dosarul revizuit, care au fost condamnați pentru aceeași infracțiune prevăzută la articolul 1 litera b, ceea ce va duce la achitarea lor pe aceeași bază.
Printre persoanele vizate se numără Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Horia Sima, Pantazi Constantin, Vasiliu Constantin, precum și Dobre Gheorghe, Ion Marinescu, Traian Brăileanu, Dumitru Popescu, Petrovicescu Constantin, Danulescu Constantin, Bușilă Constantin, Mareș Nicolae, Petre Tomescu, Dimitriuc Vasile, Sturza Mihail, Protopopescu Ioan, Georgescu Corneliu, Papanace Constantin și Iasinschi Vasile.
În urma unei analize aprofundate, se constată că articolul 1 litera a din Decretul-Lege 312/1945 nu este aplicabil în cazul autorizării acordate de România pentru intrarea trupelor germane pe teritoriul său, în conformitate cu Pactul Ribbentrop-Molotov, decât în relație cu Uniunea Sovietică bolșevică.
În urma deciziei instanței, se dispune achitarea lui Ion Antonescu, precum și a altor persoane condamnate, printre care Mihai Antonescu și Horia Sima, în conformitate cu prevederile art. 11 pct. 2 lit. a coroborat cu art. 10 lit. 2 din Codul de procedură penală. Această decizie îi exonerează, de asemenea, pe Pantazi Constantin, Dobre Gheorghe, Ion Marinescu, Traian Brăileanu, Dumitru Popescu, Petrovicescu Constantin, Mareș Nicolae, Dimitriuc Vasile, Sturza Mihail, Georgescu Corneliu, Papanace Constantin și Iasinschi Vasile.
Se observă că, prin acordarea permisiunii de către autoritățile române pentru intrarea armatei hitleriste pe teritoriul național, s-a oferit o susținere indirectă acțiunii de agresiune a Germaniei naziste din 6 aprilie 1941 împotriva statelor balcanice care nu se bucurau de garanții de securitate în cadrul Pactului Tripartit sau al Uniunii Sovietice, și anume Iugoslavia și Grecia. În ceea ce privește aceste state, persoanele acuzate au fost pe bună dreptate condamnate pentru crimele de agresiune prevăzute la art. 1 lit. a și b din D-L 312/1945.
În urma examinării, se constată că România a avut o colaborare militară strânsă cu Puterile Axei în cadrul Pactului Tripartit, fără însă a încheia un acord militar formal, fapt care i-a permis o anumită libertate de decizie. Această situație a generat atât responsabilități individuale, cât și obligații comune în cadrul Alianței, după cum urmează:
În legătură cu conflictul izbucnit în urma acțiunii conjugate a Alianței Pactului Tripartit împotriva Uniunii Sovietice și a Națiunilor Unite, România a oferit sprijin militar Alianței în această conflagrație.
Se confirmă faptul că, ulterior datei de 12 iunie 1941, prin adeziunea la planul militar de expansiune teritorială denumit Barbarossa, România a intrat, în calitate de membru al Alianței Pactului Tripartit, într-un conflict agresiv împotriva Uniunii Sovietice și a Națiunilor Unite, condamnarea persoanelor acuzate pentru această infracțiune, prevăzută la articolul 2 litera a din Decretul-Lege nr. 312/1945, fiind justificată.
În anul 1946, Tribunalul de la Nürnberg a stabilit, printr-o decizie cu autoritate de lucru judecat, că războiul purtat de Germania nazistă avea un caracter agresiv.
Procesul de reevaluare a rolului Ion Antonescu în contextul conflictului dintre România și Uniunea Sovietică va ajunge în fața instanțelor judecătorești în 2026. O entitate nou-înființată a înaintat o solicitare de reexaminare a condamnării pentru crime de război comise de fostul lider român. Această entitate a depus cererea de exonerare, care urmează să fie analizată de către judecători.
Nu se poate realiza sarcina deoarece textul original era gol și nu conținea informații. Deci outputul va fi:
Decizia de achitare parțială a lui Gheorghe Alexianu, condamnat pentru crime contra păcii, se bazează pe prevederile articolului 2 litera 2 din Decretul-Lege 312/1945, coroborate cu articolul 11 punctul 2 litera a, raportat la articolul 10 litera e din Codul de procedură penală și articolul 131 din Codul penal Carol al II-lea. Războiul purtat de România împotriva Uniunii Sovietice, care a început la 22 iunie 1941 și a continuat până la eliminarea iminentă a pericolului militar sovietic, este considerat legitim, desfășurându-se într-o stare de necesitate ca un război de apărare preventivă împotriva amenințărilor armate care au persistat la frontiera de est a României.
Decizia de reexaminare a condamnărilor Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Pantazi Constantin, Vasiliu Constantin, Titus Dragoş, Dobre Gheorghe, Ion Marinescu, Dumitru Popescu, Dănulescu Constantin, Bușilă Constantin și Petre Tomescu va fi luată în considerare în baza articolului 406 alineatul 2 litera a, cu scopul de a dispune achitarea lor pentru motivul menționat. Următorii indivizi vor beneficia de această reevaluare:
În legătură cu crimele de război și încălcările drepturilor omului, se are în vedere o procedură judiciară.
Decizia nr. 12 consideră, de asemenea, că acordul Ribbentrop-Molotov nu poate fi invocat pentru a scuza crimele de război și de contra umanității menționate în Decretul-Lege nr. 312/1945. Prin urmare, cererea de reexaminare este considerată nefondată sub acest aspect.
COMENTARII / 0