Abordarea strategică de asumare controlată a riscului, care implică capacitatea de a conduce o națiune până la limita conflictului fără a o precipita într-un dezastru, a reprezentat o componentă esențială a diplomației din era Războiului Rece.
În condițiile actuale, caracterizate prin instabilitate și schimbări, unde distincția dintre entitățile statale și non-statale s-a diminuat considerabil și unde mijloacele de luptă s-au proliferat la nivel global, situația a degenerat în această săptămână într-o criză fără precedent, după cum afirmă analiștii de la The Guardian.
În primele șase zile de conflict, 12,7 miliarde de dolari au fost cheltuiți de SUA, însă Pentagonul estimează că ar putea avea nevoie de 200 de miliarde de dolari pentru efortul militar. Scenariul în care petrolul ajunge la 125 de dolari barilul nu mai pare o speculație, ci o posibilă realitate. Fabrica de gaz natural lichefiat Ras Laffan din Qatar, considerată cea mai mare din lume, ar putea necesita până la cinci ani pentru a reveni complet la capacitate, cu un cost anual de 20 de miliarde de dolari. În plus, alte rezerve de petrol din regiunea Golfului, de la Bahrain la Abu Dhabi, sunt vulnerabile la atacurile cu drone la prețuri reduse lansate de Iran. Pe lângă acestea, bilanțul uman al conflictului include 3.000 de victime și 18.000 de civili răniți numai în Iran.
Regimul din Teheran, a cărui existență este puternic contestată, a emis avertismente repetate cu privire la consecințele unui posibil atac, afirmând că va riposta cu forță împotriva pozițiilor militare americane situate în regiune. Donald Trump, președintele Statelor Unite ale Americii, a manifestat o reacție neașteptată la aceste evenimente. Fostul lider suprem, Ali Khamenei, obișnuit cu o perioadă lungă de izolare și critică, a făcut o declarație la începutul lunii februarie, care poate fi rezumată astfel:
Citește șiZelenski: 8.000 de soldați nord-coreeni în Rusia, alți 10.000 urmează
Americanii trebuie să știe că, dacă vor declanșa un război, de data aceasta va fi un război regional.
Conflictul se va intensifica dacă infrastructura energetică iraniană va fi supusă unui atac, a avertizat Iranul.
Ali Larijani, fostul șef al serviciilor de securitate iraniene, a transmis în mod direct un mesaj statelor din Golf, insistând asupra faptului că asocierea cu Israelul nu este în interesul lor național.
Nu este în interesul lor național să se alăture Israelului
a afirmat el în discuțiile cu reprezentanții statelor din Golf.
La scurt timp după, a fost organizată o ceremonie de înmormântare, considerată „o înmormântare de martir”, iar Iranul a ripostat prin atacarea locației Ras Laffan.
În momentul oportun, vor fi puse în mișcare și alte planuri strategice. „Au fost pregătite și alte cărți care vor intra în joc la momentul potrivit”
Capacitatea de a escalada reprezintă o caracteristică distinctivă a regimului iranian, care nu se ferește să o utilizeze.
Iranul dispune de o armă formidabilă, și anume disponibilitatea de a escalada conflictul.
Un reprezentant al Iranului a emis un avertisment în cursul săptămânii în desfășurare:
„Au fost pregătite și alte cărți care vor intra în joc la momentul potrivit”
.
Această declarație face, probabil, referire la stațiile de desalinizare existente în Golf, care constituie nucleul ecosistemului fragil al zonei respective.
Iranul posedă un avantaj strategic deosebit, derivat din percepția riscului pe care o stârnește, în condițiile în care nu are nimic de pierdut. Acest avantaj se reflectă în preocupările unor lideri europeni, precum Giorgia Meloni, premierul Italiei, care se concentrează pe evitarea recesiunii și pe gestionarea unui potențial flux masiv de refugiați în cazul unui conflict devastator în Iran.
„Europa ar trebui să se pregătească să-și închidă granițele”
, avertizează ea. Pe de altă parte, desfășurarea de nave militare pentru a restabili libera circulație prin strâmtoarea Ormuz pare a reprezenta un risc politic semnificativ pentru liderii europeni. În acest context, Casa Albă solicită în prezent un efort concertat pentru garantarea securității strâmtorii, însă Europa este chemată să participe activ la un conflict despre care nu a fost informată în prealabil și ale cărui consecințe nefaste le-a anticipat.
Informații sugerează că la Casa Albă, președintele SUA a atins un nivel ridicat de iritare. El se simte nemulțumit de partenerii săi europeni, pe care îi percepe ca fiind nedecizași și nerecunoscători, precum și de oponenții săi din cadrul mișcării MAGA. Iritarea sa se extinde și asupra lui Tulsi Gabbard, șefa serviciilor de informații naționale, care a informat Congresul că Iranul nu este în proces de reconstrucție a infrastructurii pentru îmbogățirea uraniului. De asemenea, el este nemulțumit de JD Vance, vicepreședintele care a păstrat o tăcere semnificativă.
Popularitatea sa în rândul curentului popularist de dreapta din Europa se confruntă cu o provocare.
Tino Chrupalla, o figură cheie în cadrul partidului „Alternativa pentru Germania”, a exprimat nemulțumirea sa, declarând:
„Trump a început ca un președinte al păcii. Va sfârși ca un președinte al războiului.”
Consecințele unei posibile escaladări a conflictului dintre Iran și Israel sunt profunde și au implicații asupra relațiilor dintre Statele Unite și statele din Golf.
Faptul că Israelul este o piatră de temelie a strategiei Statelor Unite în regiune a generat tensiuni și a scos la iveală diferențele dintre obiectivele israeliene și cele americane.
Israelul nu l-ar fi consultat
pe Trump în legătură cu atacul asupra zăcământului de gaze South Pars din Iran, declarație pe care președintele american a fost nevoit să o retracteze.
Statele din Golf, care inițial ceruseră ca atacul să nu aibă loc, erau îngrijorate de posibilitatea unor represalii din partea Iranului.
Trump a făcut declarații într-o zi de joi, afirmând:
„I-am spus [lui Benjamin Netanyahu] să nu facă asta. Ne înțelegem foarte bine – acționăm coordonat. Dar, uneori, el face ceva și, dacă nu-mi place, [îi spun] că nu facem asta.”
Ulterior, s-a observat că aceasta a fost a doua oară într-o perioadă de șapte zile când Israelul a părut să aibă o listă de obiective validate care diferă de cea a SUA. La debutul conflictului, Israelul a efectuat atacuri asupra a patru mari depozite de carburant situate în jurul Teheranului, rezultând o ploaie neagră care a afectat orașul.
Negocierile diplomatice au ajuns într-un punct critic, fără o soluție clară la orizont. În prezent, ambasada britanică din Teheran găzduiește un singur locuitor, un câine cu trei picioare. Între timp, la Londra, discuțiile de prânz dintre diplomați au un ton încet deznădăjduit atunci când sunt abordate posibilele soluții, însă numai foarte puțini par să poată identifica o cale pe care Trump ar fi dispus să o accepte.
Încheierea conflictului ar putea avea loc în urma unei serii de evenimente imprevizibile. Războiul dintre Iran și alte țări ar putea lua o turnură neprevăzută. Escaladarea situației ar putea fi oprită printr-un anumit mecanism de reglementare. Conflictul ar putea fi soluționat pe cale diplomatică. Nu se știe cum s-ar putea încheia războiul.
Există trei posibile scenarii de încheiere a conflictului: unul în care Iranul capitulază după un conflict prelungit și dificil; altul în care Trump declară unilateral victoria; sau un al treilea, în care se ajunge la un acord, fie el regional, bilateral, cu o acoperire largă sau limitată, care să pună capăt luptelor.
În opinia lui Simon McDonald, fost secretar permanent al Ministerului Afacerilor Externe, nu poate fi exclusă posibilitatea ca SUA și Israelul să iasă învingătoare. Simon McDonald a făcut această declarație în timpul unei audieri speciale în fața Camerei Lorzilor.
„Din ceea ce observ în Iran, Israelul este țara care își atinge obiectivele. Netanyahu a fost obsedat personal de Iran toată viața. Avea un bust al lui Churchill în biroul său, iar acesta era modelul său de urmat.”
Această declarație oferă o perspectivă asupra relațiilor complexe dintre Israel și Iran, Benjamin Netanyahu fiind figura centrală în această dinamică.
Iranul și Germania nazistă reprezintă două entități care au fost văzute ca amenințări majore în perioadele lor respective. O singură persoană, Churchill, a recunoscut pericolul prezentat de Germania nazistă în anii 1930. El a tras o paralelă între această situație și cea actuală cu Iranul, sugerând că aceasta ar putea fi o parte a unui plan mai larg pe care l-a susținut întreaga sa viață. În pofida numeroaselor predicții sumbre privind evoluțiile în Iran, există posibilitatea ca obiectivele să fie atinse de către Israel.
Iran și-ar putea vedea confruntarea cu SUA încheiată într-un scenariu în care președintele Trump și-ar putea revendica o victorie și apoi retrage trupele, argumentând că a reușit să anihileze sau să reducă semnificativ capacitatea Iranului de a reprezenta o amenințare viitoare pentru regiune. În anumite momente, cel de-al 47-lea președinte al Statelor Unite a părut dispus să adopte această abordare, declarând că Iranul a suferit distrugeri complete ale marinei sale, ale programului nuclear, ale mecanismelor de securitate și ale lansatoarelor de rachete balistice.
În scenariul actual, Israelul se confruntă cu perspectiva de a fi nevoit să accepte o decizie nefastă, în urma presiunilor exercitate pentru desfășurarea de trupe terestre. Consecințele acestei situații ar include incertitudinea privind locația uraniului puternic îmbogățit al Iranului, confirmarea limitelor capacităților aeriene ale SUA și menținerea strâmtoarei Ormuz, cu o lățime minimă de aproximativ 34 de kilometri, ca un punct critic pentru navigația petrolierelor. În acest context, protestatarii iranieni ar putea opta pentru o abordare mai fermă.
O premisă esențială este disponibilitatea Iranului de a participa la această dinamică.
Aslı Aydıntaşbaş, cercetătoare la Brookings Institution din Washington, a caracterizat schimbarea în regimul de la Teheran în felul următor:
„A avut loc o schimbare în cadrul regimului, nu o schimbare de regim, iar această schimbare a fost în rău, către un Corp al Gărzii Revoluționare Islamice mai dur și mai naționalist, care funcționează în cadrul unei structuri de comandă descentralizate.”
Reformiștii iranieni, printre care Mohammad Khatami, fostul președinte al Iranului, consideră că eliminarea lui Larijani a afectat negativ perspectivele de pace.
„Este uimitor că tocmai cei care sunt ținta unor atacuri brutale și a asasinatelor sunt cei care, pe lângă apărarea curajoasă a esenței națiunii și a țării, sunt capabili și dornici să instaureze o pace demnă, dacă o astfel de cale există”
, a afirmat Khatami.
O soluție alternativă pentru conflict este reprezentată de încetarea focului și restabilirea păcii. Această pace ar putea fi caracterizată printr-o abordare integrală, prezentată tuturor părților implicate, similar conceptului de „baletul în întregime” descris de Jonathan Powell, consilierul britanic pentru securitate națională. Alternativ, pacea ar putea fi construită treptat. Potrivit Badr Albusaidi, ministrul de externe al Omanului, care a facilitat opt runde de discuții între SUA și Iran, un acord echitabil care să implice toate părțile din regiune ar putea fi încheiat pe baza unui tratat regional de neagresiune și a unui acord substantial privind transparența nucleară, după cum a afirmat într-un articol publicat în The Economist.
În regiunea Golfului, statele sunt divizate în ceea ce privește Iranul și Israelul, considerați cele mai mari amenințări.
Capacitatea Iranului de a escalada conflictul îi oferă un avantaj în dispută, inclusiv în relația cu Qatarul și Turcia, țările cu potențialul de a influența deciziile conducerii iraniene în direcția negocierilor.
O posibilă reevaluare a rolului bazelor militare americane în Golf, ca potențiale surse de insecuritate, nu este însă o tendință clară.
În acest context, se menționează că disponibilitatea Iranului de a face sacrificii economice îi consolidează poziția în dispută.
Prințul Faisal bin Farhan, cel care ocupă funcția de ministru saudit de externe, a exprimat joi o opinie potrivit căreia Iranul a procedat la o apreciere eronată, presupunând că națiunile din regiunea Golf nu posedă capacitatea de a riposta la acțiunile întreprinse de acesta.
Consecința acestei decizii a fost una severă, după cum a afirmat el,
„Puținul respect de care se bucura înainte a fost complet distrus, și asta pe mai multe planuri”
.
În lipsă de încredere, procesul distructiv se va perpetua, rezultând într-un Nowruz – sărbătoarea Anului Nou – care va fi complet lipsit de orice semn de reînnoire.
În urma unor evoluții strategice, se pare că Administrația Trump are în vedere crearea unor planuri detaliate cu scopul de a controla stocurile nucleare ale Iranului, potrivit sursei CBS.
Care sunt factorii care îi mobilizează pe cei care susțin regimul din Iran și în ce mod ar putea fi acesta răsturnat este o întrebare care a ridicat numeroase îngrijorări.
„Occidentul a făcut o greșeală atunci când a considerat că angajamentul ideologic al Iranului este slab”
arată o perspectivă asupra modului în care ideologia a influențat acțiunile Iranului și reacțiile celor care îl susțin.
COMENTARII / 0