Judecătorul CCR Asztalos Csaba oferă soluția la scandalul restanțelor salariale ale magistraților: o nouă sesizare de conflict constituțional, pe motiv că puterea judecătorească nu e capabilă să se autoregleze

Curtea Constituțională a României a publicat motivarea deciziei prin care a respins ca inadmisibilă sesizarea Guvernului Bolojan, care susține existența unui conflict juridic de natură...

Curtea Constituțională a României a publicat motivarea deciziei prin care a respins ca inadmisibilă sesizarea Guvernului Bolojan, care susține existența unui conflict juridic de natură constituțională între Înalta Curte și Guvern și Parlament, legat de restanțele salariale ale magistraților.

Prin opinia concurentă pe care a semnat-o, judecătorul Asztalos Csaba pare să propună o soluție definitivă pentru a soluționa scandalul restanțelor salariale: sesizarea CCR cu un conflict juridic constituțional, concentrându‑se pe problema centrală, aceea a incapacității puterii judecătorești de a se autoregla.

Două proceduri în paralel

Citește șiCum va fi redesenată harta României? Urmărește LIVE de la ora 13.00 „Harta de impact” / Invitații ediției: Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, și Gheorghe Damian, primarul comunei Ciugud

În cadrul sesizării adresate CCR, obiectul a constatat că Înalta Curte a inițiat, în contencios administrativ, o acțiune împotriva Guvernului, datată la 30 martie 2026, solicitând plata imediată a sumei totale de restanțe salariale către magistrați, însumată în ultimii ani la 5,2 miliarde de lei.

Curtea de Apel București a acceptat acțiunea ICCJ și, în data de 5 mai, a impus Guvernului obligația de a efectua plata, însă decizia a fost contestată de către Înalta Curte.

Guvernul a sesizat Curtea Constituțională pe 2 iulie, în timp ce ICCJ încă nu a pronunțat o hotărâre finală. Sesizarea a constatat un conflict juridic de natură constituțională, în care se susține că puterea judecătorească s-a arogat prerogative care aparțin Parlamentului și Guvernului în domeniul politicii bugetare.

CCR s-a pronunțat pe 7 octombrie, prin decizia pe care a făcut-o publică luni, pentru ca o săptămână mai târziu, Înalta Curte să dea și ea sentința definitivă: a repins recursul Guvernului și a menținut sentința Curții de Apel.

În cadrul procedurii CCR, cinci magistri au decis să respingă acțiunea ca fiind inadmisibilă: Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Bogdan Licu, Mihai Busuioc și Mihaela Chiochină. Ei susțin în principal că sesizarea nu ar trebui acceptată, deoarece ar presupune ca Curtea Constituțională să cenzureze o hotărâre judecătorească, ceea ce ar depăși competențele sale.

Trei judecători au redactat opinii separate, argumentând că există un conflict constituțional ce trebuia rezolvat: Simina Tănăsescu, Dacian Dragoș și Iulia Scântei.

Părerea concurentă a lui Asztalos Csaba

Numai un judecător, Asztalos Csaba, a formulat o opinie concurentă, în care a susținut respingerea acțiunii ca inadmisibilă, dar motivarea sa nu corespunde cu cea a majorității.

Opinia lui Asztalos Csaba are, totuşi, un avantaj major: ea deschide o poartă spre rezolvarea definitivă a scandalului privind restanțele salariale ale magistraților.

Mai întâi, Asztalos explică de ce sesizarea trebuia respinsă ca inadmisibilă – și aici este concordant cu opinia majoritară: „În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a stabilit că nu este competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâri judecătoreşti, astfel că interpunerea Curții într-un demers judiciar aflat în curs este inadmisibilă”.

Asztalos susține că intervenția Curții s-ar fi justificat doar dacă era sesizată nu cu un conflict constituțional, ci cu o excepție de neconstituționalitate a prevederilor legale invocate de Înalta Curte. Se înțelege de aici că CCR ar fi putut da o decizie de intepretare, spunând că prevederile respective sunt constituționale doar în măsura în care se înțelege că interzic puterii judecătorești să creeze pentru sine legi paralele de salarizare.

În urma acestui eveniment, Asztalos Csaba subliniază problema fundamentală a întregii situații:

„În schimb, Curtea are competența de a se pronunța cu privire la paradigmele de tip jurisprudențial care încalcă valorile, principiile sau exigențele Constituției. Curtea a constatat că, în măsura în care există mecanisme prin care autorităţile publice să se autoregleze, rolul Curţii Constituţionale devine unul subsidiar. Numai în lipsa acestor mecanisme, rolul Curţii Constituţionale devine unul principal și primordial pentru înlăturarea blocajului constituţional rezultat.”

În es

Trei precedente utile

Dar ce înseamnă „paradigme jurisprudențiale neconstituționale”? Se referă la situația în care o dintre puterile statului creează practici care, aparent, sunt legale, însă contravin Constituției și se pot perpetua, fără ca celelalte puteri să aibă capacitatea de a le opri. În această configurație, singura instituție capabilă să intervină și să remedieze este Curtea Constituțională.

În analiza sa, Asztalos Csaba subliniază 3 situații în care Curtea Constituțională a acționat în acest mod.

2009 a marcat prima ocazie în care președintele Băsescu a inițiat un conflict constituțional, având ca motiv faptul că instanțele judecătorești au început să acorde majorări salariale magistraților, depășind prevederile legilor bugetare.

CCR a interzis aceste practici în acea perioadă, însă instanțele judecătorești au ales să le ignore în anii ce au urmat. În esență, la acea vreme s-au pus bazele „paradigmei neconstituționale” pe care puterea judecătorească le-a dezvoltat până în ziua de azi.

Înalta Curte de Casație și Justiție a omis, a doua oară, să respecte dispozițiile legale ce impuneau ca fiecare judecător din grupurile de cinci să fie ales prin tragere la sorți. CCR a acționat din nou, determinând instanța supremă să se supună legii.

În sfârșit, a treia oară a fost atunci când CCR a sancționat protocoalele de colaborare încheiate de Parchetul General cu Serviciul Român de Informații în instrumentarea cauzelor penale. Și atunci, Curtea a sancționat „paradigma neconstituțională” creată de Ministerul Public prin încheierea respectivelor protocoale.

Aceste exemple ilustrează un tipar: o autoritate statală creează norme ilegale pe care nu poate să le corecteze, iar nicio altă instituție nu dispune de mijloacele necesare pentru a le rectifica. În astfel de cazuri, intervenția se face prin Curtea Constituțională.

„Nici chiar puterea judecătorească”

„Ține de obligația și responsabilitatea instanței supreme de a aplica prevederile Constituției și deciziile Curții Constituționale în vederea autoreglării sistemului judiciar sub aspectul întinderii competenței puterii judecătorești”, mai arată în motivare Asztalos Csaba.

Și adaugă: „Principiul loialității constituționale impune colaborarea între puterile statului, niciuna dintre acestea – nici chiar puterea judecătorească – neputând să acționeze cu încălcarea Constituției, respectiv a principiului separației puterilor în stat sau a competențelor stabilite de Constituție în materie de politică bugetară”.

Rezultatul acestor analize indică faptul că abordarea adoptată de Guvern, și anume a centrat în sesizarea CCR procesul său cu Înalta Curte, nu a constituat cea mai bună cale de a rezolva problema.

În loc, o nouă cerere de contestare constituțională, care să concentreze atenția asupra întregului comportament al puterii judecătorești în domeniul remunerării magistraturii, ar avea probabilitatea crescută de a fi admisă și de a ajunge la o decizie a Curții Constituționale.

Constituția prevede că CCR poate fi sesizat în situații de conflicte juridice de natură constituțională de către Președintele României, președinții celor două Camere ale Parlamentului, primul ministru și președintele Consiliului Superior al Magsistraturii.

În ciuda faptului că președintele CSM, Liviu Odagiu, ar avea șanse reduse să acționeze, deoarece puterea judecătorească pare să nu se poată autoregula, restul actorilor rămân: Nicușor Dan, premierul Luca Niculescu, președintele Camerei Deputaților Sorin Grindeanu și președintele Senatului Mircea Abrudean.

COMENTARII / 0