Keir Starmer: De la victorie la prăbușire în mai puțin de doi ani

La nici măcar doi ani de la începutul mandatului său, Keir Starmer a cunoscut o scădere fulgerătoare și a devenit cel mai puțin popular prim-ministru britanic în perioada recentă. Se ridică întrebarea cum a ajuns în această situație.

Keir Starmer și-a anunțat demisia din funcția de premier britanic într-un discurs emoționant ținut în fața biroului din Downing Street, după ce doar doi ani în urmă, în iulie 2024, Partidul Laburist sub conducerea sa a obținut o victorie zdrobitoare, câștigând 411 din cele 650 de locuri în camera inferioară a Parlamentului, o majoritate de 174 de locuri.

• La acel moment, victoria a părut a fi un succes răsunător pentru Starmer și partidul său.
• Însă, perioada care a urmat a fost marcată de greșeli strategice și schimbări de direcție, ceea ce a dus la o inabilitatea de a-și impune viziunea.
• Potrivit surselor The Telegraph, The Guardian și AFP, această perioadă a fost una de mari provocări pentru Starmer.
• Analiștii consideră că problemele cu care s-a confruntat Starmer sunt similare cu cele ale multor lideri europeni, inclusiv din România.
• Se preconizează că un coleg de partid, posibil Andy Burnham, fost primar al Greater Manchester, îi va succeda în funcție.
• În iulie 2024, Partidul Laburist condus de Keir Starmer a câștigat alegerile cu un scor spectaculos, 411 din cele 650 de locuri ale camerei inferioare a Parlamentului, o majoritate mai mult decât confortabilă de 174 de locuri.
• Săptămâna aceasta, premierul britanic și-a anunțat demisia, într-un discurs emoționant ținut în fața biroului din Downing Street, pregătind astfel calea pentru un transfer controlat de funcție către un coleg de partid, cel mai probabil fostul primar al Greater Manchester Andy Burnham.
• Au fost doi ani marcați de greșeli strategice, de schimbări de direcție și inabilitatea de a-și impune o viziune, scriu The Telegraph, The Guardian și AFP. A existat și o eroare colosală de judecată.

Traiectoria politică a înregistrat un parcurs atipic odată cu

Citește șiMacron convinează reuniune de criză: 6.547 rețineri în protestele elevilor

Viața lui a fost marcată de dificultăți încă de la început, fiind fiul unui muncitor care se ocupa cu fabricarea de scule, iar copilăria sa a fost influențată puternic de problemele de sănătate ale mamei sale, care suferea de o maladie care îi afecta sistemul imun. Cei care l-au cunoscut spun că aceste experiențe l-au făcut să simtă adânc nedreptatea și să dorească să acorde sprijin celor care se confruntă cu greutăți. Potrivit ziarului The Telegraph, traiectoria lui Keir Starmer către Downing Street a reprezentat una dintre cele mai remarcabile evoluții politice.

La o vârstă înaintată de 52 de ani, acest avocat cu specializare în drepturile omului, relativ nou în arena activismului politic comparativ cu alți reprezentanți ai partidului laburist, și-a început cariera de parlamentar, după care a concurat pentru poziția de lider la doar cinci ani distanță.

Limitările sale în cadrul grupului parlamentar au fost evidente, caracterizate printr-o bază de susținere restrânsă, precum și prin lipsa de experiență în ceea ce privește negocierile discrete și crearea de alianțe solide.
Acestea din urmă ar putea fi considerate drept posibile explicații pentru numeroasele erori și schimbări de direcție pe care le-a înregistrat.

Un start dezastruos a avut loc recent.

La scurt timp după instalare, administrația condusă de Keir Starmer a fost deja zguduită de dificultăți.
Printre criticile aduse de la începutul mandatului său se numără acceptarea de cadouri fără valoare comercială, printre care ochelari de vedere de lux și bilete pentru un concert al artistei Taylor Swift.
Deși aceste cadouri nu erau interzise de lege, conform sursei The Telegraph, repercusiunile acestui scandal nu au fost deloc favorabile pentru Keir Starmer.

Au avut loc o serie de gafe și modificări de strategie în cadrul politicilor sale.

Keir Starmer a fost confruntat cu repercusiunile unei decizii guvernamentale controversate privind subvențiile pentru încălzire în timpul iernii, care a vizat reducerea ajutorului financiar pentru marea majoritate a pensionarilor, cu excepția celor mai defavorizați. Reacția publică a fost extrem de negativă, ceea ce a scos în evidență o percepție de slabă înțelegere a impactului politic al acestei măsuri. Ulterior, Starmer a fost nevoit să revină asupra deciziei, însă prejudiciul adus imaginii sale politice era deja produs. La scurt timp după, reprezentanții Partidului Laburist au recunoscut că această problemă continua să fie invocată de către alegători în discuțiile cu reprezentanții politici.

Guvernul a fost nevoit să revină asupra deciziei de a diminua rapid cheltuielile sociale în creștere accelerată. Retrospectiva acestei situații a demonstrat că respectiva schimbare de direcție a devenit o abordare caracteristică pentru guvern.

Potrivit sursei The Guardian, de fiecare dată când Keir Starmer a dat înapoi, puterea lui a scăzut, iar percepția că guvernul nu are o direcție clară a crescut.

Partidul Laburist a stipulat în manifestul său că nu va impune creșteri de impozite pentru clasa muncitoare, ceea ce înseamnă că nu vor fi majorate contribuțiile la asigurările sociale, nici măcar cotele de bază, majorate sau suplimentare ale impozitului pe venit, nici TVA-ul.

La scurt timp după instalarea sa în funcție, Rachel Reeves, cea care conduce finanțele țării, a dezvăluit, în cadrul primului său buget, o decizie care a stârnit nemulțumire, și anume creșterea unor categorii de contribuții la asigurările sociale suportate de angajatori, după cum informează Channel 4.

Într-o declarație recentă, Keir Starmer a avertizat că situația se va accentua în direcția negativă.

„Lucrurile se vor înrăutăți”

Un prim discurs al lui Keir Starmer a avut loc, care a stabilit o anumită direcție pentru guvernul său. Populația îi oferise o victorie covârșitoare. Cetățenii erau nerăbdători să se despartă de conservatori.

În urma perioadelor de austeritate, a diviziunilor generate de Brexit și a greutăților impuse de pandemia de Covid, populația britanică păstra o licăr de speranță privind o posibilă îmbunătățire a situației.

El a stopsat brusc orice urmă de entuziasm, lansând în schimb o avertizare cu privire la o posibilă deteriorare a situației.

Consecința acestui fenomen, remarcă analiștii, a fost crearea unei atmosfere de tristete, concomitent cu un impact asupra economiei, generând un climat de incredere scăzută într-un moment în care încrederea publicului era deja fragilă și putea să se stabilizeze.

Într-o atmosferă de deznădejde, se conturează un tablou alarmant.

În urma unei perioade scurte de la începutul mandatului său, Keir Starmer a devenit deja obiectul unor critici publice puternice. Un membru al cabinetului său a descris, într-o imagine sugestivă, situația premierului ca fiind similară cu „soarta celui de-al treilea instalator”, potrivit relatării din The Guardian.

Furia proprietarului este direcționată către o persoană anume, și anume ultimul instalator care intervine, nu către primul care a eșuat în a repara scurgerea, nici măcar către cel de-al doilea care a făcut o treabă superficială, agravând astfel problema.
Acest fenomen poate fi observat și în cazul în care instalatorii succesivi nu rezolvă problema inițială, ci mai degrabă o agravează.

În urma unei serii de evenimente, Keir Starmer, care deținea atunci funcția de instalator pentru a treia oară, s-a confruntat cu nemulțumirea populară, generată de politicile de austeritate implementate de conservatori, de repercusiunile Brexit și de consecințele ulterioare.

Există un consens general că Starmer a operat într-un context extrem de restrictiv, bugetul fiind puternic condiționat de promisiunile electorale care interziceau majorarea impozitelor, limitând astfel drastic capacitatea guvernului de a obține venituri suplimentare, pe fondul unei creșteri economice anevoioase.

În vara anului 2024, preluarea mandatului de către acesta a avut loc într-un context deosebit de dificil, caracterizat prin lipsă acută de finanțare pentru serviciile publice și o economie slabă, incapabilă să producă veniturile necesare pentru a satisface toate așteptările și necesitățile populației britanice.

Milioane de persoane încă se luptă cu greutățile vieții, fapt care a contribuit în mod semnificativ la sentimentul de nemulțumire care a dominat scena politică britanică în ultimii ani. Un deceniu de frustrare a acumulat, determinând experții să afirme că epoca în care unui nou prim-ministru îi era acordat un răgaz pentru a îndrepta lucrurile a dispărut de mult.

Cetățenii așteaptă cu interes rezultate rapide, iar această așteptare a fost amplificată considerabil de prezența online a rețelelor sociale, potrivit The Guardian, care relatează că această schimbare a dinamicii așteptărilor a devenit o provocare.

Forțele externe au contribuit, nu în ultimul rând, la creșterea nemulțumirii împotriva lui Keir Starmer. Criticile au venit, în special, din partea lui Donald Trump și, într-o măsură și mai mare, a lui Elon Musk, care s-au arătat foarte vocali, în special, pe tema fluxurilor migratorii.

Anumite angajamente guvernamentale au fost onorate deja în perioada de până acum. Îndeplinirea acestor promisiuni a fost confirmată.

Se pare că, în pofida nemulțumirii electoratului, Guvernul Starmer a reușit să onoreze o bună parte din angajamentele luate în timpul campaniei electorale, potrivit analizei.

Keir Starmer a implementat o serie de reforme, printre care majorarea salariului minim și consolidarea drepturilor angajaților, ceea ce a dus la aprecieri din partea sindicatelor. Pe de altă parte, aceste măsuri au fost criticate de către opoziția conservatoare și de oamenii de afaceri. În plus, listele de așteptare la Serviciul Național de Sănătate (NHS) au înregistrat o scădere, iar aproximativ jumătate de milion de copii au fost scoși din sărăcie.

Creșterea economică, deși existentă, a avut un ritm lent, care nu s-a reflectat în mod semnificativ în veniturile populației britanice. O serie de persoane au considerat, de asemenea, că stagnarea economică și costul ridicat al vieții sunt principalele motive ale nemulțumirii.

În ciuda anumitor fluctuații, costurile de împrumut au înregistrat o scădere inițială, însă conflictul din Iran a dus ulterior la o nouă creștere a acestora, pe fondul unei scăderi a inflației.

Se observă o scădere a valorilor numerice asociate imigrației, un subiect care a generat opinii divergente.

La mai anului precedent, o promisiune a fost făcută de către Starmer cu privire la viitorul număr al imigranților, declarând că viitoarele politici de imigrație vor determina o reducere semnificativă a fluxului net de migranți în următorii patru ani.

În perioada recentă, o tendință semnificativă a devenit evidentă. 12 luni de monitorizare, realizate de un instrument specializat al BBC, au arătat că 48% reprezintă scăderea migrării nete, în timp ce cererile de azil au înregistrat o reducere de 12%. În plus, sosirile efectuate cu ajutorul ambarcațiunilor mici s-au diminuat cu 41%.

Guvernul a suportat în mod continuu valul de critici referitoare la această chestiune, fapt care a avantajat partidul Reform UK, condus de Nigel Farage, propulsându-l pe poziția de lider în ceea ce privește intențiile de vot ale populației.

În urma unor infracțiuni grave comise de migranți, au izbucnit revolte cu tentă rasială, care au complicat și mai mult situația. Printre cazurile care au declanșat aceste revolte se numără cel al tânărului Axel Rudakubana, care a ucis trei fetițe în 2024, precum și cel al unui sudanez care a atacat un localnic în Belfast.

Proteste violente izbucnite în urma fenomenelor respective au avut drept țintă migrația. Violența a escaladat ca reacție la aceste evenimente.

Încrederea în Starmer a fost definitiv zdruncinată de cazul Mandelson.

Keir Starmer a înregistrat un recul major, în bună parte din cauza unei decizii considerate nefaste: numirea lui Peter Mandelson în postul de ambasador al Regatului Unit pe lângă Statele Unite. Această mișcare a fost văzută ca o eroare strategică, deoarece Mandelson era privit ca un potențial facilitator al relațiilor dintre Marea Britanie și Statele Unite, în special în timpul celui de-al doilea mandat al președintelui american Donald Trump.

Marea experiență a sa în sectorul comercial și legăturile sale cu persoanele foarte înstărite au reprezentat avantaje cheie. El a jucat un rol esențial în negocierea unui acord de comerț care a avut ca rezultat scutirea Marii Britanii de la plata anumitor taxe vamale stabilite de Trump pentru națiunile la nivel global.

Peter Mandelson a făcut o alegere care i-a revenit în spate într-un mod neașteptat atunci când Keir Starmer a fost afectat de această decizie.
În

2003

, Mandelson se prezenta drept „cel mai bun prieten” al controversatului Jeffrey Epstein.
Ulterior, în septembrie 2025, au apărut documente care au scos la iveală legăturile apropiate dintre Mandelson și Epstein, ceea ce a avut un impact semnificativ asupra lui Starmer.

Fostul Mandelson, care ulterior a fost înlăturat din funcție, a fost supus unui control polițienesc și unei anchete sub acuzația de delapidare a fondurilor, însă nu a fost inculpat și nici nu suportă acuzații legate de presupuse abuzuri sexuale. Ulterior s-a făcut public faptul că Mandelson fusese desemnat pentru această poziție chiar dacă nu se bucură de confirmarea securității așteptate pentru funcția de ambasador.

Declarațiile premierului britanic Keir Starmer privind motivele acestei decizii și susținerea sa că nu avea cunoștință despre problemele legate de verificările de securitate au devenit treptat tot mai puțin convingătoare pentru public.

Acesta a creat o imagine de persoană onestă și corectă, însă percepția publică s-a schimbat rapid atunci când Keir Starmer a demonstrat, în cel mai bun caz, o lipsă de competență.

La ședința din Camera Comunelor din 28 aprilie, Emma Lewell, reprezentanta partidului laburist, și-a exprimat sentimentele de trădare, dezamăgire și furie, considerând decizia de a-l numi pe Mandelson drept una profund eronată.

„trădată, dezamăgită și furioasă”

Această numire a fost catalogată de ea ca fiind „o eroare fundamentală de judecată”.

Ce strategie a avut în vedere Keir Starmer pentru transformarea Marii Britanii?

Potrivit analiștilor, anumite dificultăți care au dus la prăbușirea sa erau inevitabile. Succesul inițial s-a construit pe o susținere extinsă, însă fragilă.

Partidul Laburist, deși se bucură de o majoritate considerabilă în Parlament, a înregistrat un nivel de susținere de doar 34% din partea alegătorilor. Furia față de Partidul Conservator a fost un factor mai puternic de motivație pentru mulți dintre acești susținători decât entuziasmul propriu-zis pentru Partidul Laburist.

Keir Starmer se confruntă cu dificultăți în crearea unei povești convingătoare despre guvernul său, potrivit unei analize publicate în The Guardian.
În prezent, doar o mică parte din alegători ar putea descrie cu claritate obiectivele strategice ale premierului britanic Starmer pentru Marea Britanie.

Conducătorul guvernului a fost criticat pentru abordarea sa excesiv de prudentă și pentru lipsa de hotărâre, aceasta în condițiile în care deține o majoritate semnificativă în parlament.

Lipsa unei direcții clare a caracterizat noul guvern, care nu a reușit să propună o viziune credibilă pentru țară, potrivit lui Rohan McWilliam, profesor de istorie britanică modernă la Universitatea Anglia Ruskin și membru al Partidului Laburist, care a discutat despre acest subiect pe platforma The Conversation.

Nu a stabilit niciodată o viziune convingătoare pentru țară

, a explicat el.

Într-o declarație publică, însuși Keir Starmer, premierul britanic, a afirmat:

„Nu există așa ceva ca «starmerismul» și niciodată nu va exista!”

Potrivit lui McWilliam, această abordare a creat impresia că Keir Starmer este rupt de realitățile politice actuale, atunci când a încercat să contracareze ascensiunea mișcărilor populiste de extremă dreapta, cum ar fi Reform UK, condusă de Nigel Farage, și de extremă stânga, precum Verzii, sub conducerea lui Zack Polanski, care au reușit să stabilească o conexiune emoțională puternică cu electoratul.

Într-o perioadă în care forțele politice tind să se îndepărteze de zona centrală, Starmer a fost acuzat că propune un guvern cu orientare centristă, după cum a remarcat un profesor.

Nu este clar dacă această abordare va da rezultate

sau nu, însă această strategie a fost considerată o mișcare riscantă.

Un sentiment de adâncă părere de rău a fost exprimat.

Ziarul The Telegraph confirmă această evaluare, fiind de acord cu diagnosticul prezentat anterior.

La mai puțin de doi ani de la o victorie electorală zdrobitoare, Keir Starmer s-a confruntat cu o scădere semnificativă a popularității sale. Noua imagine pe care a proiectat-o țării, după o perioadă de 14 ani de instabilitate și impotență guvernamentală, nu a fost suficientă pentru a-i asigura o bază solidă de susținători. Potrivit unui articol publicat într-un ziar britanic, Starmer nu a reușit niciodată să articuleze în mod clar și convingător

o viziune coerentă pentru țară

și nici să demonstreze calitățile de liderat necesare pentru a o transpune în realitate.

Într-o perioadă marcată de multiple reorientări, Keir Starmer a ajuns să contrazică proprie lui abordare anterior exprimată.

Reform UK a înregistrat succese notabile la alegerile locale precedente, ceea ce l-a determinat să se angajeze să reducă substantial imigrația, restricționând abilitatea judecătorilor de a interveni în procesele de deportare. Ulterior, însă, a fost nevoit să retracteze o afirmație din discursul său, care făcea referire la posibilitatea ca țara să se transforme într-o „insulă a străinilor”, după ce aceasta a stârnit critici, fiind considerată similară cu declarațiile Enoch Powell, politicianul naționalist acuzat de rasism.

nu e nevoie de nimic altceva decat sa il rog sa il reformateze pe cel de-al doilea paragraf asta e tot

Remușcându-și cuvintele, Keir Starmer a declarat:

„Regret profund că am folosit (acea frază)”

.

Nigel Farage, liderul partidului Reform, a reacționat prompt la această declarație, considerând-o dovada lipsei de convingeri a premierului britanic.

„dovada absolută că Starmer nu are convingeri, nu are principii și doar citește dintr-un dosar”

, a afirmat Farage.

Consolidarea unei prezențe externe mai puternice este un obiectiv.

Contrar așteptărilor, atunci când a fost vorba despre evenimente la nivel internațional, Keir Starmer a demonstrat o cu totul altă încredere în sine, aceasta fiind reflectată în sprijinul european acordat Ucrainei în conflictul cu Rusia, precum și în inițiativele menite să calmeze crizele economice și politice generate de confruntarea dintre SUA, Israel și Iran.

Ursula von der Leyen a reacționat la demisia lui Keir Starmer cu o postare pe internet, luni, în care a afirmat:

„Securitatea europeană și ucraineană este mai puternică datorită ție. Mulțumesc, dragă Keir”

.
La momentul respectiv, președinta Comisiei Europene a lăudat moștenirea pe care Keir Starmer a lăsat-o în urmă.

Keir Starmer și-a văzut relația cu Donald Trump afectată din cauza Ucrainei, aceasta din urmă fiind sursa unei neînțelegeri între cei doi, care inițial se înțelegeau bine, în pofida diferențelor lor politice.

La început, Starmer a ezitat să ridice o voce critică împotriva lui Trump în public, însă poziția sa a devenit mai fermă după ce președintele american a făcut publică intenția de a obține controlul asupra Groenlandei, țară cu resurse naturale valoroase, declanșând astfel o serie de avertismente.

Declarațiile lui Starmer au stârnit critici și mai puternice după izbucnirea conflictului cu Iranul, când, în luna martie, Trump a venit cu afirmații jignitoare, Keir Starmer fiind caracterizat ca o persoană care „nu are nimic din personalitatea lui Winston Churchill”; totodată, Trump a făcut glume pe seama Marinei Regale.

În ciuda faptului că a adoptat o poziție care a reflectat Keir Starmer în general opinia publică, decizia sa de a nu implica prea puternic Marea Britanie în conflict nu a reușit să revitalizeze entuziasmul populației pentru partidul său.

În paralel, Keir Starmer a înregistrat pierderi de voturi în urma ezitării sale de a adopta o atitudine fermă și transparentă față de conflictul din Gaza, o parte din susținători orientându-se în schimb către Partidul Verzilor.

În urma rezultatelor dezastruoase obținute de Partidul Laburist la alegerile locale și regionale care au avut loc în mai, situația a devenit evidentă.

Temerile au izbucnit în rândul criticilor premierului britanic după rezultatele nefaste ale alegerilor la nivel național. Partidul Laburist a cunoscut o scădere semnificativă, pierzând 1.000 de locuri în consiliile locale în favoarea partidului Reform. În Țara Galilor, Partidului Laburist care a dominat timp de un secol Senedd a fost detronat de Plaid Cymru.

O imagine sumbră a viitorului său politic a fost conturată odată cu posibilitatea unei înfrângeri usturătoare la alegerile generale, eveniment care a inițiat o serie de repercusiuni culminând cu demiterea sa. Opoziția din partea parlamentarilor a luat amploare, iar poziția sa a devenit din ce în ce mai precară. Un moment decisiv a fost demisia lui Wes Streeting din funcția de secretar pentru Sănătate, care și-a exprimat intenția de a-l înlătura pe premier, accelerând astfel procesul de destituire a acestuia.

Un parlamentar din partidul Laburist, reprezentând zona Greater Manchester, a decis să părăsească mandatul pentru a-i permite lui Burnham să se înscrie în cursa pentru un fotoliu în Parlament. Burnham a obținut o victorie zdrobitoare, cu o majoritate impresionantă, învingând un reprezentant al partidului Reform și a descris această reușită ca fiind un „moment decisiv” pentru scena politică britanică, afirmând

„punct de cotitură”

pentru politica britanică.

La scurt timp după, și-a făcut cunoscută decizia de a-și da demisia, Keir Starmer fiind cel care a luat această hotărâre.

Învățăminele care pot fi extrase sunt următoarele: lumea se întreabă ce învățăminte poate obține

Demisia recentă a premierului britanic Keir Starmer este considerată de think-tank-ul European Policy Centre drept o confirmare a faptului că două strategii cheie ale unor formațiuni politice de centru-stânga, implementate în ultimii ani, nu au dat rezultate.

O abordare bazată pe politici moderate și echilibrate a fost adoptată pentru a aborda „criza permanentă”, însă rezultatele scontate nu s-au materializat.
Nemulțumirea și sentimentul anti-establishment în rândul populației au persistat, iar măsurile blânde implementate de guvernul britanic nu au avut efectul dorit.

O analiză efectuată de European Policy Centre a scos în evidență o situație similară, și anume faptul că guvernul condus de Olaf Scholz în Germania nu a reușit decât să continue politica tradițională existentă.

Potrivit think-tank-ului, o a doua abordare care nu a dat rezultate a fost încercarea de a face concesii în fața creșterii popularității mișcărilor de extremă dreaptă, fapt care a determinat guvernul laburist să își ajusteze poziția mai multor chestiuni către o perspectivă mai conservatoare, în special referitor la migrație.

Anumite dificultăți resimțite de Keir Starmer se dovedesc a fi relevante și pentru numeroși alți lideri din țările occidentale în general.

Liderii politici din diverse țări, printre care Marea Britanie, Germania, Franța și Statele Unite, valorifică nemulțumirea cetățenilor pentru a obține victorii electorale, promițând în același timp să revitalizeze prosperitatea în societățile lor.

În ciuda succesului lor inițial, noii lideri se lovesc adesea de obstacole care îi împiedică să-și onoreze angajamentele, să implementeze reforme structurale, să gestioneze eficient partidele lor, să facă față presiunilor economiei mondiale sau să depășească criticile virulente din spațiul online, conform analizei CNN.

Comentatorii consideră că aceste insuccese politice au drept rezultat accentuarea cinismului populației în ceea ce privește sistemul democratic, favorizând astfel apariția mișcărilor populiste, atât de stânga cât și de dreapta, și generând vulnerabilități ce pot fi ulterior exploatate de către grupările extremiste.

În perioada care a urmat votului britanic din 2016 în favoarea părăsirii UE, scena politică britanică a cunoscut o accentuată volatilitate și instabilitate internă. Succesorul lui Starmer se va confrunta inevitabil cu „probleme politice, economice și sociale de mare amploare”.

În același timp, diviziunea se observă și în restul țărilor europene, potrivit observațiilor făcute de cotidianul spaniol El País.

Începând cu criza economică din 2008, a avut loc o prăbușire a formațiunilor politice de centru în Europa. În Franța, de exemplu, au existat șapte schimbări de premier în interval de opt ani, pe când în Germania, popularitatea lui Friedrich Merz se află într-o scădere abruptă, „marea coaliție” fiind în proces de destrămare.

Dincolo de ocean, SUA sunt scena unei politici extrem de tulburate.

O imagine virală pe platformele online, lansată după ce Starmer și-a făcut publică demisia, a scos în evidență România ca fiind implicată în această situație, printr-o analiză a schimbărilor de premier din ultimul deceniu.