Creșterea incertitudinii în rândul europenilor cu privire la angajamentul președintelui Trump față de NATO și mecanismul de apărare colectivă pe care acesta îl presupune a dus la o reconsiderare a strategiei de apărare reciprocă în cadrul Uniunii Europene, informează NYTimes.
“Europenii au îndoieli tot mai mari că președintele Trump rămâne angajat față de NATO și apărarea reciprocă pe care o asigură. Așadar, vorbesc mai serios despre despre garanția pentru apărarea colectivă, un articol ascuns în documentele de guvernare ale Uniunii Europene”
,
potrivit NYTimes, care a oferit detalii despre discuțiile purtate de liderii europeni pe această temă.
Citește șiReacție neașteptată a Budapestei după ce Moscova a expulzat diplomaţi ungari: „E o măsură de răspuns”
Articolul din Tratatul de la Lisabona al Uniunii Europene, care prevede acordarea de ajutor militar reciproc, reprezintă punctul de plecare al discuțiilor. Inițiativa se bazează pe o clauză care statuează sprijinul militar între statele membre. Acest paragraf din tratat al Uniunii Europene a dat naștere unui șir de negocieri privind sprijinul militar reciproc.
Statele membre ale Uniunii Europene sunt obligate, conform articolului 42.7 din Tratatul de la Lisabona, să acorde asistență militară, umanitară și financiară altor membri în cazul unui atac, o prevedere care a fost considerată de mult timp nepractică și redundantă datorită existenței alianței NATO. Această clauză, concepută pentru a servi drept supliment NATO, a fost activată până în prezent doar o singură dată, și anume atunci când Franța a făcut apel la ea în urma atacurilor teroriste din noiembrie 2015 din Paris.
Repercusiunile unei posibile ieșiri a Statelor Unite din NATO, din cauza refuzului țărilor membre de a sprijini intervenția militară în Iran, sunt resimțite puternic atât în cadrul alianței, cât și în cel al Uniunii Europene, potrivit declarațiilor lui Camille Grand, fost oficial al NATO și secretar general al ASD Europe, o asociație comercială care reprezintă interesele industriilor de apărare.
Schimbările în politica administrației Trump Trump au generat necesitatea ca Europa să se apere cu o implicare mai redusă a Statelor Unite, a declarat el.
În cadrul unei întâlniri neoficiale desfășurate în Cipru, liderii Uniunii Europene au purtat discuții privind consolidarea capacităților de apărare reciprocă, exclusiv prin mijloace proprii, fără implicarea Organizației Tratatului Atlanticului de Nord. Această reuniune a avut loc cu scopul de a examina posibilitatea unei cooperări mai strânse în domeniul apărării, fără NATO. În urma acestor discuții, au fost conturate anumite concluzii referitoare la modul în care statele membre UE ar putea să își coordoneze eforturile de apărare. Detalii suplimentare despre rezultatele acestor discuții nu au fost făcute publice până în prezent.
În cadrul unei reuniuni informale desfășurate în Cipru în cursul acestei săptămâni, conversațiile de joi seară ale liderilor UE au vizat mecanismul de apărare colectivă.
Luna viitoare va avea loc un exercițiu menit să evalueze modul de funcționare a articolului 42.7 în situații reale, exercițiu la care vor participa înalți diplomați responsabili cu securitatea.
În cadrul acestui exercițiu, vor fi analizate implicațiile practice ale acestui articol.
În cadrul discuțiilor, au fost abordate noi strategii de apărare și au apărut anumite rezerve cu privire la implementarea lor.
Vineri dimineață, președintele Nikos Christodoulides al Ciprului a informat jurnaliștii despre un acord privind pregătirea unui plan de reacție, în situația în care un stat membru al Comisiei Europene ar activa respectiva prevedere, dezvăluind detalii despre discuțiile purtate cu o seară înainte.
Într-un scenariu ipotetic, dacă Franța ar solicita sprijin militar, cine ar fi primele state care ar răspunde apelului guvernului francez?
Această întrebare a fost ridicată de către un oficial, care a afirmat:
„Să presupunem că Franța cere ajutor militar”
.
Ulterior, a adăugat:
„Care țări vor fi primele care vor răspunde solicitării guvernului francez?”
Viitorul unei apărări militare comune în rândul statelor europene pare incert, potrivit lui Radoslaw Sikorski, fost ministru al apărării și actual ministru de externe al Poloniei.
El își exprimă scepticismul cu privire la eficiența unei astfel de inițiative.
Nu sunt convins că ar funcționa foarte bine
, a declarat el.
El a afirmat că crearea unei apărări europene credibile este condiționată de o revizuire a tratatelor, însă această schimbare nu este posibilă în prezent.
În plus, el a accentuat că Uniunea Europeană nu are posibilitatea de a finanța acțiuni militare din fondurile sale și că statele membre sunt reticente să își angajeze trupele și resursele financiare într-o operațiune pe care nu o pot gestiona în mod direct.
Există anumite provocări legate de reglementările naționale, restricții și reguli de angajament care variază de la o țară la alta, ceea ce poate crea dificultăți în coordonarea operațiunilor militare la nivel european.
Fiecare națiune are propriile cerințe legale, restricții și restricții privind regulile de angajament
, a mai adăugat el, subliniind că apar probleme și din cauza barierelor lingvistice și a posibilelor confuzii în ceea ce privește conducerea unei potențiale operațiuni paneuropene.
Expresia unei îngrijorări profunde a fost manifestată de către Sikorski în legătură cu imperativele unei abordări serioase a apărării.
„Sunt disperat în privința a ceea ce trebuie să se întâmple pentru ca noi să luăm apărarea în serios”
, a afirmat el.
Protocolul de apărare reciprocă cunoscut sub numele de Articolul 5 din cadrul NATO prevede, în esență, ca statele membre să se consulte în legătură cu strategia de răspuns în cazul unui atac, fără a impune o acțiune colectivă obligatorie. Acest articol a fost invocat doar o dată, 11 septembrie fiind data la care a fost utilizat pentru a mobiliza sprijinul în apărarea Statelor Unite.
În teorie, mecanismul de apărare al Uniunii Europene apare ca fiind mai robust, întrucât implică o obligațiune de sprijinire a unui stat membru care devine ținta unui atac.
Jan Techau, fost oficial german în domeniul apărării, actualmente analist pentru securitatea europeană la Eurasia Group, o firmă de consultanță, a exprimat opinii privind natura diferită a NATO și Uniunii Europene.
În esență, NATO se concentrează exclusiv pe apărare, caracterizându-se printr-un proces decizional simplu, o structură ierarhică transparentă și o putere dominantă, Statele Unite, care conduce procesul decizional.
În contrast, Uniunea Europeană este o entitate mult mai complexă și ineficientă, fiind forțată să funcționeze ca o „mașină de compromisuri”.
În discuțiile despre securitatea europeană, Techau a remarcat că anumite persoane consideră mecanismul european de apărare drept o soluție viabilă.
Însă, potrivit acestuia, această abordare nu are un viitor prea clar, deoarece nimeni nu dorește să gestioneze securitatea europeană prin intermediul structurilor UE, care sunt prea complexe.
„Dar nu cred că există prea mult viitor în ea, pentru că nimeni nu vrea cu adevărat să administreze securitatea europeană prin structurile UE, care sunt prea complicate.”
Un document de lucru urmează să fie creat ca rezultat al testului preliminar 42.7, care are ca obiectiv principal explorarea funcționării politice potențiale într-un scenariu de criză.
Urgenta fiind un aspect cheie, se dorește realizarea acestui test preliminar.
Bruno Maçães, fost secretar de stat pentru Europa în Portugalia, a afirmat că, anterior perioadei lui Trump, nimeni nu a acordat atenție serioasă angajamentului UE. El a adăugat că, deoarece articolul 5 al NATO a devenit „mai puțin relevant”, a menționat că „42.7 este acum mai relevant”.
În cadrul discuțiilor informale de la Cipru, liderii Uniunii Europene au explorat posibilitatea creării unei coaliții restrânse, axate pe apărarea reciprocă a statelor membre, fără implicarea directă a NATO. Această idee a fost vehiculată ca o alternativă la cadrul de securitate oferit de alianța nord-atlantică.
În același timp, eforturile europene se concentrează și asupra dezvoltării conceptului de „coaliție a statelor dispuse”, care a examinat posibilitatea desfășurării unor forțe europene în Ucraina, cu scopul de a supraveghea respectarea oricărui acord de pace încheiat. Marea Britanie și Franța sunt la conducerea acestei inițiative, care a aplicat deja un model similar pentru a explora posibilitatea unei contribuții europene la asigurarea liberului trafic în Strâmtoarea Ormuz, după oprirea conflictului.
Acum că Regatul Unit și-a încheiat calitatea de membru în Uniunea Europeană, anumite persoane cu opinii avizate consideră că această nouă alianță ar putea servi drept temelie pentru o componentă europeană consolidată în interiorul NATO, permițându-i să funcționeze și în mod independent.
Statele care nu sunt membre NATO, cum ar fi Irlanda, Austria și Malta, acordă o atenție deosebită reglementărilor UE. Pe de altă parte, anumite țări membre UE, în special cele din Europa Centrală și din regiunea baltică, se îngrijorează că o dezbatere prea intensă despre apărarea comună a UE ar putea oferi lui Trump un motiv în plus pentru a diminua și mai mult sprijinul SUA pentru NATO.
Urgenta unei clauze de protecție a statelor membre UE a crescut considerabil în urma unor evenimente recente.
Groenlanda a fost în centrul atenției atunci când s-a vehiculat posibilitatea ca SUA să o ocupe, după care o bază militară britanică din Cipru, țară membră a UE, a fost atacată cu drone iraniene la debutul conflictului dintre Iran și alte state.
În urma acestor incidente, Italia, Germania și alte națiuni membre UE au acordat sprijin, deși mecanismul oficial de apărare reciprocă nu a fost activat în acea perioadă.
În consecință, oficialii europeni au considerat oportună elucidarea mecanismului de funcționare al acestei măsuri pentru a evita orice echivoc.
În ciuda eforturilor, inițiativele de apărare ale Uniunii Europene au generat tensiuni în rândul statelor membre și al instituțiilor deja existente, precum NATO.
În acest context, Grand, fost oficial al NATO, consideră că există riscul accentuării discordiilor.
Posibilele tensiuni sunt o consecință posibilă a procesului de reajustare, a subliniat el, într-un context în care cooperarea între actorii principali ar conduce la o descurajare europeană mai credibilă și mai eficientă.
„Realinierea poate genera fricțiuni”
, a remarcat el, adăugând că eficiența și credibilitatea descurajării europene depind de colaborarea actorilor implicați.
COMENTARII / 0