În urma evoluțiilor recente și accelerate ale crizei politice, opiniile scriitorului Gabriel Liiceanu converg către ideea că viitorul politic al lui Nicușor Dan este compromis, deoarece acesta a epuizat rezervele de încredere. În acest context, Liiceanu lansează un apel.
Gabriel Liiceanu, editor, scriitor și filosof, a acordat un interviu amplu publicului HotNews, din care aceasta este a doua parte.
Liiceanu afirmă că în prezent coexistă două realități distincte în România: una a persoanelor care experimentează bucuria muncii și alta a celor care se bucură de acte de corupție.
El subliniază că a apărut o percepție periculoasă în societate, conform căreia succesul este considerat un motiv de rușine, iar cei care obțin succese prin muncă sunt blamați.
În discuția despre muncă și reușite, Liiceanu oferă ca exemplu pe patronii de la Dedeman.
De asemenea, el discută despre criza politică și despre personalități politice precum Nicușor Dan, Ciprian Ciucu, Dominic Fritz și Diana Buzoianu, ministra mediului.
Prima parte a interviului cu Gabriel Liiceanu poate fi citită aici.
Performanțele remarcabile obținute de români sunt adesea umbrite de sentimentul de vinovăție, potrivit lui Gabriel Liiceanu, care consideră că această mentalitate este generată de ideea că succesul nu poate fi atins doar prin efort individual. Acest fenomen îi face pe cei care ating cote înalte să se simtă uneori rău după ce și-au realizat obiectivele.
Citește șiNicușor Dan a semnat decretul prin care Luca Niculescu este desemnat candidat la funcția de premier
Umanitarilor li se adresează Gabriel Liiceanu și le reamintește că succesul financiar nu este neapărat sinonim cu ilegalitatea.
„Știți, oamenii se uită și spun: „Are profituri”. Dar asta nu înseamnă că furi.
În fapt, există persoane care, prin muncă asiduă și pasiune, au reușit să dezvolte cu succes o afacere precum Dedeman, care constituie un adevărat motiv de mândrie pentru această țară.
În legătură cu susținătorii lui Nicușor Dan care și-au pierdut iluziile, Gabriel Liiceanu are un mesaj. Ei sunt cei care au contribuit la prosperitatea României. Acum, într-o perioadă de criză, țara este obligată să ia măsuri de apărare. În acest context,
„Voi ați făcut făcut bogăția țării”
și
„o țară atacată e obligată să se apere”
sunt declarații care reflectă punctul de vedere al lui Gabriel Liiceanu.
HotNews a adresat o întrebare pertinentă: Ce mesaj ați dori să transmiteți susținătorilor lui Nicușor Dan care se simt astăzi dezamăgiți de prestația președintelui?
Gabriel Liiceanu a răspuns: Să reflecteze asupra faptului că acest fenomen se înscrie în logica istorică a democrațiilor, în contextul în care oamenii care sunt propuși pentru vot în funcții cheie nu sunt cunoscuți în individualitatea lor.
În schimb, aceștia sunt promovați de către personaje specializate în crearea imaginii viitorului candidat.
De obicei, acea imagine este o iluzie, o manevră tendențioasă. Elțin a fost urmat de un specialist în imaginea publică care a afirmat:
„Pot să transform un cimpanzeu în președinte, dacă doresc, datorită tehnicilor avansate de manipulare a percepției publice pe care le dețin”
. Această declarație a fost făcută pentru a ilustra puterea tehnicilor de manipulare în domeniul politic.
În cadrul sistemelor democratice, unde alegătorii nu au o conexiune personală cu reprezentanții aleși, există un risc considerabil de a lua decizii eronate. Nicușor Dan era o persoană cunoscută de către cei care l-au susținut, fiind asociat cu USR și activismul civic dintotdeauna.
Un președinte remarcabil, Reagan, nu avea o pregătire matematică, ci mai degrabă o experiență în actorie, însă acest lucru nu i-a împiedicat să devină un lider excepțional. Un exemplu de succes în domeniul său, el a demonstrat că trecutul său în actorie nu a reprezentat un obstacol în calea unei cariere politice de succes.
„Dar ce președinte a fost!”
Reagan nu avea pregătire matematică, ci mai degrabă experiență în actorie.
Însă, acest lucru nu i-a împiedicat să devină un președinte remarcabil.
Faptul că un politician are sau nu un premiu Nobel sau un doctorat de prestigiu nu este relevant pentru profesia sa.
Nu există o conexiune directă între aceste aspecte și rolul de politician.
Reagan este un exemplu în acest sens.
Aderarea la conceptele universale nu implică în mod necesar capacitatea de a le aplica în mod eficient.
Ideile grandioase ale umanităţii sunt importante, însă aplicarea lor practică necesită abilităţi distincte.
Nu toţi cei care înţeleg aceste idei ştiu să navigheze cu succes după ele.
În scena politică din ultimii trei decenii, Nicușor Dan este considerat cel mai rapid perdant. Această afirmație a fost făcută în contextul în care el a înregistrat o serie de înfrângeri politice rapide, începând din anul 1990.
Într-un scenariu politic, se ridică întrebarea care ar putea fi factorul de salvare pentru Nicușor Dan din punct de vedere politic.
Răspunsul este însă unul tranșant: nimic.
Nefiind nimic care l-ar putea salva, se consideră că este cel mai rapid politician care a pierdut în scena politică românească din anul ’90 în prezent.
Cariera sa politică a ajuns într-un impas după ce nu a reușit să își valorifice oportunitățile, lăsându-l fără perspective de viitor.
În acest moment, rezerva sa de capital politic este epuizată.
Se poate spune că este un om politic care și-a încheiat cariera, deoarece nu mai posedă niciun fel de influență.
Situația sa actuală poate fi descrisă ca una de faliment politic.
În organizarea sa, răul are o calitate pe care binele nu o posedă.
„Binele nu știe să se organizeze ca răul”
este o realitate care pune binele într-o poziție dificilă.
România ar putea găsi mântuirea prin mijloace necunoscute până acum.
Nu este însă cazul să se prezinte scenarii de tipul „ar putea să se întâmple asta sau aceea”.
Acestea din urmă reprezintă simple speculații și nimi nu poate furniza o soluție clară și sigură.
Întrebarea despre sursele speranței a ridicat o discuție de natură metafizică.
Răul și bienle sunt puse în balanță atunci când se vorbește despre speranță.
În esență, speranța presupune încrederea că bienle va triumfa în cele din urmă și că răul va suferi o înfrângere.
Un gânditor danez celebru a afirmat că bienle se caracterizează printr-o frumusețe fragilă și o delicatețe imensă, fiind incapabil să se organizeze cu aceeași eficacitate ca răul atunci când acesta își afirmă forța.
Aceste cuvinte subliniază contrastele dintre natura bienelui și răului.
În fața unui atac, este imperativ ca o națiune să ia măsuri de protecție. Gabriel Liiceanu a adresat un mesaj către susținătorii lui Nicușor Dan, care au fost dezamăgiți, afirmând că
„Voi ați făcut făcut bogăția țării”
.
În fața acestei dileme, se ridică o întrebare fundamentală: cum poate avea succes forța pozitivă atunci când, prin însăși natura sa, este concepută într-o opoziție directă față de forța negativă, făcând extrem de dificilă utilizarea armelor adversarului pentru a obține victoria? Acest conflict intern ridică semne de întrebare cu privire la strategiile de luptă împotriva forțelor răului.
Răul înarmat îl confruntă cu o dilemă deosebit de spinoasă: pe de o parte, aboră armele răului, dar, pe de altă parte, pentru a se putea proteja de rău, este nevoit să recurgă la mijloace similare.
În situația unui atac, un stat este constrâns să riposteze. Această ripostă implică oferirea unui răspuns adecvat. În acest context, se ridică o întrebare: Ce fel de oameni integri și virtuoși vor fi capabili să utilizeze răspunsurile corespunzătoare pentru a asigura triumful binelui?
Îi așteptăm. Îi avem.
Gabriel Liiceanu a mărturisit că a experimentat un sentiment de disconfort atunci când o persoană i-a examinat vehiculul, care îi era oferit de către o editură. Acest episod i-a lăsat o impresie neplăcută. „Eu m-am simțit prost când cineva s-a uitat la mașina pe care mi-a pus o editură la dispoziție”
Țara noastră se confruntă în acest moment cu un nivel atât de ridicat de corupție, încât Gabriel Liiceanu a ajuns să se simtă vinovat atunci când obține câștiguri financiare. Oare reacția sa poate fi înțeleasă de toată lumea?
Este o percepție comună faptul că succesul financiar este adesea asociat cu practici corupte. Dedeman reprezintă un exemplu de antreprenoriat de succes, care a reușit să se impună ca o bucurie a acestei țări.
—
Anumite persoane au demonstrat că se poate obține succes prin muncă asiduă și determinare, fără a recurge la mijloace ilicite. Aceste cazuri arată că geniul antreprenorial poate duce la succes și că nu este obligatoriu ca acesta să fie corupt.
Există și alte persoane în aceeași situație ca a lui.
În general, oamenii tind să considere averea drept o problemă atunci când o persoană este descrisă ca fiind bogat, ca și cum acest statut ar implica săvârșirea unei fapte reprobabile.
Gabriel Liiceanu a făcut o remarcă pertinentă atunci când a fost întrebat despre percepția publică asupra lui Nicușor Dan.
Oare oamenii ar fi realmente deranjați dacă ar fi considerat că Federer și-a încheiat cariera impresionantă ca tenisman de top într-un mod mai puțin transparent?
Probabil că da, dar în același timp, ar fi ridicol să se sugereze că ar fi corupt.
Într-o ordine de idei similară, Liiceanu a povestit că s-a simțit stânjenit atunci când o persoană i-a atras atenția asupra mașinii pe care i-a fost oferită de către o editură.
Unele posturi de televiziune au efectuat o distrugere sistematică a capacităților cognitive ale populației românești pe o perioadă îndelungată. Acestea au reușit să dezvolte o adevărată pulbere din mecanismul mental al națiunii noastre.
O parte din societate observă și remarcă: veniturile sunt considerabile. Dar asta nu implică deloc furt.
Mai degrabă, s-a creat o impresie că profitul este deja integrat ca o consecință directă a aparenței de înșelăciune.
În acest context, realitatea este următoarea.
În plus, există și o altă problemă, și anume televiziunile.
O întrebare rămâne: cine sau ce îi va trage la răspundere pe cei din televiziunile locale pentru că au transformat faima într-un bun accesibil oricui?
Ce Dumnezeu îi va judeca pentru acest fenomen?
Oare justiția divină îi va considera responsabili?
O analiză a modului în care România TV, Realitatea și Antena 3 au tratat subiectul cu Veștea este edificatoare.
Televiziunile respective au efectuat o distrugere mentală a populației românești pe o perioadă îndelungată. Prin metode de manipulare fără precedent și prin diseminarea unor informații tendențioase, acestea au reușit să deterioreze profund capacitatea de gândire a națiunii noastre. Astfel, au reușit să amplifice ura și să incite la violență și la alte asemenea fenomene.
Partidele politice l-au considerat pe Băsescu un trădător.
O tradiție a decepției îi caracterizează pe președinții României care au ajuns la putere grație unui sprijin popular masiv și unei atmosfere de mare speranță, fiind considerați atunci drept adevărați salvatori.
Iohannis a fost perceput similar, venind la putere ca o soluție la ceea ce era considerat o perioadă nefastă sub Ponta.
Președinții au avut mereu un impact dezamăgitor.
Băsescu însă nu intră în această categorie.
Trebuie menționat că eu sunt asociat cu curentul „băsist”, o etichetă care mă caracterizează.
În lumea politică din care provenea, Băsescu a fost perceput ca un trădător de către partidele respective.
Gabriel Liiceanu relatează că atunci când anumite persoane au aflat că el critica comunismul ca fiind un regim fundamentalmente ilegitim și criminal în mod direct, acestea au reactionat prin a spune:
„Unul de-al nostru ne condamnă pe noi și pe el?”
Toate eforturile sale au culminat cu o serie de reforme care au avut repercusiuni negative semnificative. Activarea justiției și extragerea ei de sub influența clasei politice au fost deosebit de contestate. De asemenea, limitarea influenței politice asupra justiției și oferirea de libertate procurorilor de a ancheta în voie au fost foarte dezagreabile pentru mulți. În plus, activarea DNA și alte măsuri similare au produs nemulțumire în rândul anumitor grupuri.
România a fost, fără îndoială, îndreptată către NATO și Occident sub conducerea sa. Băsescu a manifestat o fermitate deosebită în această direcție, chiar dacă alții au contribuit anterior. Rolul său în acest proces a fost unul semnificativ. Acum însă, nu se mai discută despre realizările fostului președinte Băsescu.
Se ridică întrebarea dacă Ciprian Ciucu este o persoană care rămâne consecventă în opiniile sale, sau dacă ceea ce se spune despre el în acest moment este real și reflectă cu adevărat personalitatea sa.
„Ciprian Ciucu e un tip dintr-o bucată. Crede cineva că ceea ce i s-a montat acum e adevărat?”
Remedierea unei justiții compromise este posibilă prin intermediul unor personalități politice excepționale, care posedă calitățile necesare pentru a restabili integritatea sistemului judiciar.
– Cum se realizează acest lucru?
– Există oameni politici formidabili. Totul este să reușim cumva să le punem calitățile în valoare.
În esență, soluția implică identificarea și valorificarea acestor calități pentru a reface încrederea în justiție.
Ținuta impecabilă a unor persoane precum Ilie Bolojan le face imposibil de atacat în mod mârșav, așa cum au fost supuși recent Ciprian Ciucu la București și Dominic Fritz la Timișoara.
Nu pot fi vizați în același mod josnic
, fiindcă nu există o modalitate de a împune justiția împotriva lui Ilie Bolojan.
Oana Gheorghiu este o altă persoană cu o ținută impecabilă.
Diana Buzoianu, ministra Mediului, este o personalitate remarcabilă.
Curajul și fermitatea ei sunt de admirat.
Atacul reprezentanților Romsilva, care au venit la Ministerul Mediului cu topoare, nu i-a intimidat-o.
Nu pot să vă spun câtă admirație am pentru ea.
În fața unor astfel de situații, ea demonstrează o vârtute deosebită.
Îi sunt admirate țținută și vârtutea cu care iese în fața celor care o contestă.
În mijlocul lor, ea se ridică și spune:
Ce doriți?
și îi avertizează că nu îi va lăsa să continue să încaseze sume de 20.000 de euro și 100.000 de euro ca prime.
Cine are curajul să o înfrunte?
Ciprian Ciucu este cunoscut pentru fermitatea lui.
Oare cineva crede că acuzațiile care i se aduc acum sunt fondate?
Fiecare are propria părere în această privință.
Oare nu observați? Cei care întruchipează speranța pentru o revenire sunt exact cei care sunt afectați. Acest fenomen reprezintă corupția sistemului judiciar.
Într-o exprimare a scepticismului, se remarcă afirmația:
„Dați-mi voie să nu mai cred în dovezile din dosar de azi ale justiției, așa cum arată ea”
Acest punct de vedere critică starea actuală a probelor prezentate în cadrul unui anumit caz din justiție.
Gabriel Liiceanu a fost întrebat dacă evenimentele recente din justiție, inclusiv cazurile Ciucu și Fritz, sunt rezultatul unui atac coordonat.
Este oarecum previzibil ca astfel de acuzații să aibă un impact puternic în România.
„Îi punem la punct. Îi aducem unde trebuie. Îi scoatem din joc”
sunt cuvinte care descriu o realitate tristă.
Deși are un respect deosebit pentru Ciucu și pentru proiectele sale legate de București,
Gabriel Liiceanu consideră că acesta a făcut o greșeală atunci când a folosit termenii „vinovat” și „nevinovat”.
În opinia sa, Ciucu ar fi trebuit să declare pur și simplu că justiția este instrumentalizată împotriva sa,
fără să se justifice în vreun fel.
În ceea ce privește cazul Ciprian Ciucu, anumite aspecte rămân neclare, iar dovezile existente în dosar nu sunt încă accesibile pentru evaluare.
Îndoiala cu privire la credibilitatea justiției a fost exprimată, sugerând că sistemul judiciar actual nu inspiră încredere.
– Dați-mi voie să nu mai cred în dovezile din dosar de azi ale justiției, așa cum arată ea.
O remarcă a fost făcută și în legătură cu repercusiunile asupra judecătorilor care au avut curajul să-și exprime opiniile.
– Ce-au făcut cu judecătorii care au îndrăznit să ridice glasul…
Este o realitate că oamenii nu au o percepție clară despre faptul că nu se prezintă la un ghișeu pentru a solicita un privilegiu. Gabriel Liiceanu a afirmat acest lucru într-un context în care mulți suporteri ai lui Nicușor Dan par a fi dezamăgiți.
În acest moment crucial, o reflecție pertinentă a fost exprimată, iar acum ne aflăm la un punct de cotitură al istoriei. Ce ar putea contribui la restabilirea echilibrului nostru, dincolo de cazurile individuale, la nivel de sistem?
– În primul rând ne poate ajuta faptul că nu suntem undeva în Asia, ci suntem, chiar și dacă la marginea Europei, la granița de Est a Uniunii Europene, în Uniunea Europeană.
Nu este în interesul lor să ne abandoneze în fața unor indivizi corupți și a unei justiții compromise, deoarece acest lucru îi afectează și pe ei, slăbind întregul front al Uniunii Europene.
Într-o societate democratică, reprezentanții sunt aleși pentru a servi interesul cetățenilor, însă aceștia din urmă nu conștientizează că au dreptul de a cere să fie serviți.
Cetățenii nu știu să își revendice drepturile în fața celor care îi lipsesc de libertățile fundamentale.
În esență, oamenii nu sunt conștienți că nu ar trebui să aștepte permisiunea pentru a-și cere interesele de la cei pe care i-au ales să îi reprezinte.
Nu știm să ne cerem drepturile
în fața celor care ne deposedează de dreptul de a fi slujit, un drept elementar al oricărui individ într-o democrație.
Reacția poporului român a fost surprinzător de banală, reducându-se la un simplu banc.
Privind retrospectiv, se observă că răspunsul poporului român în ultimele zile a fost unul demn de remarcat în fața evenimentelor recente și a turbulențelor politice majore care au implicat, printre alții, persoane precum Tomac. În loc de a demonstra o capacitate de mobilizare și de a protesta în mod public, așa cum se întâmplă în orice democrație consolidată atunci când drepturile cetățenilor sunt încălcate, reacția a fost una mai puțin așteptată.
O glumă Ceaușescu a reprezentat un mod de a rezista în comunism.
Glumele despre el au fost o modalitate de a face față regimului.
Atunci, oamenii se destindeau prin bancuri
contra lui Ceaușescu
și se bucurau de anecdote amuzante.
Acum însă, se pare că nu mai putem trăi doar din astfel de bancuri.
Este cunoscută acea glumă care spune:
„Să nu cumva să răspundeți la numere necunoscute, s-ar putea să fie președintele care vă propune să fiți prim-ministru”
. Reacția inițială este una de distracție, fiind recunoscută drept o glumă ingenioasă, însă realitatea o face să pară înalta și dureros de superficială.
O națiune fragmentată și condusă de persoane a căror existență se bazează pe exploatări financiare a fost descrisă într-o imagine sugestivă.
„Un popor zdrențuit și condus de niște tipi care trăiesc prin tunuri financiare”
Niciun răspuns nu a existat, exceptând conversațiile purtate în cadrul emisiunilor televizate de excepție, difuzate pe posturi precum Digi24, B1 și alte câteva. În celelalte situații, însă, nu a existat absolut nicio reacție. Care este motivul pentru care nu s-a înregistrat niciun comentariu?
În prezent, România se confruntă cu o situație destul de dificilă. Poporul român pare a fi într-o perioadă de mari schimbări și provocări. Privită din exterior, țara noastră dă impresia unui stat slăbit, cu trei milioane de oameni care au emigrat și un rest de populație care se confruntă cu dificultăți majore.
Oricine ne priveşte din afară spune:
„Săraca România. Uitați-vă la ea…”
și adaugă că conducătorii noştri actuali par a fi mai interesaţi de tunurile financiare.
Este remarcabil cum creșterea PIB-ului poate să se transforme într-o sursă de exploatare pentru sute de mii de persoane. În același timp, milioanele de oameni care contribuie la bugetul statului prin taxe sunt sistematic dezavantajați pe o perioadă de zece ani.
Resursele financiare au fost deturnate de la destinația lor inițială de către persoane neidentificate, care au dispersat fondurile prin mijloace mediatice consacrate către clienții politici, primarii afiliați partidului și ulterior către alte entități. PSD elaborează strategii pentru a păstra controlul asupra surselor de venit, și anume bugetul care este la dispoziția guvernului.
România a cunoscut un moment de maximă înflorire a societății civile, care a avut un impact semnificativ. Acest fenomen a reprezentat un punct de cotitură pentru țară și a deschis calea către noi oportunități și provocări.
România a cunoscut o perioadă de mobilizare a cetățenilor săi, care s-a manifestat prin numeroase proteste în diverse locații din țară, 600 de mii de persoane fiind implicate în aceste manifestații.
Un moment crucial în această mobilizare a fost momentul în care Grindeanu a introdus OUG 13, ceea ce a declanșat o reacție puternică din partea societății civile, considerat momentul de glorie al societății civile românești.
Atunci,
noaptea ca hoții
, a avut loc o exprimare fără precedent a opiniei publice în România, 600 de mii de oameni ieșind în stradă în întreaga țară pentru a protesta.
În urma acelui eveniment, Grindeanu nu a suportat consecințe, niciuna, în ciuda impactului grav asupra sistemului judiciar, pe care l-a afectat în mod esențial. La acea vreme, existau organizații non-guvernamentale ONG-uri cu capacitatea de a mobiliza populația?
În prezent, organizația non-guvernamentală Declic se confruntă cu acuzații repetate de a fi sub asediu și de a suporta presiuni din multiple direcții.
Întrebarea „Ce a făcut ca România să ajungă în situația actuală?” ridică un anumit interes. Motivul este unul deosebit de important. Acest subiect a fost abordat și de către Gabriel Liiceanu, care a avut un mesaj pentru cei care sunt dezamăgiți de Nicușor Dan. Potrivit acestuia, „Voi ați făcut bogăția țării”. Această declarație ridică anumite semne de întrebare cu privire la modul în care România a ajuns în situația actuală.
„Voi ați făcut bogăția țării”
a afirmat Gabriel Liiceanu.
O lucrare recentă, intitulată „Strigoii Noștri”, a fost lansată la editura Humanitas, oferind o perspectivă critică asupra clasei politice care pare să nu aibă în suflet interesul pentru propria țară. Această carte a văzut lumina zilei înainte de izbucnirea crizei politice acute pe care o traversăm de mai bine de o lună. Dacă ar fi să fie adăugat ceva astăzi, răspunsul ar putea fi:
Titlul cărții respective exprimă un adevăr simplu: anume că strigoii sunt oaspeți nedoriți care revin în mod repetat, chiar și după trecerea în lumea celor drepti, și care îi vizitează pe cei vii atunci când acestia din urmă crezuseră că au reușit să scape de ei.
De-a lungul a 35 de ani, o serie de persoane care au fost marginalizate în cadrul clasei politice au avut tendința de a reapărea în prim-plan după ce erau complet discreditate, ba mai mult, și-au păstrat sau chiar și-au consolidat pozițiile inițiale, beneficiind de funcții și mai înalte. Acest fenomen poate fi privit ca o metaforă a modului în care anumiți oameni au reușit să se mențină în
peisajul politic
în ciuda dezaprobării publice.
Foști deținuți erau eliberați cu o senzație de liniște, doar pentru a fi înscriși pe listele electorale chiar și în perioada în care se aflau în detenție. Acest fenomen a creat o impresie covârșitoare că nu există scăpare de sub influența clasei politice.
În prezent, dacă ar fi să public această carte, aș adăuga câteva considerații care, în opinia mea, aruncă lumină asupra contextului actual. Gabriel Liiceanu a declarat că trei aspecte sunt relevante pentru situația curentă.
În ce mod poate fi explicată starea actuală a României? România se confruntă cu o realitate complexă, însă răspunsul la această întrebare se bazează pe un motiv înfiorător de simplu. Oare de ce nu se discută despre acest aspect în cadrul știrilor? Motivul este unul care pare să fie neglijat de către majoritatea oamenilor.
În cazul nostru, confruntarea cu trecutul a fost inexistentă.
Țara germană a cunoscut un destin istoric marcat de Hitler, după cel de-al Doilea Război Mondial. A fost o perioadă în care poporul german a suportat consecințele unui lider nebun, care considera că este preferabil ca națiunea sa să dispară decât să nu fie la înălțimea aspirațiilor sale. Ulterior, a avut loc un proces denumit confruntarea cu trecutul în Germania de după 1945.
Țara noastră este afectată de o confruntare cu trecutul care a eșuat lamentabil. Comunismul a lăsat o amprentă profundă asupra națiunii noastre, similar cu alte țări care au traversat acest fenomen. Motivul este că Uniunea Sovietică, ca unul dintre principalii învingători ai celui de-al Doilea Război Mondial, a fost eximată de sub lupa criticilor privind monstruozitatea comunismului și stalinismului care au caracterizat-o, lucru care nu s-a întâmplat nicio clipă.
Într-o perioadă, populația a ajuns într-un punct în care simțea că și-a pierdut orice speranță, fiind „adusă la stadiul de suflete moarte”.
În perioada imediat următoare prăbușirii regimurilor comuniste, în anul ’90, statele care au cunoscut acest sistem politic au ocolit procedura de evaluare a trecutului lor, din cauză că nu exista o instanță judecătorească care să-i tragă la răspundere pe cei care contribuiseră la distrugerea țării lor.
Într-un context în care anumite persoane comiseseră crime îngrozitoare, iar instituțiile de informații secrete erau responsabile de orori și torturi aplicate oamenilor, societatea în ansamblu fusese adusă într-o stare de moarte spirituală și fizică. Acest tablou sumbru era rezultatul acțiunilor unui individ care deținea puterea și controlul asupra unui aparat de represiune.
O evoluție nedorită a avut loc odată cu instalarea unei clase politice care se potrivește acestui context de dezamăgire și nemulțumire față de modul în care țara a fost gestionată, a declarat Gabriel Liiceanu pentru suporterii dezamăgiți ai lui Nicușor Dan.
„Voi ați făcut făcut bogăția țării”
și acum „o țară atacată e obligată să se apere”.
Acumularea de Iliescu pe scena istorică s-a produs odată cu traversarea unui nou capitol istoric, unul marcat de moștenirea lăsată de regimul comunist.
Imediat după preluarea puterii de către Iliescu în România, țara s-a situat pe o bază nesolidă, fiind încărcată cu întreg aparatul de partid existent anterior și cu toate mecanismele de control, inclusiv Securitatea. Pe acest teren instabil s-a dezvoltat o clasă politică corespunzătoare.
Perioada de 45 de ani de comunism a lăsat o urmă adâncă, iar unele voci au ridicat problema necesității de a rupe legăturile cu această moștenire nefaste. Însă, ceea ce este și mai grav este că mulți oameni nu realizează impactul acestui regim, considerând că era ceva normal, un mod de viață obișnuit, după ce au trăit 45 de ani sub acest sistem.
Calitatea clasei politice locale a atins un nivel considerat fără precedent în Europa, potrivit unor opinii.
În perioada recentă, o realitate devenită obișnuință pentru noi a fost brusc întreruptă, decembrie 1989 marcând un punct de cotitură, cel puțin pentru o perioadă scurtă, la Timișoara. Acolo, a luat naștere Proclamația de la Timișoara, un document ce aducea în discuție necesitatea unei lustrații, inclusiv prin celebra prevedere punctul 8. Însă, o astfel de măsură era greu de implementat, deoarece ar fi necesitat începerea procesului de epurare chiar de la Iliescu și de la întregul aparat pe care acesta îl construise în jurul său.
De 35 de ani, în loc să avem parte de stabilitate, ne confruntăm cu o perioadă de incertitudine, ca și cum am fi sprijini pe un teren mlădios unde se derulează toate aceste evenimente nefaste.
În spațiul european, calitatea clasei politice autohtonă pare să fie fără precedent. Nicăieri reprezentanții unui stat nu se distanțează atât de mult de așteptările celor pe care îi reprezintă.
În clasamentul european, țara noastră se situează pe ultimele locuri din punct de vedere al tuturor indicatorilor. Un eveniment notabil a avut loc în trecut, când Traian Băsescu a criticat, la data de 18 decembrie 2006, de la tribuna Parlamentului, regimul comunist ca fiind ilegitim și criminal, subliniind necesitatea unor măsuri.
Securitatea a lăsat în urmă o serie de evenimente care au dus la devoalarea arhivelor sale.
În urma acestui proces, au devenit cunoscute metodele folosite de Securitate pentru a încuraja turnătoria ca mod de viață, însă tranziția de la nivelul simbolic la cel politic nu s-a realizat.
Este vehiculată ideea că anumite decizii majore au fost luate sub conducerea lui Iohannis.
O condamnare simbolică a rămas în urmă: regimul a fost caracterizat ca fiind ilegitim și criminal, aceste cuvinte fiind rostite de președinte în mijlocul huiduielilor intense din partea Parlamentului la acel moment. Condamnarea comunismului a avut un efect pozitiv pentru cei cu sentimente vulnerabile, însă în esență, nimic nu s-a schimbat.
Într-o perioadă anterioară, Direcția Națională Anticorupție a funcționat cu eficacitate și energie, însă ulterior activitatea sa a încetat, mai ales după constituirea coaliției USL, care a avut loc sub Iohannis și a moștenit problemele grave din perioada precedentă anului 1990. Democrația noastră este acum periclitată și tinde să se stabilizeze.
La scurt timp după anul 1990, locuitorii României au experimentat o perioadă de entuziasm față de efortul muncii.
În continuare, voi prezenta un aspect suplimentar, considerat esențial pentru o înțelegere profundă a situației actuale a națiunii.
În perioada comunistă, 1990 fiind un reper important, oamenii erau lipsiți de bucuria muncii, fiind supuși la un regim de muncă strict, cu salarii modeste și fără posibilitatea de a-și exprima creativitatea. Orice abatere de la normă era aspru pedepsită, cei care încercau să iasă din rând fiind imediat marginalizați.
Comunismul a instaurat o perioadă de lipsă de libertate creativă, unde oamenii erau condiționați să urmeze reguli stricte fără a fi încurajați să își dezvolte pasiunile. În acea perioadă, nu exista o cultură a recompensei pentru cei care contribuiau la binele comun. Era o perioadă de omogenizare și aplatizare, unde oamenii erau așteptați să se conformeze unui sistem rigid. Acest sistem se caracteriza prin salarii mici și o lipsă totală de creativitate, oamenii fiind condiționați să își facă treaba fără a fi încurajați să ia inițiative.
În societățile libere, dezvoltarea umană este profund legată de creativitatea umană, care constituie un factor esențial. Progresul se realizează prin intermediul geniilor și al spiritelor întreprinzătoare care aduc idei inovatoare; ele sunt cele care impulsionează evoluția umană. În schimb, atunci când aceste talente sunt reprimate, umanitatea se confruntă cu o perioadă de stagnare.
În perioada respectivă, „Ei au făcut bogăția țării” a afirmat Gabriel Liiceanu, referindu-se la suporterii dezamăgiți ai lui Nicușor Dan.
„Ei au făcut bogăția țării în acest timp”
a declarat el.
În cadrul regimurilor comuniste, România a înregistrat o perioadă de stagnare. Aici, oamenii obișnuiți nu dispuneau de o libertate de acțiune remarcabilă care să le aducă recunoașterea publicului; doar partidul și Comitetul Central erau înzestrați cu capacitatea de a lua inițiative.
„Nu existau oameni care să aibă inițiativă extraordinară, să fie aplaudat; inițiativă nu avea decât partidul, Comitetul Central etc.”
nu este nevoie de aceasta ultimul rand
În perioada următoare anului 1990, o parte semnificativă a cetățenilor români a devenit conștientă de Gabriel Liiceanu și de mesajul său adresat celor care au fost dezamăgiți de Nicușor Dan. Liiceanu a afirmat că acești oameni au contribuit la crearea bogăției naționale. În prezent, el consideră că o țară care se confruntă cu atacuri este obligată să se apere.
„Voi ați făcut făcut bogăția țării”
și
„o țară atacată e obligată să se apere”
sunt declarațiile sale.
COMENTARII / 0