Locomotive de 150 de ani: comoara Bucureștiului ce schimbă România

Am explorat Muzeul Căilor Ferate Române situat în București, un spațiu modest în apropiere de Gara de Nord, unde locomotive antice, artefacte exclusive și tehnologii vechi conservează narativul unei Românii care a început să se schimbe odată cu venirea căii ferate.

La doar câteva minute de Gara de Nord, într-un sector în care zgomotul trenurilor se îmbină constant cu circulația urbană, în spatele unei intrări neînsemnate, se găsește Muzeul Căilor Ferate Române.

În acest spațiu, locomotivele, aparatele de telegraf, uniformele, documentele, machetele și obiectele tehnice ilustrează povestea României, care, cu peste un secol și jumătate în urmă, a

Citește șiMaricarmen, 87, a murit în spital după evacuarea care a zguduit Spania

Muzeul nu se compară cu marimea muzeelor majore din capitală și nu caută să atragă atenția prin ornamente grandioase.

Gara de Nord se află în afara zidurilor muzeului, iar trenurile ce pătrundă și părăsesc București continuă zilnic să realizeze același lucru pe care locomotivele expuse aici l-au efectuat odinioară.

În muzeul, timpul a stat în loc, iar artefactele ce erau odată simboluri ale tehnologiei de vârf au devenit martori ai unei epoci în care fiecare kilometru de cale ferată reprezenta modernizare, investiții și muncă.

Istoria instituției se deschide într-o epocă în care nimeni nu putea ști cât de rapid se va transforma tehnologia feroviară.

În 1924, inspectorul general CFR Theodor Balș a inițiat colectarea și păstrarea obiectelor, documentelor și vehiculelor care ar fi putut risca să dispară odată cu retragerea lor din exploatare.

În 1937 s-au realizat pași semnificativi pentru stabilirea oficială a muzeului, iar la doi ani după aceea, pe 10 iunie 1939, România deținea un muzeu feroviar autentic, deschis sub denumirea de Muzeul Ceferiștilor.

Locul selectat se dădea într-un cadru neconvențional pentru o instituție de acest tip: muzeul opera în interiorul stadionului Giulești, în zonele sub tribune, iar ceremonia de deschidere a avut loc în timpul Ceferiadei, un eveniment pregătit pentru a marca șapte decenii de la inaugurarea liniei București-Filaret-Giurgiu.

Pe 4 aprilie 1944, Bucureștiul a fost supus unor bombardamente de amploare, iar liniile feroviare din nord și nord‑vestul Capitalei au figurat printre cele mai expuse zone.

Gara de Nord, triajele, zona Giulești și infrastructura feroviară erau considerate obiective strategice, motiv pentru care stadionul și muzeul situate în vecinătatea lor nu ar fi putut să evite riscul.

Colecția muzeului a suferit un impact major, iar un număr considerabil de documente, fotografii, machete și obiecte au dispărut.

Materialele salvabile au fost relocate în multiple locații ale CFR, iar o porțiune din exponate s-a îndreptat către Muzeul Tehnic din Parcul Carol, unde inginerul și profesorul Dimitrie Leonida a participat la procesul de conservare.

De aceea, muzeul pe care îl vedem astăzi trebuie privit și prin prisma lucrurilor care lipsesc. Nu este doar o colecție de obiecte care au supraviețuit.

După încheierea conflictului, conceptul de muzeu feroviar a rămas viu, iar în 1953 colecția a fost amplasată în clădirea situată pe Calea Griviței, la doar câțiva metri de Gara de Nord. Acest loc a evoluat, în timp, pentru a deveni sediul muzeului recunoscut astăzi de public.

Expoziția a fost reorganizată de mai multe ori, iar un eveniment semnificativ s-a petrecut în 1969, când, în semn de sărbătoare a centenarului liniei București – Giurgiu, muzeul a fost rearanjat pe baza unui model cronologic, astfel încât vizitatorii să poată urmări evoluția căilor ferate române de la primele locomotive până la perioadele mai recente.

După ce Muzeul a traversat perioade în care accesul publicului era mai restrâns, a început o nouă fază în 2012, când zona de expoziție a fost completată cu o dioramă feroviară de proporții remarcabile, devenind în timp unul dintre cele mai atrăgătoare puncte ale vizitei.

Diorama reprezintă unul dintre acele artefacte care determină vizitatorii să-și piardă temporar conștientizarea că se află într-un muzeu și să se concentreze pe examinarea atentă a fiecărui element.

Cu o lungime de aproximativ 14,4 metri, o lățime de aproape patru metri și o distanță de șine de în jur de 260 de metri, structura se întinde pe trei straturi.

Există gări, poduri, tuneluri, viaducte, semnale, clădiri, linii care se despart și se reunesc, oameni minusculi care par să își vadă de treabă și, mai ales, trenuri care se pun în mișcare.

Diorama nu reprezintă o simplă replică statică, pentru că locomotivele se deplasează, pătrund în tuneluri, revin la lumină, trec prin gări și traversează peisajul în miniatură, iar întregul mecanism este gestionat digital.

În curtea muzeului se găsește una dintre obiectele ce indică cel mai precis vechimea istoriei feroviare românești: locomotiva 43 „Călugăreni”, realizată în 1869.

În momentul în care linia București–Giurgiu a fost deschisă, trenul simbolizase una dintre cele mai impresionante manifestări ale dezvoltării tehnologice.

Astăzi, în timp ce trenurile de ultimă generație străbat Gara de Nord la doar câteva sute de metri, „Călugăreni” rămâne imobila în curtea muzeului, evocând instantaneul în care România începea să descopere viteza industrială.

sute de artefacte unice se află în interior. Ele includ plăcuțe adunate din gările din România și obiecte rare folosite în infrastructura feroviară.

Una dintre cele mai captivante camere din muzeu este cea în care istoria dobândește o dimensiune surprinzător de intim, datorită artefactelor legate de inginerul Anghel Saligny.

În loc să îl întâlnești doar sub forma unei fotografii sau a unui nume dintr-un manual, aici îl poți privi prin intermediul biroului de lucru și al unor obiecte personale și tehnice, alături de macheta celebrului pod de la Cernavodă.

O masă de lucru, o trusă, instrumentele de desen sau obiectele de birou pot spune uneori mai mult despre o epocă decât o pagină întreagă de manual.

Podul de la Cernavodă, inaugurat în 1895, a reprezentat una dintre marile realizări inginerești ale României de la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar prezența machetei în muzeu leagă direct dezvoltarea căii ferate de dezvoltarea infrastructurii care trebuia să îi permită trenului să traverseze râuri, văi și zone geografice dificile.

Unul dintre cele mai captivante învățăminte pe care le transmite muzeul este că evoluția feroviară nu se poate despărți de dezvoltarea sistemelor de comunicare.

Astăzi, un pasager poate descoperi în doar câteva secunde locația trenului său, dacă acesta întâmpină o întârziere și de la ce linie este în plecare, prin intermediul unui telefon mobil conectat la Internet.

În urmă cu un secol, realitatea era complet diferită, iar modul în care trenurile se deplasau se regăsea în funcție de telegraf, telefoane, semnale și de diverse sisteme mecanice sau electromecanice, prin intermediul cărora informațiile trebuiau transmise cu promptitudine.

În colecția expozitului muzeului se pot observa instrumente de telegraf Morse, un teleprinter Hughes și o centrală Siemens-Halske folosită pentru alinierea ceasurilor din stații.

Tehnologia Siemens‑Halske asigura sincronizarea a aproximativ 300 de ceasuri de gară, iar în rețeaua feroviară, unde precizia orară era crucială pentru deplasarea trenurilor, aceasta constituia o realizare tehnică remarcabilă.

În realitate, Muzeul prezintă o narațiune mult mai extinsă decât cea a CFR, întrucât istoria feroviară este direct înrădăcinată în transformarea economică și industrială a României.

În anul 1854, cea mai veche linie ferată din teritoriul ce devine România a fost deschisă între Oravița și Baziaș, dedicată inițial transportului cărbunelui; pentru călători, un pas decisiv a fost lansarea liniei București–Giurgiu în 1869.

În deceniile ce urmează, calea ferată era destinată să conecteze încet orașele, porturile, zonele industriale și regiunile care până la acel moment erau separate de distanțe dificile.

trenul a permis transportul mai rapid al mărfurilor, pasagerilor și informației, iar dezvoltarea rețelei feroviare a sprijinit formarea unei economii contemporane.

Programul indicat de muzeu funcționează în intervalul de la 10:00 la 16:00 în zilele de miercuri–duminică, iar ultima admisie se înregistrează la 15:45.

Pentru adulți se aplică o taxă de 10 lei, în timp ce elevii, studenții și pensionarii beneficiază de o cotă de 2,50 lei.