În perioada 5–12 octombrie, exercițiul de mobilizare MOBEX din București, Ilfov se desfășoară pentru majoritatea cadrelor militare în rezervă. Participanții trebuie să treacă un examen medical, un test psihologic și, ulterior, să se prez
În cadrul exercițiului din miercuri, 7 octombrie, la Poligonul Domnești, ministrul apărării, Radu Miruță, s-a prezentat îmbrăcat în bluză de trening kaki pentru a rămâne discret. În acea zonă a fost organizată o expoziție de echipament militar, prezentând vehicule blindate recent achiziționate, precum și buldoexcavatoare și camioane.
Tribuna de la care a cuvântat Miruță a fost plasată lângă locul unde erau expuse drone și rachete antiaeriene antidronă. Chestionat cât durează un stagiu de pregătire pentru ca un recrut să fie gata de trimis pe front, ministrul a răspuns că nu a înțeles întrebarea. A precizat că e vorba de un exercițiu periodic, care se desfășoară o dată la câțiva ani. Și nu e motiv de panică. A mai spus că Armata Română se va îmbogăți, numai în 2026, cu 7.000 de profesioniști care ies din școlile militare, plus alte vreo 3.000-3.500 de cetățeni care vor să facă voluntar stagiul militar. În total, a calculat ministrul, 10.500 de oameni în plus, într-un singur an. Problema penuriei de carne de tun e ca și rezolvată.
Armata Română însumează aproximativ 70.000 de soldați, conform datelor oficiale. În plus, există în jur de 40.000 de rezerviști operaționali, adică forțele care au finalizat serviciul activ în ultimii cinci ani.
În Poligonul Domnești, miercuri, aproximativ 100 de rezerviști au sosit. Examenul medical a fost sumativ, a declarat unii dintre aceștia.
Să spui, pe proprie răspundere, dacă ai boli cronice. Nici măcar nu ne-au luat tensiunea
Un bărbat cu mustață a precizat că nu au măsurat tensiunea, iar el este în tratament pentru hipertensiune și alte afecțiuni.
Fostul lui camarad de la Logistică speră că digitalizarea sistemului medical îi va scuti de acest examen la care se poate trișa destul de ușor. „Poate pe viitor or să aibă informațiile direct din dosarul medical. Ar trebui să fie ceva centralizat. Partea asta de triaj n-ar trebui să existe, cu cât te informatizezi mai mult. Să nu te mai cheme și să te întrebe aici dacă ai boală cronică. Poate ai ceva de moment în dimineața respectivă, asta ar trebui să vadă, la o verificare reală. Reală. Nu să te întrebe. Pot să mint când vreau”.
Examen oftalmologic? Nu, n-a fost cazul. „Îți cam dai seama dacă vede, nu vede, ai ochelarii, n-ai ochelarii… Dar problema e la triaj. Dacă vin într-o stare deplorabilă că m-am certat cu nevasta, vin aicea și…”, comentează domnul cu mustață.
„Aia și când ești activ tot”…
Se alătură colegul din centrul grupului, mai slab și mai liniștit, cu obrazi proaspat ras.
Rezervistul mustăcios, în timp ce râde, spune:
„Da, da, problema psihologică. El are frică de întuneric, de spațiile închise”
și, spre amuzamentul celorlalți doi colegi, adaugă:
„Noi am lucrat în același loc. Ăsta a fost unul dintre aspectele bune ale exercițiului, că ne-am reîntâlnit”
. Trei militari stau pe o bancă, în umbră, în așteptare pentru încolonarea fotografiei oficiale.
„Da, dar să fi fost de mai multe zile. Nu o fugă, într-o singură zi. Nu știi exact la ce să te aștepți în momentul în care te mobilizează de-adevăratelea. Ar trebui să fii pregătit cumva de acțiune. Ce
Exercițiul de tir la țintă a avut o durată de aproximativ 20 de minute. Odată ce au ieșit din autobuzele care i-au transportat de la unitățile lor, rezerviștii au fost îndrumati, dacă au primit ordin, cu bucurie, să se uite la exponatele MApN: blindatele Cobra, lansatoarele Himars, drone de dimensiuni mici și mari, Bayraktar și modele autohtone.
„De puști, nu știu ce puști mai avem”, elaborează rezervistul cu digitalizarea. „E un program de achiziții, cred, pentru modernizarea armamentului. Cel puțin am scăpat de Carpați, pistoalele alea mici”.
„Am prins puști din Primul Război Mondial, în 1989. Țapinele. Uite-așa de mari. Alea-s puști. Cu baioneta atâta. Era mai înaltă decât soldatul. Aveau precizie. Punct ochit, punct lovit”, le laudă rezervistul cu mustață. „Au la Brigada de Gardă, când fac demonstrații de Ziua Armatei, le trimite puști din alea. Cred că sunt din lemn. Acuma sunt pistoalele mitralieră, AKM-urile, care-au fost”, “Bune, ce să mai…”, „Bune, da, în Afganistan…”, „Cred că au luat și de la americani ceva, M16”, „Și M4, cei care erau în poligonul de luptă urbană erau cu M4”.
În octombrie, cu o intensitate neobișnuită, excursia la poligon nu a provocat nemulțumiri în rândul rezerviștilor. Tehnica prezentată în fața camerelor de televiziune și a fotografilor a insuflat în ei o stare optimistă.
„Armata chiar face ceva în cercetare. Față de alte domenii”, comentează rezervistul care visează la dosarul medical electronic. „Trebuie să facă. La banii care i se dau…”, răspunde pe ton ironic rezervistul cu mustață.
„La noi n-a fost niciodată discuția de bani. Ești plătit, din salariul ăla, trebuie să faci de toate, nu există!”, „Dacă faci cercetare, îți trebuie și bani”, „Mai faci ca tineretul ăsta, roboți din bani proprii. Ai văzut? Se duc la concursuri și câștigă un ban de buzunar”, „Și pe urmă îi iau americanii”. „Ei, nu numai americanii”, „Acum, să n-ajungem la fotbal și la cartonașe negre!”.
După o pauză de râsete, rezervistul cu digitalizarea concluzionează: „Oricum, societatea e bine dezvoltată, nu e chiar cum plânge toată lumea. Nu are, nu are, s-a scumpit benzina și vezi același număr de mașini pe stradă, poate chiar mai multe”.
Trasul cu pușca nu se compară cu mersul pe bicicletă, însă rezerviștii declară că nu au resimțit nicio emoție în timpul antrenamentului. Unii au subliniat chiar că le era dor.
„După 32 de ani de activitate m-am retras și după încă 7 ani de școală înainte. Adică am intrat în Armată la vârsta de 14 ani, ca elev de liceu militar”, povestește un domn solid, cu ochelari, tuns numărul unu. „Am urmat apoi Școala de Maiștri Militari din Sibiu. Îmi lipsesc poligoanele. Dacă toată viața ai tras, am fost operativ și am tras cu multe categorii de arme… Da, mi-era dor, orice ocazie de a pune mâna pe un pistol, pe o pușcă-mitralieră, pe orice e binevenită”.
Războiul de astăzi se desfășoară încă cu pistoale și puști? Maistrul susține o teorie privind eficiența armelor de foc.
“Pușca și pistolul sunt arme cu care se apără militarul pe el însuși. La nevoie. Rămâi singur undeva, arcul e depășit, trebuie neapărat să ai la tine și să știi să folosești o armă de foc. Sigur nu se va mai merge la atac ca la 1944, cu baioneta. Dar trebuie să ai habar și să știi să te aperi tu singur. Cu dronele duci lupta în terenul tactic. Pistolul și pușca nu le mai folosim ca să ducem războiul cu cei din față, ci ca să ai un mijloc de autoapărare”.
Rezervistul susține necesitatea instruirii în autoapărare și supraviețuire. Acestea reprezintă aspecte esențiale de cunoaștere în viață. Împlinește 59 de ani, însă nu se va retrage dacă primește un ordin de mobilizare pe front.
„Dacă mă cheamă țara la război? Mă duc fără ezitare. Așa am fost crescuți. Intră în sânge chestia asta. Deci n-am nici un fel de ezitare. Aș sfătui pe toată lumea să facă asta. Chiar și pe cei care n-au făcut armata obligatorie, îi sfătuiesc să facă un pic de pregătire militară. Să n-o luăm că trebuie tu să-ți aperi țara. Dar este posibil să te afli într-o situație din care trebuie să ieși. Cum s-a întâmplat în octombrie, acum 3 ani, în Israel. Există posibilitatea ca tu să fii nevoit să te aperi, pe tine, familia, rudele, apropiații, cartierul. Fiecare om, și bărbat, și femeie, că acuma suntem egali, ar trebui să știe să folosească o armă, ar trebui să știe un minim minimorum de supraviețuire”.
În spațiul verde de lângă poligon, stau de vorbă doi colonei, foști camarazi. „Eu, personal, de cinci ani sunt în rezervă. O viață întreagă am făcut fix aceleași lucruri, de ce-am avea emoții?”, spune unul dintre ei. „După 35 de ani de activitate, nu mai avem emoții”, „Dimpotrivă, ne simțim bine că suntem băgați în seamă”, „Evident că se poate conta pe noi. O viață întreagă am fost militari”.
Despre războiul modern cu drone, cei doi colonei cred că avem capabilități pentru a opri dronele care ne tot trec granița. „Avem”, zice primul. „La nivelul de începători”, completează al doilea. „Vom mai primi…”, „Cu siguranță ne vom dezvolta în continuare… Ce-am văzut astăzi, pe tehnică militară, acum 5 ani, când eram în activitate, nu exista. An de an se dezvoltă tehnica, apar noi dotări… Vom fi și noi la nivelul celor mai dezvoltați, ca să zic așa… Cu dronele, e un început. Până să înceapă războiul din Ucraina, câte armate știau de sisteme dronă, antidronă?”.
Câte armate căutau operatori de drone? „Operatori de dronă au fost tot timpul, nu neapărat în Armată, în viața civilă. De când s-au inventat dronele, au fost și operatori de dronă. Acuma, aceștia trebuie să vină în Armată. După cum știți, Armata Română are încă nevoie de oameni. Dacă vin acești operatori, probabil Armata Română îi va pregăti…”, spune primul. „Nu mai e ca pe timpurile noastre…”, dă din cap al doilea colonel. „Când te lua cu arcanul, într-un fel…”, „Nu cu arcanul…”, îl corectează fratele său de arme. „Noi o consideram o onoare să fii în Armată, să fii cadru militar. Vorbesc despre statutul pe care-l aveam ca și cadre militare. Mulți voiau să vină, puțini erau admiși. Acum s-a schimbat. Puțini vor să vină…”, „Și mai puțini sunt admiși…”, „Pentru că asta e situația cu resursa umană”, „Astea-s vremurile”.
După ce au tras cu pistolul, rezerviștii au fost hrăniți cu o masă caldă – fasole combinată cu afumătură sau un mix de grătar, în anumite zile. Mesele și zona de servire au fost organizate într-un cort. Cei trei colegi din Logistică au afirmat că prânzul a fost un succes. Ca în vrem
„Până pun mâinile pe piept sunt cadru militar. C-așa e la noi, la Armată. Rămâne aici”. Rezervistul cu mustață duce mâna în dreptul inimii. Luna asta împlinește 59 de ani. „Cum mi s-a părut moralul colegilor rezerviști? Acuma, fiecare cum poate, fiecare e pe pielea lui. Dar să știți că semnalele nu-s chiar așa de bune. Foarte mulți consideră că rezerviștii sunt marginalizați. Nu ne mai bagă nimeni în seamă decât la vreun exercițiu din ăsta, așa. Indexări, de vreo 4-5 ani, nimic. Încă ni s-a luat din pensii. N-avem pe nimeni să ne reprezinte. Sunt o grămadă de asociații din astea de rezerviști care au în frunte niște generali cărora le place să li se spună mai departe să trăiți și au făcut asociația. Pentru noi, ăștia care-am fost așa, mai la bază, nu simțim nimic”.
Cu toate acestea, nu se discută un eventual ordin de mobilizare. „Acuma, dacă ne cheamă, venim. Ne-a chemat, am venit. A fost mâncarea bună, mai venim. Fasolea cu ciolan e una dintre preferatele mele. Mai mult ciolanul. Fasolea e bună pe timp de iarnă, pentru căldură”. Ceilalți doi de la Logistică râd în hohote.
„Ministrului cred că i-au dat ceva mai de soi, nu fasole”, continuă rezervistul, spre hazul general. „E ministrul demis, noi așa îi spunem. Guvernul demis. L-au demis în Parlament, pa, la revedere! Ăsta e un guvern de… Nici ei nu știu ce fel de guvern e. De fapt, se vede și în țară. Sau la dumneavoastră nu se vede?”.
Ce anume să se vadă? „Să se spună, în primul rând, în presă ce s-a întâmplat în decembrie 2024. Sunt doi ani de zile de când nu s-a spus. Că de atuncea s-a ales praful de tot. De atuncea consider că nu mai e democrație în țara asta. Și-nainte de gândeam că e, nu e… Ce s-a întâmplat e cel mai grav lucru. Ce altceva se mai poate întâmpla ca să zici că-i democrație? Știți bancul cu vulturul care zbura pe spate, nu?”.
Urmează un banc ușor licențios, în care o vulpe naivă află de la vultur că „democrație e aicea la noi, sus”. „Cam așa e cu democrația la noi în țară. Dar să fim sănătoși! Și să avem grijă de noi”.
Când conversația părea prea formală, rezervistul cu mustață a adus un zâmbet în grup prin imaginea dronelor distruse cu borcane pline de gogonele.
„Cu sistemele antidronă, depinde cum se vede pe fundul ligheanului. Drona zboară jos, pe fundul ligheanului. Satelitul e acolo, sus, n-o vede. Dar putem să învățăm de la ucraineni, că ăia au doborât dronele cu borcane de gogonele și cu praștia”.
El, unul, nu pricepe, totuși, de ce era nevoie de parada de armament și dotări, când ei au fost chemați cu alt scop. „Puteau să facă numai pentru jurnaliști expoziția de tehnică. Noi suntem pe un exercițiu de mobilizare, să vadă cum reacționăm, câți venim, cum venim… Dacă venim”.
COMENTARII / 0