Marea Britanie îl convoacă pe însărcinatul cu afaceri al Rusiei: Suntem în solidaritate deplină cu Germania

„Regatul Unit este pe deplin solidar cu Germania în urma atacului revoltător și nesăbuit al Rusiei asupra aeroportului din Leipzig”, a transmis un purtător de...

„Regatul Unit este pe deplin solidar cu Germania în urma atacului revoltător și nesăbuit al Rusiei asupra aeroportului din Leipzig”, a transmis un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe, citat de Reuters. 

„Acesta este cel mai recent episod dintr-un tipar evident de tentative ale statului rus de a submina securitatea noastră colectivă; de aceea, astăzi l-am convocat p însărcinatul cu afaceri al Rusiei pentru a condamna atacul în cei mai fermi termeni”, a continuat acesta. 

Reacția din Londra apare după ce ministrul german de Interne, Alexander Dobrindt a declarat oficial că Rusia este răspunzătoare pentru atacul hibrid din 4 august, în care o dronă cu materiale explozive a fost detectată în vecinătatea unei aeronave ucrainene.

Citește șiOfițer american, arestat în Marea Britanie / E suspectat de spionaj pentru Rusia / FBI: ”Nu tolererăm pe nimeni care își încalcă jurământul față de Statele Unite”

Mai multe țări europene, printre care Franța, Polonia și România, au solicitat oficial prezența diplomatelor ruse pentru a manifesta sprijin față de Berlin și pentru a critica operațiunile hibride orchestrate din Moscova.

Președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a declarat că aceste tactici vor intra în faza de „nouă normalitate” și a îndemnat statele europene să se pregătească pentru „o nouă eră de securitate”.

Într-o declarație, Kaja Kallas, conducătoarea diplomației europene, a adoptat un ton mai aspru, menționând că evenimentul din Leipzig conține

„toate elementele unui terorism sponsorizat de stat”

.

COMENTARII / 0