Marea Neagră schimbă echilibrul: România și Turcia, alianță strategică

Turcia a fost gazda unei ediții deosebit de importante a Summitului NATO, fapt care nu este deloc întâmplător. Numai câteva capitale ale statelor membre NATO sunt poziționate la intersecția unor regiuni strategice atât de multiple și diverse, printre care Marea Neagră, Orientul Mijlociu, Marea Mediterană și Caucazul. Se împlinesc cinci ani de la începutul conflictului din Ucraina provocat de Rusia, iar SUA își doresc să reducă implicarea lor în chestiunile de securitate europeană. Care sunt implicațiile acestui context pentru Turcia? Profesorul Hüseyin Bağcı a oferit detalii în cadrul emisiunii „Pașaport diplomatic„.

Hüseyin Bağcı, co-fondator al Ankara Global Advisory Group și profesor la Universitatea Tehnică a Orientului Mijlociu, a fost invitat în emisiunea „Pașaport diplomatic” prezentată de Cristina Cileacu.

Expresia recunoștinței a fost transmisă de Hüseyin Bağcı prin cuvintele:

Citește șiMarco Rubio în Grecia, scandalul cu ambasadoara SUA Kimberly Guilfoyle

Mulțumesc foarte mult.

Politica externă a Turciei se caracterizează printr-o abordare complexă și multifacetată, cu implicații semnificative în regiune. Ankara menține relații strânse cu diverse țări, inclusiv cu România, cu care are o colaborare extrem de bună. Această relație bilaterală se reflectă în dialogul deschis și cooperarea eficientă dintre cele două națiuni.

În prezent, se observă o evoluție semnificativă în politica externă a Turciei, care se manifestă printr-o serie de acțiuni strategice.
Cristina Cileacu a adresat o întrebare pertinentă în legătură cu modul în care Turcia reușește să mențină echilibrul în relațiile sale internaționale.
Pe de o parte, Turcia este un aliat valoros al NATO și are o relație complexă cu Rusia; pe de altă parte, este un furnizor important de drone pentru Ucraina și acționează ca mediator atât între Rusia și Ucraina, cât și în regiunea Orientului Mijlociu.
În acest context, se pune întrebarea cum Turcia reușește să gestioneze eficient toate aceste aspecte simultan.

Hüseyin Bağcı subliniază că Turcia este actualmente înconjurată de multiple crize pe teritoriul său și căută să adune la aceeași masă părțile beligerante, așa cum a procedat deja cu Ucraina și Rusia la Istanbul, sau cu Azerbaidjan și Armenia, unde a înregistrat mare succes până în prezent.
De asemenea, împreună cu alte state precum Pakistan, Arabia Saudită și Qatar, încearcă să inițieze discuții între Statele Unite și Iran.
În prezent, Turcia adoptă o strategie de echilibrare a puterii, cu scopul de a se prezenta drept o țară capabilă să ofere securitate.
Această nouă abordare a Turciei este facilitată de contextul actual al politicii globale.
Turcia își extinde treptat implicarea în politica internațională, iar viitoarea reuniune NATO va reprezenta, într-o anumită măsură, punctul culminant al acestei noi poziționări.

Interesele Ankara sunt permanent în atenție, iar acestea par a fi o prioritate pentru oraș.

În cadrul discuțiilor, se va aborda subiectul summitului NATO, însă Cristina Cileacu dorește să afle dacă Ankara, în contextul curent descris, ar putea eventual să se alăture unei anumite tabere.

Vom discuta despre summitul NATO, dar vreau să înțeleg dacă Ankara, în situația actuală, așa cum ați explicat-o, poate vreodată să treacă de partea cuiva.

Turcia se află într-o poziție strategică, Hüseyin Bağcı fiind de părere că aceasta nu este obligată să se alăture unei anumite facțiuni în acest moment. Cu toate acestea, calitatea de membru NATO și negocierile în curs cu Uniunea Europeană indică o anumită alinieri. Faptul că Turcia nu a recunoscut oficial anexarea Crimeei și nici nu a acceptat intervenția Rusiei în Ucraina demonstrează că politica sa de securitate este mai degrabă orientată spre Occident. Această orientare ar putea rămâne neschimbată în cadrul noii arhitecturi europene de securitate. De asemenea, statutul său de țară care nu face parte din Uniunea Europeană îi permite să nu impună sancțiuni economice împotriva Rusiei, ceea ce constituie un avantaj atât geopolitic, cât și geoeconomic în prezent.

Se inaugurează o nouă perioadă pentru NATO, marcând schimbări semnificative în echilibrul puterii.

Summitul NATO de la Ankara a fost descris ca un moment crucial, potrivit Cristina Cileacu, care a subliniat că acesta introduce un concept inovator, denumit „NATO 3.0”. Această nouă abordare implică o responsabilitate sporită a Europei pentru propria securitate, concomitent cu o reducere graduală a prezenței americanilor în Europa. În acest context, Cileacu a ridicat întrebarea dacă acest summit ar trebui privit ca o etapă „3.0”, care simbolizează o Europe mai puternică și o prezență americană diminuată.

Hüseyin Bağcı are o părere diferită de la unii care consideră că NATO și-a pierdut importanța. El este de părere că NATO se va revitaliza și își va recâștiga dinamismul. În plus, el consideră că statele europene ar trebui să își ridice cheltuielile de apărare de la 2% la 5% în următorii ani, ceea ce se traduce printr-o sumă care depășește trilionul de dolari pentru următorii doi ani. În ceea ce privește securitatea, europenii sunt preocupați în mare parte de aspectele convenționale, în contextul amenințării rusești. Pe de altă parte, statele baltice și cele nordice sunt mult mai îngrijorate decât cele mai îndepărtate, cum ar fi Spania, Portugalia sau Italia. Potrivit lui, probabil cel mai mare succes al lui Donald Trump este acela de a fi determinat europenii să aloce mai multe resurse pentru apărarea lor, diminuând astfel cheltuielile Statelor Unite.

Președintele SUA, Trump, își dorește o alianță care să fie echilibrată în toate aspectele.

Presiunea a fost exercitată nu numai asupra partenerilor europeni, ci și asupra celorlalți aliați, potrivit Cristina Cileacu.
Turcia figurează și ea pe lista acestor parteneri strategici.

Hüseyin Bağcı a declarat că situația actuală confirmă importanța Turciei, care își crește cheltuielile și are planuri de extindere a acestora. Țara se confruntă cu presiuni, însă distincția dintre legăturile cu NATO ca organizație și relațiile bilaterale turco-americane ar trebui să fie clară, deoarece sunt două planuri distincte. Turcia este remarcată printre aliații europeni ai NATO datorită poziției sale strategice, fiind un producător și vânzător major de arme, cu un volum de exporturi care depășește importurile. Această schimbare este semnificativă.

• Țările europene membre ale Uniunii Europene își reevaluază atitudinea față de Turcia.
• Deși nu se preconizează ca Turcia să devină membră a UE în viitorul apropiat, securitatea europeană este o preocupare comună.
• La fel ca Norvegia sau Marea Britanie, Turcia nu face parte din UE, dar contribuie la securitatea europeană.

Poziția geostrategică a Turciei se consolidează. Fiind vecină cu Rusia și având relații bune cu aceasta, Turcia devine un actor cheie. Deși

Turcia nu vinde arme Rusiei, ci vinde drone Ucrainei

, ea ar fi dispusă să vândă arme Rusiei dacă ar fi necesar, aceasta fiind realitatea comerțului internațional. În politica externă, Turcia se afirmă ca o putere de mijloc în creștere, activă în regiuni precum Caucazul, Asia Centrală și Orientul Mijlociu. În contextul războiului ruso-ucrainean, care nu se va încheia curând, europenii ar putea avea nevoie de Turcia ca platformă de negocieri, la fel cum a fost la început.

Turcia își utilizează capacitățile militare ca o monedă de schimb în arena diplomatică, potențând astfel influența sa în regiune.

În acest context, se ridică o întrebare: oare industria de apărare din Turcia, aflată într-o continuă creștere a puterii sale, va reprezenta un instrument diplomatic cheie în relațiile internaționale?

Cristina Cileacu: Să sperăm.

Această întrebare își găsește originea în observația că Turcia și-a consolidat poziția în ceea ce privește producția de armament.
Potrivit părerilor exprimate, se așteaptă ca această evoluție să aibă un impact semnificativ.

Turcia a devenit un jucător cheie în domeniul apărării, Hüseyin Bağcı subliniind că această evoluție este o consecință a progreselor tehnologice recente. În prezent, preocupările legate de securitate și militarizare sunt mai acute ca niciodată, determinând țări precum Germania și Franța să își intensifice investițiile în industria de apărare. Schimbarea peisajului geopolitic a dus la o creștere semnificativă a capacităților de apărare ale Turciei, care a reușit să dezvolte o industrie de apărare puternică în doar două decenii.

Trăim acum într-o eră în care preocupările legate de militarizare și securitate sunt mai mari decât oricând.

Astfel, Turcia a devenit un furnizor important de echipamente militare, inclusiv drone și muniție, pentru țările din Europa Centrală și de Est, precum și pentru cele baltice. În acest context, parteneriatul strategic dintre Turcia și Marea Britanie, precum și implicarea Germaniei și Franței în proiecte de apărare comune cu Turcia, sunt exemple ale noilor relații de cooperare. Aceste evoluții au transformat Turcia într-un partener dezirabil, similar cu o persoană care primește multiple atenții.
În regiunea Europei Centrale și de Est, niciuna dintre țări nu are o industrie de apărare la fel de dezvoltată ca cea a Turciei.
Deci, dintr-odată, Turcia este ca o fată drăguță care primește o mulțime de cereri de la bărbații care vor să fie cu ea.
Vedem acum parteneriatul strategic britanico-turc; Germania se implică mai mult cu Turcia în chestiuni de apărare; Franța propune acum mai multă cooperare cu Turcia.
Pentru Turcia, industria de apărare este un sector nou. Nu era atât de puternic acum 10 sau 20 de ani. Dar acum evoluțiile tehnologice au făcut ca Turcia să se afirme, iar Turcia furnizează, cu siguranță, multe drone, muniție și multe alte tipuri de armament țărilor baltice și țărilor din Europa Centrală și de Est.

Marea Neagră se află, în fapt, sub controlul Turciei, care posedă „cheile” acestei regiuni strategice. Ankara are o poziție dominantă în această zonă, lucru recunoscut de mai mulți experenți și oficiali.

O schimbare semnificativă se va produce în Marea Neagră odată cu încheierea conflictului dintre Rusia și Ucraina, care va influența puternic echilibrul de putere în regiune. Între timp, Cristina Cileacu ridică o întrebare pertinentă cu privire la impactul acestui eveniment asupra rolului Turciei în regiune, având în vedere importanța strategică a Turciei în Marea Neagră.

Ce comparație!

afirmă ea, evidențiind contrastul dintre situația actuală și cea care va urma. Convenția de la Montreux, care reglementează navigația în strâmtori, este aplicată de Turcia, iar redeschiderea strâmtorilor pentru navele de război rusești va avea un impact semnificativ asupra dinamicii puterii în Marea Neagră. În prezent, Ucraina, fără o flotă militară, obține succese în distrugerea navelor de război rusești în Marea Neagră.

Hüseyin Bağcı subliniază că Marea Neagră reprezintă o zonă comună pentru toate țările riverane.
Locuitorii din România, Ucraina, Rusia, Turcia și Georgia se bucură de aceeași resursă maritimă, pescuitul fiind o activitate comună.
În context istoric, se remarcă faptul că, pentru prima dată de la 1774, Marea Neagră a încetat să mai fie un spațiu închis Rusiei.

Turcia deține controlul strâmtorilor prin Convenția de la Montreux, din 1936

și are astfel puterea de a gestiona accesul în Marea Neagră prin strâmtorile Bosfor și Dardanelele.
Această realizare este considerată un succes major al politicii externe promovate de Atatürk, perioadă în care Turcia a dobândit controlul asupra acestor căi navigabile strategice.

Turcia și România mențin relații fără conflicte. Nu există tensiuni între cele două țări. Această situație este una deosebită, dat fiind contextul geopolitic actual.

În contextul actual, controlul Turciei asupra accesului în Marea Neagră este determinat de configurația geografică. România are în prezent o relație pozitivă cu Turcia, dar se pune întrebarea dacă această relație ar putea fi îmbunătățită și în ce mod.

În prezent, potrivit lui Hüseyin Bağcı, România se numără printre țările cu care Turcia menține o stare de affairs extrem de pozitivă, caracterizată prin inexistența oricăror tipuri de conflicte și dialoguri consolidate de bunăvecinătate, consolidate mai ales după ce România a dobândit calitatea de membru al NATO.

O abordare prudentă este sugerată de Cristina Cileacu, care afirmă:

Am avut destule probleme în istorie, așa că înclin să cred că este suficient pentru moment.

Alianța Nord-Atlantică își pune mari speranțe în Ankara. Parteneriatul dintre Turcia și România este extrem de important în acest context. România este țara cu care Turcia are „zero probleme”. Acest parteneriat strategic are un impact semnificativ asupra securității în regiunea Mării Negre.

Hüseyin Bağcı a declarat că evenimentele istorice rămân în urmă, iar orice țară a cunoscut dificultăți la un moment dat. În prezent însă, datorită structurii actuale, oportunitățile de colaborare dintre Turcia și România sunt mai numeroase ca niciodată, ambele țări fiind unite prin valorile comune în cadrul NATO. Turcia, în calitate de partener al negocierilor din cadrul Uniunii Europene, rămâne parte integrantă a mecanismului european de securitate.

Deci nu putem considera că Turcia a ieșit din arhitectura europeană de securitate, nu este cazul.

Această idee este completată de afirmația sa că Turcia nu va abandona niciodată NATO, decât în cazul în care NATO în sine s-ar dizolva. În ceea ce privește Uniunea Europeană, deși o posibilă aderare a Turciei nu pare realistă în acest moment, Turcia dispune de anumite drepturi pe care actualul guvern nu are interes să le abandoneze.

Turcia se află într-o perioadă de expansiune, după cum afirmă Erdogan, care o descrie ca fiind „secolul Turciei”.

Potrivit doctrinei promovate de președintele Erdoğan, secolul de aur al Turciei este o strategie pe care acesta a conceput-o și a integrat-o în politica externă a țării.
Cristina Cileacu a remarcat distincția dintre obiectivele interne, unde libertatea de critică este menținută, și direcțiile externe ale politicii turcești.
Întrebarea esențială rămâne: oare această doctrină va continua să influențeze politica țării și după ce Erdoğan nu va mai ocupa funcția de președinte?

Declarația lui Hüseyin Bağcı subliniază că conceptul de „Secolul Turciei” are rădăcini istorice, fiind inițial enunțat de Turgut Özal în 1990, când afirma că secolul XXI va aparține turcilor, fiind o perioadă a Asiei Centrale. Această idee a fost ulterior reluată și adaptată de Recep Tayyip Erdoğan în discursul său prezidențial.

„Vom vedea. Adică, Organizația Statelor Turcice este importantă. Turcia duce o politică externă de 360 de grade, dacă doriți. Desigur, nu este lipsită de provocări, dar, în prezent, Turcia este mai degrabă un contribuitor la soluții decât un factor de probleme”

.

În contextul actual, raportul de forțe la Marea Neagră se redefinește în urma colaborării consolidate dintre Turcia și România, o țară cu care Ankara menține relații excelente, caracterizate prin „zero probleme”. Această nouă dinamică marchează o schimbare semnificativă în echilibrul regional, departe de statutul anterior de „lac rusesc”.

În contextul discuțiilor despre Marea Neagră, se pune întrebarea dacă cooperarea dintre România, Turcia și Bulgaria în domeniul deminării va avea un impact semnificativ pe termen lung.

Credeți că, pe termen lung, mica noastră alianță de aici, de la Marea Neagră, va reuși să învingă, să zicem, Rusia? Să o determine să fie mai puțin agresivă în această privință?

Aceste întrebări sunt adresate în cadrul unui scenariu geopolitic complex, unde NATO și Rusia sunt actorii principali.
Se analizează posibilitatea ca această alianță regională să influențeze comportamentul Rusiei în Marea Neagră.
Discuțiile au fost purtate de Cristina Cileacu.

Hüseyin Bağcı a subliniat că anul trecut a participat ca vorbitor la conferința GLOBSEC de la Praga, unde a discutat despre Marea Neagră, subiect pe care este calificat să îl abordeze. Un aspect este evident: Rusia este un vecin al nostru și face parte integrantă din această regiune geografică. În prezent, se înregistrează o evoluție deosebit de interesantă: anterior, în Europa, exista „problema germană”, care acum a fost înlocuită de „problema rusă”. În opinia sa, nu este probabil ca Rusia să intervină militar în țările europene, nici în cele baltice, nici în cele nordice și nici măcar în Polonia. Experiența din Ucraina a învățat-o pe Rusia o lecție valoroasă.

Rezistența națiunii ucrainene este foarte apreciată

, iar calculele greșite făcute de ruși, inclusiv de către Putin, au fost deja evidențiate. De asemenea, a adăugat că nu se aștepta ca Rusia să atace Ucraina, însă s-a înșelat în această privință. Însă, după cum a afirmat, istoria va demonstra că această decizie a fost una eronată. Pe viitor, nu consideră că Rusia va ataca vreo țară membră NATO în viitorul previzibil, din cauza lipsei capacităților economice, politice și militare necesare, cu excepția armelor nucleare. Însă, a concluzionat că armele nucleare nu sunt o soluție viabilă în Europa.

În prezent, conflictul se desfășoară într-o formă hibridă, caracterizată prin atacuri zilnice. Acest fenomen a devenit o realitate îngrijorătoare.

În fața unui conflict care se desfășoară pe multiple fronturi, Cristina Cileacu subliniază că Rusia duce o luptă zilnică împotriva țărilor NATO, inclusiv prin mijloace de război hibrid.

Dar Rusia atacă în fiecare zi și țările NATO, pentru că folosește războiul hibrid.

În acest context, se ridică întrebarea: care sunt măsurile adecvate pentru a contracara astfel de acțiuni?

• toate țările NATO,
• inclusiv Turcia,

sunt supuse unor atacuri de tip război psihologic, război hibrid și propagandă.
Potrivit Cristinei Cileacu, rușii excelează în aceste strategii, fiind extrem de activi și prezenți în toate sferele.

Turcia și-a consolidat poziția în fața propagandei rusești, recunoscută pentru eficacitatea sa istorică. Hüseyin Bağcı subliniază că Moscova a avut întotdeauna succes în acest domeniu. În contextul războiului hibrid, relațiile complexe dintre Turcia și Rusia sunt atent gestionate de Ankara. Se urmărește un echilibru delicat între legături economice și politice cu Rusia, stat vecin, și prudență strategică. Îndoieli există însă cu privire la o posibilă extindere a acțiunilor militare rusești dincolo de Ucraina, în spațiul european, cel puțin în viitorul apropiat.

„Ce mai vreți? Ați ajuns în Germania și ați ocupat mai mult de un milion de kilometri pătrați.”

și răspunsul lui Stalin la această întrebare,

„Alexandru I a ajuns până la Paris”

,
oferă o perspectivă istorică relevantă. Pe baza acestui context, Hüseyin Bağcı exprimă îndoieli cu privire la intenția președintelui rus, Vladimir Putin, de a iniția un conflict militar în Europa.

Afirmația a fost făcută de către Cristina Cileacu.
Cristina Cileacu a declarat că nici capacitățile sale nu sunt de neglijat.

Agresivitatea Rusiei a atins un nou nivel, pe fondul unei stări de epuizare tot mai pronunțate.

Hüseyin Bağcı subliniază că, deși Rusia deține prima poziție din punct de vedere nuclear, rezistența ucrainenilor se dovedește a fi destul de puternică, ceea ce pune rușii în dificultate în ceea ce privește recrutarea de noi soldați pentru armată.
În acest context, el nu anticipează un atac iminent, însă consideră că țările europene ar trebui să-și consolideze capacitățile militare pentru a fi pregătite să se apere în cazul unei astfel de situații.

Suntem oameni de știință: gândim întotdeauna în scenarii, știu.

În fața unor posibile scenarii nefaste, trebuie să avem o pregătire adecvată, a afirmat Cristina Cileacu.

Deci trebuie să fim pregătiți pentru asta. Da, pentru cel mai rău caz, desigur.

Această declarație subliniază necesitatea unei stări de pregătire pentru situații neprevăzute.

Finanțări pentru consolidarea securității proprii sunt alocate.

Schimbări în echilibrul puterii au loc în prezent, potrivit Hüseyin Bağcı. În acest moment, rușii se confruntă cu numeroase provocări interne, care îi distrag de la posibilele amenințări externe. Pe de altă parte, trezirea Europei în ceea ce privește securitatea sa are loc concomitent cu o reorientare a cheltuielilor pentru apărare.

Știți, în istorie este întotdeauna așa: sunt decenii în care nu se întâmplă nimic și sunt evenimente care schimbă decenii întregi.

În acest context, statele europene sunt nevoite să își asigure propria securitate, ceea ce va duce la o reducere a fondurilor disponibile pentru alte scopuri. România ar putea juca un rol important în acest proces, eventual ca o punte diplomatică între diferitele state europene.

Într-o discuție recentă, Cristina Cileacu a adresat o întrebare pertinentă, și anume:

Ați spus că, în cazul României, sunt zero probleme; cu alte țări aveți diverse probleme, nu neapărat uriașe. Cum și-ar putea folosi România rolul de prieten al Turciei, de bun partener, pentru a vă ajuta țara să își rezolve relațiile cu alte state?

România ar putea potența avantajul oferit de statutul său de aliat apropiat al Turciei pentru consolidarea relațiilor cu alte națiuni, potrivit unei analize pertinente.

Hüseyin Bağcı afirmă că, în mod evident, este întotdeauna avantajos să ai un aliat suplimentar în loc de un adversar, o abordare firească a relațiilor internaționale. El subliniază că problemele diplomatice sunt o realitate permanentă, constituind chiar esența diplomației, iar tradiția diplomatică otomană este una consolidată. În acest context, el consideră că o problemă diplomatică poate fi soluționată prin mijloace diplomatice, excluzând posibilitatea unui conflict militar.

„Desigur, întotdeauna este mai bine să ai un prieten în plus decât un inamic, aceasta este natura lucrurilor. Știți, problemele diplomatice există întotdeauna, aceasta este, în cele din urmă, diplomația, iar diplomația otomană este bine cunoscută. Adică, o problemă diplomatică poate fi rezolvată prin diplomație; nu mă aștept la nicio confruntare militară.”

Într-o anecdotă, el menționează o dezbatere la care a participat în Germania, la vârsta de 24 de ani, alături de Helmut Schmidt, fostul cancelar german, și Lordul Carrington, secretarul general al NATO. El relatează că a adresat întrebarea dacă Grecia și Turcia se vor angaja într-un conflict militar, la care Helmut Schmidt, după ce și-a aprins pipa, a răspuns: „Răspunde tu.”

„Tinere, nu-ți face griji: este o ceartă de familie, ne ocupăm noi de ea.”

Această afirmație i-a oferit o lecție valoroasă, după care a devenit un realist.