În fiecare toamnă, specialiștii Servere Weather Europe urmăresc extinderea stratului de zăpadă din Siberia, considerată un posibil indiciu al unei ierni reci în Europa, Statele Unite și Canada, ipoteză bazată pe un studiu celebru din 2011. Meteorologul Andrej Flis a verificat-o analizând datele pentru 47 de ierni și folosind patru seturi diferite de date despre stratul de zăpadă, iar rezultatele sunt „surprinzătoare”.
Extinderea rapidă a stratului de zăpadă din Siberia în luna octombrie este considerată de mult timp un posibil indiciu al unei ierni reci în Statele Unite, Canada și Europa. O analiză care a urmărit 47 de ierni, între 1979 și 2025, arată însă că această legătură nu mai este la fel de relevantă în ultimii ani. Pentru iarna 2026-2027, evoluția vortexului polar și fenomenul El Niño ar putea oferi indicii mai importante decât ritmul în care se extinde zăpada în Siberia.
Teoria potrivit căreia extinderea rapidă a stratului de zăpadă din Eurasia în octombrie poate anticipa evoluția iernii a devenit cunoscută după un studiu publicat în 2011 de cercetătorii Judah Cohen și Justin Jones. Aceștia au analizat viteza cu care stratul de zăpadă se extinde în octombrie pe o suprafață vastă, din vestul Europei până la coasta Pacificului. Regiunile importante pentru această teorie includ sudul Siberiei, Mongolia și zonele muntoase din Asia Centrală și Tibet. Explicația se bazează pe un lanț de procese atmosferice. Zăpada proaspătă răcește solul și poate contribui la intensificarea anticiclonului siberian, o zonă extinsă de presiune ridicată și aer rece din nordul Asiei.
Citește șiColoniști israelieni au atacat diplomați europeni în Cisiordania. Un primar francez și un arhiepiscop, printre cei vizați
În anumite condiții, aceste procese pot facilita transportul energiei către stratosferă, la altitudini de
În 2011, cercetătorii au folosit informații satelitare pentru o durată de aproximativ 14 ierni, acoperind perioada 1997‑2010. Într-o examinare recentă, intervalul a fost prelungit la 47 de ierni, iar patru colecții distincte de date despre stratul de zăpadă au fost puse în comparație.
Rezultatele arată că, în intervalul studiat de cercetătorii inițiali, s-a observat o conexiune între creșterea zăpezii în octombrie și schimbarea oscilației arctice în iarna ce urmează. Toate cele patru seturi de date au confirmat această legătură.
După ce a fost publicat studiul, conexiunea a început să se slăbească progresiv. Conform analizei, semnalul a fost intens doar într-o perioadă scurtă, în primele și mijlocul anilor 2000, iar în anii mai recent, legătura s-a diminuat și, în anumite situații, a început să se inverseze.
47 de ierni au fost examinați, iar modelul a reușit să anticipeze corect 25 dintre aceștia și să eșueze în 22. Acest rezultat se apropie de ceea ce s-ar obține la o simplă aruncare a monedei. În intervalul inițial 1997-2010, predicția a fost corectă în nouă dintre cele 14 ierni. Pentru cele 15 ierni care au urmat publicării studiului, modelul a atins doar șase cazuri, un rezultat mai slab decât o alegere aleatorie.
2009-2010 a reprezentat un caz crucial pentru confirmarea teoriei. În acea perioadă, stratul de zăpadă a crescut într-un ritm foarte rapid începând din octombrie și a fost marcat de cea mai mare scădere a oscilației arctice până la acel moment.
În zona europeană, sezonul rece a generat perioade de temperaturi scăzute, iar în partea de est a Statelor Unite s-au înregistrat ninsori semnificative în Februarie 2010. Această evoluție a sugerat o confirmare solidă a conexiunii dintre zăpada din Siberia și fenomenele meteorologice ale lunilor ce ur
În sezonul de iarnă 2019-2020 a apărut un exemplu contrar. În acel an, creșterea rapidă a stratului de zăpadă în luna octombrie a fost însoțită de valori extrem de pozitive ale oscilației arctice. Europa a înregistrat una dintre cele mai calde ierni din datele disponibile la acea perioadă, iar în numeroase zone din Statele Unite vremea a fost destul de blândă, cu cantități reduse de zăpadă. Aceste două ierni demonstrează că același semnal inițial poate conduce la evoluții atmosferice foarte distincte.
Analiza indică că legătura dintre fenomenele atmosferice din stratosferă și condițiile meteo la nivelul solului rămâne semnificativă. Când cantitatea de energie transferată în stratosferă crește în noiembrie și decembrie, șansele de destabilizare a vortexului polar în ianuarie și februarie se pot intensifica.
Punctul slab este legătura de la începutul lanțului: extinderea stratului de zăpadă din octombrie nu mai anticipează în mod fiabil intensificarea anticiclonului siberian și evoluția ulterioară a vortexului polar. Autorul analizei avansează două explicații posibile. Prima este că asocierea puternică observată între 1997 și 2010 ar fi putut fi, în parte, rezultatul unei coincidențe statistice favorizate de iarna extremă din 2009-2010. A doua este că legătura a fost reală, dar condițiile atmosferice și climatice s-au modificat.
Elementele care pot influența această conexiune includ pierderea gheții marine arctice, creșterea temperaturii oceanelor și modificările în activitatea anticiclonului siberian. Studiile anterioare, bazate pe date din intervale de peste 100 de ani, au arătat și că această relație poate fluctua de la o decadă la alta.
În prima săptămână a lunii octombrie din 2026, creșterea stratului de zăpadă în Eurasia a fost puțin mai lentă decât de obicei. Analiza prognozei ECMWF indică, însă, o accelerare a extinderii în următoarele două săptămâni. Dacă această estimare se confirmă, ritmul de expansiune ar putea fi unul dintre cele mai rapide din ultimele trei decenii pentru această perioadă a lunii, aproximativ în primele 15% dintre cazurile comparabile.
Totuși, se referă la o estimare predominantă pe bază de prognoză, iar cifra finală pentru
El Niño este prezentat ca un posibil factor, caracterizat prin creșterea neobișnuită a temperaturii apelor din zona centrală și estică a Oceanului Pacific ecuatorial. Autorul susține că un episod intens de El Niño, prevăzut pentru sezonul 2026-2027 ar putea modifica circulația atmosferică, traseele furtunilor și vortexul polar.
Potrivit prognozei sezoniere ECMWF, curenții din stratosferă ar putea să rămână aproape de valorile obișnuite până la jumătatea lunii decembrie, după care media estimărilor ar scădea sub nivelul normal. Unele modele prezic chiar și inversarea curenților, un indiciu al încălzirii bruște a stratosferei, fenomen care poate perturba în mod semnificativ vortexul polar. În cazul unui astfel de eveniment, presiunea înaltă s-ar putea forma inițial în stratosferă, apoi se va răspândi treptat către straturile inferioare ale atmosferei în lunile ianuarie și februarie. Acest mecanism ar putea facilita intrarea aerului rece arctic spre sud, însă nu determină cu certitudine zonele ce vor fi afectate.
Prognoza ECMWF menționată în analiză prevede că, în mijlocul și a doua parte a iernii, temperaturile vor fi sub media normală în regiunile centrale, de sud și de est ale Statelor Unite, în timp ce nordul țării și sudul Canadei ar putea avea condiții mai calde decât de obicei.
În ceea ce privește Europa, aceeași previziune sugerează, în mare parte, o circulație atmosferică mai moderată, având în vedere eventuale temperaturi mai scăzute în zonele nordice. Astfel, chiar și în cazul în care vortexul polar se va debilita, modelul sezonier prezentat nu prezintă deocamdată o răcire uniformă a întregului continent.
Aceste estimări sunt tendințe pe termen lung, nu prognoze certe pentru anumite zile sau localități. Evoluția reală va depinde de configurația atmosferică din lunile următoare.
În timpul analizei, autorul a identificat și o problemă într-unul dintre seturile de date meteorologice utilizate. În reanaliza ERA5, stratul de zăpadă din Eurasia în luna octombrie pare să scadă brusc cu aproximativ 40% în 2004, o schimbare care nu reflectă o dispariție reală a zăpezii într-un interval atât de scurt. Comparația cu setul independent NOAA CORe a indicat că scăderea este specifică ERA5 și coincide cu perioada în care reanalizele ECMWF au început să utilizeze hărți satelitare ale stratului de zăpadă.
Zonele afectate se află în principal în câmpiile și pădurile din Siberia, între latitudinile de 50 și 70 de grade nord. Datele ERA5-Land, NOAA CORe și observațiile satelitare au confirmat însă concluziile generale ale analizei.
În concluzie, susține analiza SWE, zăpada care se extinde rapid în Siberia în octombrie nu garantează o iarnă rece în Europa sau America de Nord. Pentru sezonul 2026-2027, evoluția vortexului polar și condițiile atmosferice din lunile următoare vor oferi indicii mai utile, însă nici acestea nu pot garanta un anumit tip de iarnă.
COMENTARII / 0