Ministrul Dezvoltării anunță START: comasare voluntară localităților

Ministerul Dezvoltării, Alexandru Stoica, a comunicat miercuri, la începutul mandatului, că reforma administrativă, finalizarea proiectelor finanțate prin PNRR și simplificarea procedurilor pentru administrațiile locale figură...

Ministerul Dezvoltării, Alexandru Stoica, a comunicat miercuri, la începutul mandatului, că reforma administrativă, finalizarea proiectelor finanțate prin PNRR și simplificarea procedurilor pentru administrațiile locale figură printre principalele sale priorități. El a anunțat inițierea programului „START Reforma Administrativă”, care va facilita asocierea și comasarea voluntară a localităților și va oferi sprijin suplimentar pentru investiții.

Conform unui comunicat emis de Ministerul Dezvoltării, noul program vizează stabilirea unui cadru legislativ adecvat pentru ca unitățile administrativ-teritoriale să poată alege voluntar să se asocieze sau să se comase, în urma deciziilor luate la nivel de comunitate.

„Reforma administrativă, finalizarea proiectelor finanțate prin PNRR și simplificarea procedurilor care îngreunează activitatea administrațiilor publice locale vor fi principalele mele priorități. Pentru comunitățile care decid, în mod democratic, să se unească administrativ, programul prevede, pentru o perioadă determinată, sprijin suplimentar pentru investiții, precum și menținerea punctelor locale de servicii. Totodată, vom susține și primăriile mici care aleg să folosească împreună specialiști și servicii, pentru a putea pregăti proiecte de investiții și pentru a rezolva mai repede cererile oamenilor”, a declarat Alexandru Stoica.

Citește șiTraian Băsescu desființează PSD: „Sunt maeștri în a destabiliza țara și specialiști în a crea crize”. Ce soartă îi prevede Guvernului Niculescu

Plata facturilor restante se înscrie printre urgențele Ministerului Dezvoltării.

Într-un alt domeniu de interes, ministrul Stoica a evidențiat nevoia de a plăti facturile restante aferente lucrărilor deja finalizate, menționând că întârzierile de plată generează probleme atât pentru administrațiile locale, cât și pentru firmele de construcții.

„Administrațiile locale trec printr-o perioadă dificilă, au nevoie să știe când vor fi plătite lucrările executate și pe ce fonduri se pot baza pentru cele care urmează. Vom verifica obligațiile de plată, stadiul investițiilor și cauzele întârzierilor, astfel încât să ajutăm firmele autohtone de construcții să se redreseze, iar comunitățile locale să beneficieze de condiții decente de trai”, a subliniat acesta.

La preluarea mandatului, noul ministru a transmis că instituția pe care o conduce trebuie să ofere sprijin administrațiilor locale atât pentru continuarea investițiilor, cât și pentru rezolvarea dificultăților administrative:

„Avem nevoie de reguli clare, de investiții duse până la capăt și de soluții pentru problemele cu care se confruntă primarii și comunitățile pe care le reprezintă”.

COMENTARII / 0