Ministrul Muncii, Florin Manole, spune că nu a avut nicio discuţie pentru eliminarea impozitării pensiilor peste 3.000 de lei. El a adăugat că este membru într-un guvern care reprezintă România şi are nişte angajamente luate privind ţinta de deficit. În plus, spune ministrul, „nu vrea să facă viaţa mai grea” niciunui alt coleg.
În cadrul Antena 3 CNN, Ministrul Muncii Florin Manole a răspuns la o întrebare referitoare la planurile sale de a revenit la minister, în special dacă intenționează să elimine impozitarea pensiilor ce depășesc 3.000 de lei și dacă ia în calcul restituirea acestor sume.
„N-am avut nicio discuţie să schimbăm asta, trebuie să recunoaştem. Vreau să fiu cât de echilibrat se poate şi lumea să înţeleagă că eu fac tot ce pot să-mi respect mandatul aici, la Ministerul Muncii, dar în acelaşi timp sunt membru într-un guvern care reprezintă această ţară şi care ţară are nişte angajamente luate, raportate la ţinta de deficit şi Comisia Europeană”, a răspuns Manole, potrivit News.ro.
Citește șiTensiuni la Curtea Constituțională: Nawrocki forțează intrarea
În continuare, ministrul Muncii a precizat:
„Eu nu vreau să fac viaţa mai grea niciunui alt coleg, nici premierului, nici ministrului de Finanţe, dar nici nu vreau să fac viaţa mai grea pentru pensionari sau pentru salariaţi. Adică trebuie să avem un echilibru şi în decizii, şi în declaraţii, şi în acţiuni”
COMENTARII / 0