Moartea lui Larijani schimbă echilibrul puterii în Iran

Eliminarea lui Ali Larijani ar avea un impact semnificativ asupra mecanismelor de coordonare din Iran, accentuând fragilitatea unui sistem deja divizat și majorând probabilitatea unor...

Eliminarea lui Ali Larijani ar avea un impact semnificativ asupra mecanismelor de coordonare din Iran, accentuând fragilitatea unui sistem deja divizat și majorând probabilitatea unor decizii eronate în situații de presiune, potrivit unei analize publicate de publicația iraniană de opoziție iranintl.com, realizată de Shahram Kholdi, expert în securitate internațională și drept.

Continuarea articolului este prezentată în cele ce urmează.

Marți, Larijani, figura cheie în coordonarea securității naționale iraniene și secretar al Consiliului Suprem de Securitate Națională, ar fi căzut victimă unui atac aerian nocturn asupra Teheranului, potrivit declarațiilor oficialilor israelieni. Informația privind decesul său nu a fost nici confirmată, nici infirmată de către Teheran.

Citește șiNavele comerciale, avertizate să evite o zonă din largul Deltei Dunării după trei atacuri cu drone

În cazul în care informațiile sunt confirmate, atacul evocă imediat asasinarea lui Qassem Soleimani din anul 2020: o nouă lovitură chirurgicală care a curmat viața unei personalități cheie, responsabilă cu articularea diplomației, a informațiilor și a puterii militare.

Decesul lui Soleimani a avut implicații mai ample decât simpla pierdere a unui lider militar, deoarece a diminuat considerabil abilitatea regimului de a evalua și gestiona riscurile cu acuratețe. Deși avea obiective radicale, abordarea sa era caracterizată printr-o prudență remarcabilă în ceea ce privește executarea acțiunilor, strategie care îi permitea să impulsioneze actorii proxy săi să avanseze fără însă a atrage represalii devastatoare.

Un vid de putere a rezultat în urma lipsei sale, care nu a fost pe deplin suplinit de vreun succesor. Procesul de coordonare a cunoscut o deteriorare, s-au înregistrat mai multe erori de judecată, iar răspunsurile au devenit mai puțin previzibile. Deși structura de bază a continuat să existe, sincronizarea a devenit haotică, iar reținerea a scăzut considerabil.

Înțelegerea rolului lui Larijani necesită o analiză a circumstanțelor în care acesta a operat.

Larijani a fost văzut, conform unei surse menționate de Christiane Amanpour, ca o posibilă figură de tranziție viabilă încă din septembrie 2025 în anumite analize occidentale și israeliene. Abia la începutul lui februarie 2026 a devenit o țintă.

O narațiune sugerează că acest eveniment este legat de sprijinul acordat pentru reprimarea internă, de o abordare mai agresivă împotriva Statele Unite și Israel, precum și de poziția sa cheie în coordonarea acțiunilor militare ale Gărzilor Revoluționare (IRGC).

Într-o perioadă de maximă tensiune, declarațiile respective, deși neconfirmate, scot în evidență poziția strategică a lui Larijani, care se situa la punctul de inflexiune al proceselor interne de consolidare și al accentuării presiunilor externe.

În perioada conflictului dintre Iran și Irak, cariera sa a luat avânt, Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice i-a oferit oportunitatea de a se ridica la rangul de general de brigadă. Ulterior, a făcut tranziția de la arena militară la domeniul administrativ, jucând un rol esențial în consolidarea infrastructurii de control și a fundamentelor ideologice ale regimului.

În perioada 1994–2004, Larijani a ocupat funcția de director al Radioteleviziunii Republicii Islamice Iran, instituție care a funcționat în strânsă legătură cu serviciile de informații și IRGC. În acest rol, el a influențat crearea unor narațiuni care au promovat loialitatea și au restrâns spațiul de exprimare a opiniilor divergente prin intermediul televiziunii de stat.

În anul 1996, emisiunea „Hoviyyat” („Identitate”) a catalogat public anumite categorii de persoane, precum intelectuali și profesioniști, drept trădători, prezentând mărturii smulse sub constrângere și impunând restricții severe asupra discursului admis.
În paralel, amintirea oficială a conflictului dintre Iran și Irak a fost consacrată ca doctrină: sacrificiul suprem a fost glorificat ca o aspirație dezirabilă, în timp ce rezistența a fost rebrenduită drept victorie.

O strategie de acest fel a reușit să creeze o bază solidă, mai compactă și mai bine organizată, care se integrează perfect în structurile Basij și IRGC. Obiectivul principal nu era acela de a schimba opiniile, ci mai degrabă de a impune controlul, asigurând protecția regimului împotriva unei societăți mai ample, care este adesea rezervată și necooperantă.

Un anumit scenariu 2009 și 2022 a avut loc și s-a repetat ulterior, fiind fundamentul pentru evenimente violente.
Represiuni au izbucnit în timpul Mișcării Verzi și au izbucnit din nou în protestele masive „Femeie, Viață, Libertate”.
Violenta a izbucnit și în ianuarie 2026, toate aceste evenimente fiind interconectate printr-un anumit cadru comun.

O strategie similară a fost observată și dincolo de frontierele Iranului, unde aceeași logică a stat la baza campaniei Hezbollah din Siria, precum și a operațiunilor Hamas care au atins punctul culminant pe 7 octombrie și a doctrinei maritime a IRGC, care se bazează pe aplicarea unei presiuni asimetrice.

În pofida atmosferei încărcate din vârful ierarhiei politice, Larijani a continuat să fie o prezență stabilă în inima mecanismului decizional. Prin devotamentul și supunerea sa, el a reprezentat filonul de continuitate care leagă instituțiile între ele.

La 28 februarie, un eveniment dramatic a avut loc, marcând începutul unei noi etape în conflict, odată cu moartea Liderului Suprem Ali Khamenei în urma unui atac; în acest context, experiența acumulată și rețeaua de legături ale lui Larijani i-ar fi putut conferi un rol cheie în asigurarea stabilității.

Consolidarea rolului său în 2025 ca director al securității naționale iraniene a accentuat și mai mult această poziție.
Coordonarea sa a extins astfel încât să cuprindă direcția politicii nucleare, soluționarea crizelor, precum și interacțiunile dintre entitățile fundamentale ale regimului.

Eliminarea sa ar avea repercusiuni imediate, și anume Larijani fiind vizat, sub formă de tensiuni în cadrul ierarhiei de comandă și presiuni în favoarea unor acțiuni de răzbunare. Pe termen lung, o astfel de eliminare ar putea duce la divizarea și mai pronunțată a structurii de putere.

În prezent, Republica Islamică se caracterizează printr-o funcționare dispersată, spre deosebire de un stat unitar, fiind supusă presiunilor constante din partea Israelului și Statelor Unite.
Rețelele clericale provinciale, comandanții IRGC și structurile Basij sunt cele care exercită o autoritate din ce în ce mai mare.
Resursele sunt acum mobilizate la nivel local, măsurile represive sunt aplicate tot local, iar supraviețuirea este asigurată prin eforturi locale.

Moartea lui Larijani are potențialul de a destabiliza și mai mult sistemul, deoarece el era unul dintre puținii lideri capabili să asigure coordonarea între diferitele facțiuni.
Eliminarea sa ar putea duce la o creștere a riscului de erori în cadrul sistemului, care se confruntă deja cu dificultăți în menținerea coerenței.
Înlăturarea lui Larijani din scena politică ar putea accentua tendința de fragmentare și dezorganizare a structurii de putere.

Eliminarea unor lideri cheie, așa cum s-a întâmplat în cazul precedentului Soleimani, are un efect destabilizator asupra coordonării și crește considerabil riscul de erori, chiar dacă structura în sine reușește să supraviețuiască acestei pierderi.

Reziliența infrastructurii de rachete este menținută prin amplasarea sa în locații fortificate și subterane. În același timp, ambarcațiunile rapide și vehiculele navale fără echipaj continuă să reprezinte o amenințare pentru transportul maritim în strâmtoarea Hormuz. În plus, există miliții proxy care operează prin canale special concepute pentru a supraviețui în cazul pierderii liderilor lor.

Aparența de robustețe s-ar putea să ascundă, în realitate, o dispersie lipsită de coordonare, adică un sistem care, deși supraviețuiește, și-a pierdut unitatea de acțiune.

În cazul în care decesul lui Larijani se confirmă, structura de putere a Iranului va fi supusă unui test crucial, nu numai în ceea ce privește reziliența sa, ci și capacitatea de a menține o funcționare coerentă în condiții de presiune prelungită. Este posibil ca un conflict să nu conducă la o destrămare imediată. Însă, odată cu dispariția unor figuri cheie precum Soleimani și Larijani, procesul de adaptare ar putea grăbi, în loc de a preveni, declinul său.

COMENTARII / 0