Costin Curelea (42 de ani) nu va mai ocupa funcția de selecționer al reprezentativei U21 a României.SuperLiga: Sepsi – Dinamo, vineri, 21:00, DGS 1SuperLiga: Corvinul – Voluntari, vineri, 18:00, DGS 1Federația Română de Fotbal a decis să nu îi prelungească înțelegerea antrenorului, după ratarea calificării la Campionatul European.Eșecul din preliminarii îi va costa postul pe Costin Curelea și staff-ul său. Unul dintre cele mai dificile momente ale mandatului a fost înfrângerea categorică suferită în fața Spaniei, scor 1-7, în ultima partidă din campania de calificare.Costin Curelea pleacă de la naționala U21 a României. FRF nu îi va prelungi contractulGalerie FotoSelecționerul mai are aproximativ trei săptămâni de contract cu FRF, iar înțelegerea nu va fi prelungită, scrie Fanatik.Ratarea calificării reprezintă un moment negativ pentru fotbalul românesc de tineret, fiind prima dată din 2019 când reprezentativa U21 nu reușește să ajungă la Campionatul European.La scurt timp după înfrângerea cu 1-7 în fața Spaniei, în jurul naționalei U21 a apărut o controversă.Mai mulți membri ai staff-ului condus de Costin Curelea au fost fotografiați la o petrecere organizată la reședința din Ibiza a omului de afaceri Nicu Gheară (FOTO în galeria de mai sus).Imaginile au generat discuții în contextul rezultatului dezamăgitor înregistrat de echipa națională în ultima etapă a preliminariilor.Oficialii de la FRF sunt deranjaţi şi de pozele apărute pe rețelele sociale.Înaintea meciului cu Spania U21, staff-ul României U21 a petrecut alături de Nicu Gheară, la locuința acestuia.Iulian Oțelea (team-managerul echipei naționale), Marius Niculae (directorul sportiv al echipei), Costin Curelea și Ionuț Stancu (secundul său) au participat la petrecere.Costin Curelea a preluat naționala U21 în 2025Costin Curelea a devenit selecționerul României U21 în 2025, după plecarea lui Daniel Pancu.Acesta din urmă a condus echipa la Campionatul European din 2025, iar după încheierea turneului final a lăsat vacant postul de selecționer.Mandatul lui Curelea se încheie astfel după o campanie de calificare în urma căreia reprezentativa de tineret nu și-a asigurat prezența la următoarea ediție a Campionatului European.Rezultatele României în calificările pentru EURO 20275 septembrie 2025: România – Kosovo 0-09 septembrie 2025: San Marino – România 0-214 octombrie 2025: România – Cipru 2-014 noiembrie 2025: Finlanda – România 2-018 noiembrie 2025: România – Spania 0-227 martie 2026: Kosovo – România 0-131 martie 2026: România – San Marino 3-025 septembrie 2026, ora 19:00: Cipru – România 0-330 septembrie 2026, ora 19:00: România – Finlanda 0-26 octombrie 2026, ora 20:00: Spania – România 7-1Clasamentul final al grupei preliminare costin curelea , romania u21 , nicu gheara Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Costin Curelea (42 de ani) nu va mai ocupa funcția de selecționer al reprezentativei U21 a României.SuperLiga: Sepsi – Dinamo, vineri, 21:00, DGS 1SuperLiga: Corvinul...
COMENTARII / 0