Nicuşor Dan: „Kelemen Hunor este imun la presiune”

Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat despre afirmaţia liderului UDMR, Kelemen Hunor, potrivit căreia este „imun la presiune”, făcută în contextul discuţiilor pentru desemnarea unui...

Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat despre afirmaţia liderului UDMR, Kelemen Hunor, potrivit căreia este „imun la presiune”, făcută în contextul discuţiilor pentru desemnarea unui premier.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat marţi seară că preşedintele Nicuşor Dan este „absolut imun la presiune”, fie că e vorba de presiunea timpului sau de presiunea din „bula” celor care l-au susţinut. „Şi până la urmă, nu e rău ca preşedintele să nu răspundă la toate presiunile, că asta ar însemna că schimb direcţia în fiecare zi”, arată liderul UDMR.

În cadrul unui interviu acordat publicației Cotidianul, președintele a răspuns la întrebarea dacă a resimțit presiune de a numi un premier și dacă considera corectă evaluarea lui Kelemen Hunor.

Citește șiBolojan, discuții cu liderii europeni, la summitul PPE, despre energia scumpă și securitatea regională. Ce propune România

„Evident că văd reacţii în spaţiul public, dar cel mai important este că eu am depus un jurământ în faţa românilor în care am spus că voi face tot ce ţine de mine ca ei să o ducă mai bine. Mă ţin de jurământul acesta. Este ceea ce mă călăuzeşte”, a spus preşedintele.

El a recunoscut că, probabil, a comis și

„greșeli de etapă”

, însă a subliniat că nu a abandonat jurământul pe care l-a depus la preluarea mandatului.

„Bineînţeles că, uitând-mă înapoi, probabil că voi găsi greşeli de etapă pe care le-am făcut, dar nu m-am abătut niciodată de la jurământul depus”, a declarat Nicuşor Dan.

Kelemen Hunor, referindu‑se la Nicuşor Dan:

„Omul este absolut imun la presiune. Până la urmă, nu e rău să nu răspundă la toate presiunile”

COMENTARII / 0