Președintele României, Nicușor Dan, a declarat, marți, după publicarea rezultatelor studiului PISA 2025, că datele reprezintă „un semnal de alarmă major” pentru sistemul de educație, cerând măsuri pentru reducerea inegalităților dintre școli și dintre elevii proveniți din medii socio-economice diferite.
Potrivit Administrației Prezidențiale, conducătorul țării a subliniat că România trebuie să aloce resurse
„mai mult, mai consecvent și mai inteligent”
Citește șiLupta de pe Facebook între ministrul PSD și fostul ministru USR de la Transporturi privind tunelul Momaia continuă: ce acuze își aduc
pentru sistemul educațional.
În cadrul testului PISA 2025, media punctajului obținut de elevii români a ajuns la 425 în domeniul Științelor, 419 în Matematică, 413 în Lectură și 442 în Rezolvarea computațională a problemelor. Aceste cifre se situează sub media statelor membre OCDE. În testul din 2025, 7.725 de elevi români în vârstă de 15 ani, provenind din 322 de instituții școlare, au luat parte.
„Rezultatele studiului PISA 2025 reprezintă un semnal de alarmă major pe care nu avem voie să-l ignorăm, indiferent de contextul politic sau economic în care ne aflăm. De educația asigurată astăzi copiilor noștri depinde viitorul României, iar perspectiva pe care ne-o dă studiul PISA este profund îngrijorătoare”, a transmis președintele.
Nicușor Dan a subliniat și disparitățile dintre instituțiile de învățământ, în special
„în ceea ce privește calitatea educației oferite și persistă decalaje educaționale importante între elevii proveniți din medii socio-economice diferite”
Potrivit președintelui, „una dintre cele mai îngrijorătoare concluzii ale studiului PISA 2025 este tocmai faptul că șansa unui copil din România de a avea rezultate școlare bune depinde într-o măsură inacceptabil de mare de familia din care provine și de locul în care învață”.
„Aceasta este deja o problemă structurală a învățământului românesc pe care suntem responsabili să o remediem urgent”
a declarat Nicușor Dan.
Președintele consideră că „rezultatele PISA 2025 trebuie să fie argument pentru acțiune și colaborare, nu un motiv de resemnare sau dezbinare”.
„Ne aflăm în fața unui moment de luciditate care trebuie să devină rapid un punct de pornire către identificarea rapidă a cauzelor profunde care au condus la aceste rezultate și, mai ales, a măsurilor care pot fi implementate rapid pentru a le corecta”, a declarat președintele.
„Avem copii curioși, inteligenți
Referitor la soluții, șeful statului a listat diverse direcții pe care politicile publice ar trebui să se concentreze.
„Sunt, așadar, necesare politici publice care să vizeze cu prioritate identificarea și sprijinirea timpurie a elevilor aflați în risc educațional, implementarea la nivel național a unui sistem de evaluare bazat pe date, reducerea abandonului școlar, consolidarea competențelor de bază la lectură, matematică și științe, utilizarea responsabilă a tehnologiei și inteligenței artificiale, precum și asigurarea unor condiții de învățare de calitate pentru toți copiii, indiferent de mediul din care provin”, a spus președintele.
COMENTARII / 0