Nicușor Dan spune că a vorbit cu români din Ucraina și i-a asigurat că sunt „o prioritate absolută a statului”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, duminică, după participarea la Summitul Iniţiativei Carpatice, că „România este pregătită să ofere un mediu atractiv pentru investiţii”. Șeful statului a...

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, duminică, după participarea la Summitul Iniţiativei Carpatice, că „România este pregătită să ofere un mediu atractiv pentru investiţii”. Șeful statului a mai spus că a stat de vorbă cu români din Transcarpatia, pe care i-a asigurat că „protejarea drepturilor lor este o prioritate absolută a statului român”.

Președintele Nicuşor Dan a declarat că întâlnirea Inițiativei Carpatice, la care a participat în ultimele zile, a avut o relevanță economică semnificativă pentru cele 8 țări situate de-a lungul Munților Carpați: Austria, Cehia, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Ungaria și Ucraina.

Am subliniat șansa de a crea o piață regională unificată, fondată pe încredere mutuală și legături solide. România este gata să furnizeze un cadru atrăgător pentru investiții, profitând de poziția strategică a Portului Constanţa, de rețeaua rutieră în expansiune și de un potențial enorm în sectoare de top precum industria de apărare, tehnologia și energia nucleară.

Citește șiKremlinul reacționează la restricționarea Starlink pentru armata ucraineană

„Am pus accent pe oportunitatea construirii unei pieţe regionale comune, bazată pe încredere reciprocă şi conectivitate. România este pregătită să ofere un mediu atractiv pentru investiţii, beneficiind de poziţia strategică a Portului Constanţa, infrastructura rutieră în plină dezvoltare, dar şi un potenţial uriaş în

El arată că „anterior participării la forumul economic, s-a oprit la Poliția, unde a discutat cu românii din Transcarpatia despre nevoile reale de la faţa locului şi despre păstrarea identităţii naţionale. I-am asigurat că protejarea drepturilor lor este o prioritate absolută a statului român”.

„Continuăm să construim parteneriate economice solide în regiune, fără a uita de datoria morală faţă de românii din afara graniţelor”, subliniază preşedintele.

În trecut, Nicușor Dan a subliniat că

„țările carpatice trebuie să colaboreze mai bine pentru a construi drumuri şi puncte de trecere a frontierei, pentru a consolida conexiunile energetice, pentru a promova turismul şi schimburile economice şi culturale, pentru a proteja natura şi pentru a atrage investiţii”

„(…) România pune, de asemenea, accent pe tehnologiile informaționale avansate, securitate, protecția civilă, pregătirea pentru dezastre naturale și alte situații de criză, precum și pe consolidarea rezilienței noastre generale.

Țara noastră este un susținător ferm al parcursului european, iar Inițiativa pentru Integrarea Carpatică poate servi și drept instrument suplimentar pentru integrarea europeană a țărilor candidate. Nu în ultimul rând, acest format poate valorifica bogăția lingvistică și culturală a regiunii carpatice, ce va face din protejarea drepturilor minorităților naționale o prioritate”, mai spunea șeful statului. 

Editor: C.L.B.

COMENTARII / 0