O analiză recentă publicată în revista Foreign Policy sugerează că, prin intermediul unor investiții accelerate în infrastructura energetică și prin crearea de noi căi pentru transportul resurselor petroliere și gazoase, impactul unei eventuale crize prelungite în zonă ar putea fi diminuat.
Funcționarea limitată a Strâmtorii Ormuz ar perturba fluxul mondial de petrol, gaze naturale și derivate petrochimice, exercitând o influență considerabilă asupra piețelor europene și a celor internaționale. Fără o rezolvare diplomatică promptă ori o schimbare semnificativă a politicii regionale, guvernele occidentale sunt obligate să exploreze alternative concrete pentru a reduce vulnerabilitatea la această rută strategică.
Căile de transport și conductele energetice suplimentare reprezintă soluții posibile pentru diminuarea dependenței de anumite regiuni strategice.
Citește șiPrețurile petrolului scad după acordul Europei de eliberare motorină
Se consideră că crearea de noi rute pentru transportul energiei ar putea atenua presiunea asupra piețelor și diminua puterea strategică a Iranului. O soluție posibilă o reprezintă reînființarea și dezvoltarea conductei Kirkuk-Ceyhan, care face legătura între Irak și Turcia și are o capacitate de transport de 1,6 milioane de barili de petrol pe zi.
Se examinează posibilitatea creării unui traseu energetic care traversează regiunea arabă, coridor energetic trans-arab, menit să asigure o legătură directă între zăcămintele de petrol și gaze din Golful Persic și regiunea Mediteranei. Prin implementarea acestui sistem, s-ar putea realiza transportul resurselor energetice fără a fi nevoie să se utilizeze Strâmtoarea Ormuz, diminuând astfel probabilitatea blocajelor comerciale.
În plus față de inițiativele actuale, Turcia propune și alte proiecte de infrastructură critică, printre care o conductă care traversează Marea Caspică, menită să transporte gaze naturale din Turkmenistan către Europa, cu Azerbaidjanul ca punct de tranzit. Pe termen lung, se consideră că un posibil coridor energetic între Qatar și Turcia, care ar străbate Arabia Saudită, Iordania și Siria, reprezintă o alternativă viabilă.
În ultimele șapte decenii, au existat învățăminte esențiale care pot fi aplicate pentru a evita criza din Strâmtoarea Ormuz. Experiența acumulată a arătat că dezvoltarea de noi coridoare energetice ar putea fi o soluție eficientă.
Experiența istorică demonstrează că crizele majore din domeniul energetic au fost soluționate mai eficient prin dezvoltarea infrastructurii decât prin eforturi diplomatice. În perioada crizei Canalului Suez din 1956, în loc să se angajeze în discuții diplomatice, companiile petroliere și statele occidentale au optat pentru devierea fluxurilor de transport prin rute alternative și au investit masiv în petroliere de mari dimensiuni.
În perioadele 1960 și 1970, s-au înregistrat evenimente asemănătoare care au determinat țările occidentale să dezvolte infrastructuri energetice alternative și să constituie stocuri strategice de petrol. Pentru a reduce vulnerabilitatea la rutele maritime critice, au fost dezvoltate conducte precum cea Kirkuk-Ceyhan, care a ajuns la finalizare în 1976, și conducta Sumed în Egipt.
Nu sunt necesare investiții suplimentare pentru a consolida securitatea energetică
nu se regăsește însă în sursele analizate, însă, conform surselor, aceste conducte au fost construite tocmai pentru a ocoli vulnerabilitățile unor rute maritime sensibile. devine
Evenimente similare au survenit deja în anii ’60 și ’70, când interdicțiile privind livrările de petrol și blocadele maritime au impus statelor occidentale crearea unor noi canale de transport și constituirea unor rezerve strategice de petrol. În acest scop, au fost construite conductele Kirkuk-Ceyhan, care a fost definitivată în 1976, și Sumed din Egipt, tocmai pentru a se evita expunerea la vulnerabilitățile anumitor rute maritime sensibile.
În perioada conflictului dintre Iran și Irak, Strâmtoarea Ormuz a devenit o rută periculoasă din cauza atacurilor frecvente asupra instalațiilor de procesare a petrolului și a navelor petroliere. În urma acestor evenimente, țările producătoare de petrol din regiune au decis să dezvolte infrastructura de transport alternativă. Ca urmare a acestei decizii, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite au efectuat investiții semnificative în construcția de conducte care să faciliteze exportul de petrol prin porturi alternative.
Energia devine o armă strategică crucială pentru Occident, prin intermediul infrastructurii sale.
Experții sunt de părere că infrastructura energetică constituie o abordare strategică eficientă de descurajare. Dezvoltarea de conducte, terminale de petrol și rute energetice alternative ar putea diminua gradul de dependență al Europei față de zonele critice din Orientul Mijlociu.
Extinderea unor noi căi de transport energetic ar trimite un mesaj puternic către entitățile din regiune, sugerând că funcționarea economiei mondiale nu depinde în mod esențial de tranzitul prin Strâmtoarea Ormuz. În acest fel, țările occidentale ar putea utiliza infrastructura drept pârghie geoeconomică eficientă, menită să minimizeze repercusiunile crizelor viitoare.
În perspectivă, investițiile în infrastructura de transport energetic și extinderea varietății căilor comerciale ar putea furniza Europei o mai mare stabilitate și predictibilitate în ceea ce privește asigurarea resurselor energetice.
COMENTARII / 0