Tristan da Cunha a suferit o erupție vulcanică în anul 1961, iar cei 264 de locuitori au fost evacuați în Marea Britanie, forțându‑i să se adapteze la un stil de viață complet diferit. Această mică insulă britanică este recunoscută ca cea mai izolată insulă locuită din lume, fiind situată la peste 2.400 de kilometri de cea mai apropiată așezare, și poate fi accesată doar cu un vas, călătoria durând șapte zile.
Pe data de 10 octombrie 1961, o erupție vulcanică i-a luat prin surprindere pe locuitorii insulei Tristan da Cunha. „Am auzit mai întâi bubuiturile, apoi pământul pur și simplu a crăpat”, a povestit unul dintre ei pentru BBC în 1998.
„Apoi, fumul și focul au început să iasă din pământ.” Mary Swain, o altă localnică, a spus că a fugit la soțul ei și a strigat: „Ridică-te repede, Fred, Pământul se crapă.”
Citește șiNaufragiu în Cornul Africii: peste 109 morți și 116 dispăruți
Vulcanul situat pe insula Tristan nu a avut erupție în toți cei 150 de ani de la colonizarea teritoriului. În prezent, în sol s-au format crăpături colosale la doar câteva sute de metri de la principalul oraș al insulei, Edinburgh of the Seven Seas.
Până când au ajuns pe insula Nightingale din apropiere, în bărcile lor de pescuit, casele lor erau deja amenințate de lava scursă din vulcan. „Întreg locul vibrează de la cutremure, iar colțul estic se crapă și se desprinde”, a anunțat un reporter BBC.
În ceea ce privește locuitorii insulei,
„nu a existat nicio revoluție industrială”
264 de locuitori ai insulei Tristan au fost preluați în ziua următoare de un vas olandez. În scurt timp, întreaga comunitate s-a aflat pe bord, având la dispoziție doar câteva obiecte pe care le-au reușit să le aducă.
„O pușcă, un palton și o lampă”
– a declarat Swain. În plus, deținea și bărcile care i-au permis să se salveze din calea erupției vulcanice.
O bază aeriană abandonată din apropiere de Southampton a devenit noua lor casă. „Atât de multe lucruri le sunt străine”, a spus prezentatorul BBC Tim Brinton. „Nu au văzut niciodată magazine pentru că pe insulă nu foloseau bani. Cu bărcile își câștigau ei existența. Pentru ei, nu a existat nicio revoluție industrială. Și, timp de 150 de ani, ei au dus o viață de agricultori simpli, departe de progresul lumii.”
Insula a fost identificată în 1506 de către amiralul portughez Tristão da Cunha, iar până la constituirea primei comunități permanente au trecut peste 300 de ani.
Marea Britanie a preluat controlul insulei în 1816 pentru a împiedica ca teritoriul să fie folosit de forțe care ar încerca să elibereze Napoleon Bonaparte de pe Sfânta Elena. Anul următor, caporalul scoțian William Glass a rămas pe insulă după retragerea garnizoanei britanice și a fondat prima așezare permanentă.
În anul 1961, numărul de locuitori al insulei, cu o suprafață de 100 kilometri pătrați, a atins 264. Un număr semnificativ dintre aceștia erau supraviețuitori de naufragi de nave ce s-au blocat în zonă. În total, comunitatea se compunea din doar șapte nume de familie distincte.
În cazul în care o recolta de cartofi sau mai multe bărci de pescuit ar fi distruse, locuitorii insulei ar ajunge aproape de foamete. În ciuda dificultăților, aceștia au decis să rămână pe insulă și să contracareze încercările anterioare ale guvernului britanic de a-i evacua.
Înainte de a ajunge în Anglia, ei nu mai întâlniseră niciodată vehicule, biciclete, televizoare sau documente fiscale referitoare la impozitul pe venit.
„Aici este prea mult gaz și fum”, a declarat Joey Repetto pentru BBC.
În timpul călătoriei către locul de cazare, el a menționat că a „tușit întruna, fără oprire”.
„Aici, când mergi la muncă dimineața, ai un singur job… Te trezești la aceeași oră, te duci în același loc, faci același lucru în fiecare zi”
și Gerald, tatăl lui Joey, a menționat că era obișnuit cu un stil de viață mai divers și în concordanță cu natura.
„În Anglia, ai nevoie de bani ca să trăiești. Dar pe Tristan, nu avem. Dacă nu avem deloc bani, ne descurcăm fără ei. Nu ne deranjează deloc. Dacă nu am bani, pot în continuare să ies și să iau cartofii. Pot să merg și să prind singură pești”, a spus Swain.
În ceea ce privește viața în Marea Britanie, Swain a afirmat:
„Nu ne place vremea… Sunt mai multe boli și nu ne place locul deloc.”
„Suntem extrem de independenți și obișnuiți să ne luptăm cu natura ca să supraviețuim”
În anul 1962, autoritățile britanice au trimis o delegație pentru a inspecta starea insulei Tristan. Deși vulcanul continuă să dea fum, experții geologi au declarat că acesta se află într-o stare de inactivitate. În mod neasteptat, locuințele de pe insulă au rămas aproape nealterate de erupție. Lava a fost îndepărtată de apă înainte să ajungă la casele cetățenilor.
Casele au rămas în mare parte nealterate, deși câteva tavanuri au fost arsă. În absența rezidenților, proprietățile au suferit jafuri, iar o porțiune de animale de companie a fost luată de marinarii care au trecut prin insulă.
Autoritățile din Regatul Unit au realizat un referendum în care fiecare rezident al insulei Tristan, în vârstă de peste 21 de ani, a exprimat preferința de a rămâne în Marea Britanie sau de a se întoarce pe insulă. 148 de persoane au ales să se întoarcă, iar doar cinci au votat împotrivă.
În urma trimiterii prealabile a unei echipe pentru a semăna semințe destinate recoltei de cartofi din anul următor, majoritatea locuitorilor insulei au revenit pe Tristan în noiembrie 1963.
Întrebată despre ce îi este cel mai dor, Swain a spus: „O viață liberă. Ne putem procura singuri pește și tot ce ne trebuie fără bani.”
Elaine Repetto s-a născut pe insulă, însă a ales să plece în 1984. Ea a explicat în 1998 de ce locuitorilor din Tristan le este atât de greu să părăsească insula lor izolată: „Suntem extrem de independenți și obișnuiți să ne luptăm cu natura ca să supraviețuim. Trebuie să ne bazăm unii pe ceilalți într-un mod cum rareori găsești în alte locuri.”
Vulcanul continuă să reamintească locuitorilor insulei despre
„evenimentele care ne-au modelat viziunea despre noi înșine și contactul cu lumea exterioară”
, a declarat Repetto.
COMENTARII / 0