Oana Țoiu: Susținem un armistițiu care să protejeze infrastructura și rutele de transport în Marea Neagră

„Când mă uit la discuțiile pe care le-am avut cu ucrainenii în aceste zile, dar și de-a lungul timpului, când analizăm posibilitatea unei încetări a...

„Când mă uit la discuțiile pe care le-am avut cu ucrainenii în aceste zile, dar și de-a lungul timpului, când analizăm posibilitatea unei încetări a focului și oprirea atacurilor, aceasta nu poate fi dedicată doar energiei”, a spus Țoiu, întrebată despre discuțiile privind o posibilă pauză în atacurile asupra obiectivelor energetice din regiune și despre rolul Turciei în securitatea Mării Negre.

Ea a precizat că întâlnirile desfășurate joi în New York s-au axat pe lanțurile de aprovizionare alimentară, deoarece acestea influențează numeroase state din întreaga lume.

„Din partea României, susținem un armistițiu care să protejeze toată infrastructura critică și rutele de transport”, a declarat ministrul.

Citește șiSUA au îndemnat Europa să deblocheze o parte dintre activele rusești înghețate, pentru a relansa negocierile de pace în Ucraina

Potrivit acesteia, o astfel de încetare a focului ar permite reluarea fluxurilor de alimente necesare la nivel mondial, cu prioritate pentru cereale, dar ar avea și o componentă energetică.

„Ne bazăm, de asemenea, pe rutele comerciale din Marea Neagră când vine vorba despre petrolul pe care îl importăm, de exemplu, din Kazahstan, care este, de asemenea, direct legat de securitatea Mării Negre”, a spus Țoiu.

Ministrul a menționat că a avut deja o conversație cu ministrul de Externe al Kazahstanului referitor la protecția acestor rute de transport și că intenționează să organizeze o nouă întâlnire cu el în New York.

„În acest moment, o încetare a focului dedicată doar unuia dintre domenii nu cred că este o cale care are potențial de succes”

Oana Țoiu a declarat că, în prezent, o încetare a focului concentrată exclusiv pe un singur domeniu nu constituie o cale cu potențial de succes.

Referitor la cooperarea cu Turcia

Referitor la Turcia, Țoiu a declarat că România își menține colaborarea cu Ankara și Bulgaria în scopul protejării securității Mării Negre.

„Lucrăm cu Bulgaria și Turcia în cadrul grupului pentru deminare. Facem acest lucru de mai mulți ani și am făcut-o cu succes”, a declarat ea.

Conform declarației ministrului, după întâlnirea de la Ankara, România, Turcia și Bulgaria au hotărât să intensifice colaborarea în scopul protecției infrastructurii critice.

„Prin aceasta înțelegem, de exemplu, cablurile submarine. Prin aceasta înțelegem infrastructura energetică. Prin aceasta înțelegem capacitatea noastră colectivă de a proteja Marea Neagră”, a spus Țoiu.

Oana Țoiu a participat la 81-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, care s-a desfășurat în New York între 22 septembrie și 2 octombrie. În cadrul întâlnirilor și activităților din jurul Adunării Generale, ministrul român de Externe a reprezentat România în dezbateri legate de securitatea Mării Negre, securitatea alimentară, conectivitatea regională și alte subiecte de interes global.

COMENTARII / 0