Ibolya Csiszer, în vârstă de 45 de ani, a fost lăsată de soțul ei în urmă cu aproximativ două luni. Ulterior, rudele bărbatului a exclus-o din locuința comună din satul Herculian, în Covasna.
Singurul refugiu pe care femeia l-a găsit pentru ea și cei patru copii a fost casa veche, care a aparținut părinților soțului, acum decedați. „Am mai stat aici, dar nu era așa dărâmată”, își amintește Ibolya.
Herculian aparține comunei Bățani și se situează în apropiere de Munții Harghitei. Locul dispune de izvoare cu apă minerală și de o biserică din epoca medievală. Aproximativ 80% din locuitori sunt de etnie maghiară, iar peste 20% sunt de etnie romă. Există, de asemenea, câteva familii românești.
Citește șiRăpire copil 12 ani în Teleorman: fată urcată cu forța, bărbat
În sat, instituția de învățământ numită Mathe Janos, în onoarea autorului monografiei localității, dispune de ferestre decorate cu fluturi și flori. În toamna precedentă, conducerea acestei școli a obținut aprobarea pentru inițiativa Suport pentru copiii roma (SCoR), cu o sumă de aproximativ 600.000 de euro, sub formă de finanțare nerambursabilă provenită din fonduri europene.
În Cronologia sa, Mathe Janos, „chiabur”, reflectând eticheta pe care o primau țăranii înstăriți, a păstrat o formă de jurnal al Herculianului în perioada comunistă. În el, el a relatat presiunile și persecuțiile cu care se confruntau localnicii care s-au opus procesului de colectivizare.
După căderea comunismului, casele din Secuiesc au rămas, onorate, pictate frumos pe partea de stradă și orneate cu vase de flori. Primarul actual al comunei, independent, Istvan-Csongor Nagy, fost membru UDMR, este, la rândul său,
„chiabur”
. Conform declarației de avere, acesta colectează zeci de mii de lei provenind din subvenții APIA și sute de mii de lei obținute din valorificarea produselor agricole.
În cartografia satului, sectorul în care trăiesc romii pornește de la terminarea asfaltului. Începând din centrul satului, de la zidul deteriorat al bisericii, se întinde o stradă. Aceasta trece în fața ultimului birou, se restrânge între cele mai recente case cu porți decorate cu lună și soare. Ulterior, se deschide spre sus, pe marginea unei râpi. Lutul din aceste văgăuni este excelent pentru olărit, iar aceasta a reprezentat activitatea principală a romilor din Herculian în epoca antică.
Strada Bisericii se întinde, după ce iese în câmp, pe pământ bătătorit cu pietriș, până la vârful unui deal. Acolo, case cu acoperișuri de pai se așează, despărțite de poteci cu noroi uscat și de garduri din șipci și plasă, ilustrând sărăcia evidentă. Un băiețel pedalează cu încredere, coboară panta chiuind, dorind să ajungă rapid la beton cu bicicleta sa.
În colțul periferic al satului se află o casă de bârne, din care a căzut tencuiala. Soarele pătrunde prin toate porțile, de sus, prin pereți și prin spațiile dintre lemne. Plafonul este parțial absent, iar pe scheletul acoperișului au fost atașate prelate și bucăți de tablă.
„Nu plouă înăuntru”
afirmă Ibolya, care se adăpostește aici împreună cu cei patru copii ai ei.
Acum două luni, tatăl copiilor a părăsit familia și s-a întors la prima lui soție. „Am trăit 25 de ani împreună. A mai fost plecat așa, la ea, dar s-a întors. Acum am auzit că e prin Ungaria”, explică Ibolya.
În grija ei au rămas Bianca, 16 ani, Esmeralda, 13 ani, Carina, 10 ani, și Damian, 5 ani. Femeia mai are două fete, una de 20 de ani și una de 19 ani, măritate. Și mai are un băiețel cu dizabilități, luat în grijă de stat și plasat într-un sanatoriu. Ibolya e mulțumită că are dreptul să-l viziteze acolo.
Din Brașov provine o femeie cu un spate larg, barbă proeminentă și ochi căprui, iar ținuta ei emană o eleganță subtilă – brățări de mărgele, un inel oxidat cu o piatră și vopsea roșcată, și părul strâns cu o clamă de plastic.
Locuitorul fugar provine din Herculian, iar aici se află, de fapt, familia sa, care doresc să expulzeze pe Ibolya și copiii săi din casa de lemn în care se găsesc în prezent.
„Vin peste ea, o bat și o pun afară. Zic că-i moștenirea lor de la părinți, să plece de acolo”
povestește o vecină.
Oricât de multe necazuri și apăsări au oamenii din vârful acesta de deal, li se rupe inima pentru Ibolya. „Ea e cea mai necăjită de aici”, spune cu tristețe un tată de familie. Nu prea au cum s-o ajute, pentru că abia se ajută pe ei și pe copiii lor, dar le mai fac celor patru părăsiți loc la masă.
„Sunt zile când copiii de aici n-au de mâncare. Nu mâncați cu zilele, așa-i?”, spune o fetiță din vecini. Carina nu știe ce să răspundă. Ibolya se sprijină de tocul ușii, cu mâinile la ochi.
„Oamenii îi dau să aibă cu ce face mâncare când n-are”, continuă vecina ei pe cât de slăbuță, pe atât de revoltată. „Bărbatul meu a vrut să cumpere cu o sută de milioane (n.red. – 10.000 de lei) locul pe care e casa asta, să n-o mai dea nimeni afară”. Dar moștenitorii n-au acceptat oferta.
Pe un stâlp de electricitate se află contoarele de curent. De asemenea, există unul la locuința în care trăiește Ibolya, însă femeia nu a încheiat încă un contract nou și, în mod oficial, nu dispune de lumină în casă. În schimb, are apă trasă. Capul unei cișmele, îmbrobodit în câlți, iese de lângă un perete.
Mașina de spălat, marcată de pete de rugină, așteaptă în drum să fie instalată. În umbra ei, un cățel de dimensiuni reduse, galben, cu un fragment de sfoară atârnat la gât, se relaxează.
„Sunt mulți câini boschetari, îi aruncă lumea pe aici”
Un vecin, intervenind, încearcă să apuce un pietroi pentru a alunga animalul. Câinele se retrage, manifestând un icnet resemnat, înainte să devină ținta proiectilului.
Pretinsa civilizație și eternul ei duel cu pretinsa sălbăticie. O societate cu adevărat evoluată e o societate în care nimeni nu e lăsat în urmă. Nu e izgonit la groapa de gunoi, ascuns sub preș, urcat pe deal, mascat în proiecte de sute de mii de euro, ai căror beneficiari reali sunt cei care cer și cei care aprobă. Iar beneficiarii declarați se aleg doar cu stigma.
Când copiii se culcă cu burta goală, nu doar statul se dovedește eșuat, ci și societatea, care se manifestă mai mult ca o colecție de triburi cu umanitatea în derivă decât ca o societate.
În casa în care trăiește Ibolya și copiii, un pisoi tigrat numit Miță își găsește adăpost. Acesta apare mai ales pentru a se odihni decât pentru a mânca. Singurii alimente vizibile sunt câțiva cartofi de dimensiuni mari și
În plus, există o pungă de făină albă de grâu, care este singurul alt aliment vizibil în casă.
Carina a găsit, în mijlocul cuverturilor, o bomboană și a izbucnit de la râsul său, fericită. Pentru a ascunde „un păr foarte urât”, se acoperă cu o căciulă, după cum spune, că părul său a fost tuns prea scurt, iar acum îi provoacă rușine, explică mama ei. Esmeralda are părul lung, legat în coadă, și poartă cerceluși cu strasuri. În ceea ce privește cele două fete, mama a încercat să le mențină la școală cât mai mult posibil.
Bianca, în schimb, n-a reușit să treacă de clasa a șasea. Din ce a înțeles Ibolya, fata ei are difilcultăți de învățare. „Nu-i intră nimic în cap”. Bianca surâde, cu privirile în podeaua de pământ. „O ajuți pe mama la treburi?”, „Mă ajută, dar uneori e și rea, nu ascultă”, comentează râzând Ibolya. Fiica ei mestecă și înghite cu greu o bucată de turtă. Nu dă semne că vrea să răspundă la reproș.
Damian, în vârstă de cinci ani și considerat cel mai obraznic, ar fi trebuit să fie înscris la grădinița din sat. Totuși, pentru el și pentru surorile sale, intrarea în lumea educației se amână.
„Nu am cu ce să le iau papuci, să meargă la școală. Le trebuie haine, rechizite, nu am de unde”, spune Ibolya. I-a cumpărat Esmeraldei o pereche de adidași. Singurul ghiozdan pe care-l au, cu o Barbie Fashion pe el, e rupt. La următorul ajutor social, la următoarele alocații, mama vrea să cumpere „polistiren, vată sticlată”, să astupe spațiile goale din pereți.
Toată lumea din familie tușește, mai tare sau mai încetișor. „Bate vântul”, admite Ibolya, cercetând din ochi pereții acoperiți cu pături. „De cum vine toamna, mergem la cules picioci (n.red. – cartofi). Asta se găsește de lucru aici. Mai sunt familii care au cu cine să-și lase copiii care merg la muncă în Ungaria, în Germania. Eu n-am avut posibilitatea”.
În timpul culesului de cartofi, Ibolya s-a îndreptat spre Moacșa, aflată la aproximativ 60 kilometri de Herculian.
Te scoli dimineața la cinci și te întorci seara la șase. Un milion jumate pe zi ne dă (n.red. – 150 de lei). Să mânci din ei seara, apoi să îți iei mâncare dimineața și să le lași și lor (n.red. – copiilor)… Nu mai rămâi cu nimic
Pentru ea, a economisi bani este peste puterile sale.
În alți ani, povestește ea, făcea „foi” și le ducea la Baraolt, cel mai apropiat oraș, pentru dosarele de școală ale copiilor. Să primească ajutor de rechizite. „Anul ăsta, n-am mai avut bani de drumuri”.
După ce Ibolya a pierdut sprijinul tatălui, nu mai primește credit „pe caiet” de la magazinele din sat.
N-am datorii, dar au zis că, dacă am rămas singură, nu mai am de unde să dau înapoi
Soțul ei „mai mergea la lucru, mai aducea”, dar încă își desfășura activitatea în aceeași zi. Măcar locuința pe care o împărțea cu familia părea încă o casă. Există stații de autobuz care oferă adăpost mai solid decât barașul în care trăiesc acum Ibolya și copiii.
„A lăsat-o când era în spital, bolnavă cu plămânii. Mi-era așa o milă de ea, că nu mai știam cum să mă-mpărțesc. Am fost s-o văd când era internată”, spune vecina Ibolyei.
Atâta timp cât trăiesc în compania altora, speranța pentru mamă și cei patru copii nu a dispărut. În schimb, aceștia păstrează o stare de liniște, ca și cum întreaga problemă nu ar necesita atenție. Se va scăpa ca un coșmar. Totuși, și perioada lor de copilărie va fi trecătoare. Cu cât sărăcia devine mai profundă, cu atât copilăria devine mai scurtă.
„Vreau să mă fac polițistă”
Carina declară această dorință, în timp ce mașina de spălat, încă neinstalată, îi susține. Fetița nu are claritatea exactă a responsabilităților implicate în această profesie. Totuși, îi atrage uniforma și, în special, chipiul, care pare mult mai rafinat decât căciula pe care o poartă în prezent.
În casele vecinilor, Carina, Esmeralda, Bianca și Damian se duc și pentru ceva de mâncare, dar și să se uite un pic la televizor. „La desene”, precizează mezinul. Vin și copiii de peste drum în vizită și le arată tot felul de minunății pe telefon. Ibolya nu are așa ceva și se bazează pe comunicare pe telefonul uneia dintre fiicele ei mai mari.
Herculian se află într-o zonă depresionară, iar conform datelor furnizate de Administrația Națională de Meteorologie, nopțile din sezonul rece sunt extrem de reci. În lunile ianuarie și februarie, temperatura medie scade la -15°C. Când vântul suflă, această valoare de -15°C pare și mai aspră.
Cu bine, sezonul de toamnă din anul 2026 a rămas, până în prezent, relativ cald.
familia Ibolyei poate fi susținută de oricine dorește să ajute, contactând redacția Libertatea la adresa de e-mail [email protected].
COMENTARII / 0