„Pericolul nu e o nouă Ialta, ci alunecarea lentă spre prăpastie”. Concluziile analistului Armand Goșu după întâlnirea dintre Xi, Trump și Putin. Ce le-a spus Putin copiilor din Moscova

„Putin cere Washingtonului să-i dea ceea ce armata lui n-a putut lua: restul Donbasului și un cuvânt de spus asupra securității europene”, scrie Armand Goșu,...

„Putin cere Washingtonului să-i dea ceea ce armata lui n-a putut lua: restul Donbasului și un cuvânt de spus asupra securității europene”, scrie Armand Goșu, într-o analiză pentru cititorii HotNews, după summitul de la Shenzhen, China. Președinții Xi, Trump și Putin au arătat precum niște monarhi care-și protejează reciproc tronurile de popoarele care ar putea să-i judece, crede analistul.

  • La Shenzhen, Putin nu a primit ce a cerut. „Dar pericolul este alunecarea lentă spre prăpastie: securitatea Ucrainei negociată sub bombardamente, europenii chemați la Moscova, pacea transformată în afacere”.
  • Putin a obținut totuși ceva prețios, spune analistul: Trump crede povestea în care Rusia a acceptat compromisurile americane, iar Kievul și europenii le refuză.
  • Cum a răspuns Europa: Declarația de la Dublin spune că pacea în Ucraina se negociază cu Ucraina, securitatea europeană cu europenii, iar arhitectura continentului abia după încheierea războiului.

Pe 19 noiembrie, la Kylin Villa din Shenzhen, Xi Jinping, Donald Trump și Vladimir Putin s-au adunat la o masă pentru prima oară, petrecând 1 oră și jumătate împreună. În aceeași zi, în Berlin, aproape patruzeci de delegați ai „coaliției celor dispuși” s-au reunit în jurul lui Volodimir Zelenski, în compania emisarilor Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner.

Ziua de ieri confirmă paradoxul celui de-al cincilea an de război. „Rusia a pierdut anul 2026 pe câmpul de luptă”, spunea Zelenski la Berlin, dar Kremlinul încearcă să obțină la masa negocierilor ceea ce nu poate cuceri cu armele. Disputa decisivă nu s-a purtat însă între Shenzhen și Berlin, ci între Washington și Europa, cu Ucraina la mijloc.

Citește șiChina blochează livrările de motoare Shahed către Rusia

Trilaterala din China n-a avut o agendă fixă, fiecare participant dorea altceva: Putin voia să vorbească despre Ucraina, americanii au refuzat, Trump propunea dialogul despre armele nucleare și despre Iranul, iar Beijingul n-a vrut. 

Nu este Ialta, ci o schemă elaborată de monarhi pentru a se apăra reciproc.

Declarația finală Trump – Xi – Putin are patru puncte, iar ordinea lor spune mult: reforma ONU de către membrii permanenți ai Consiliului de Securitate, creșterea livrărilor de produse petroliere „în beneficiul tuturor țărilor”, imunitatea oficialilor de stat, cu avertismentul ca Curtea Penală Internațională să nu-și depășească atribuțiile, și, abia la final, formula ritualică despre războiul nuclear care nu poate fi câștigat. Așadar, Ucraina nu apare nicăieri. 

Nu este Ialta, ci o scrisoare a suveranilor, mai apropiată de Sfânta Alianță din 1815: monarhi care își asigură reciproc tronurile în fața unei ordini ce ar putea suferi schimbări și a unor popoare care ar putea să-i judecă.

Ce mesaj a transmis Putin copiilor din Moscova?

Ialta din 1945 a fost amintită la conferința de presă. Întrebat de Pervîi Kanal dacă e legitimă comparația, Putin a răspuns că la Ialta „nimeni n-a împărțit lumea”, ci s-au fixat doar „realitățile” de după război, și că „în conflictele de azi va trebui să acceptăm realitățile”. 

Cu câteva zile mai devreme, în fața grupului statuar Churchill–Roosevelt–Stalin de la Manej, din centrul Moscovei, Putin le explicase unor școlari că cei trei „s-au adunat ca să discute cum să organizeze lumea după război”. Pentru presă, Ialta e constatarea faptului împlinit; pentru copii, împărțirea lumii. 

Numai că Ialta a fost posibilă pentru că un război mondial se încheiase cu învingători clari. Putin își revendică tocmai statutul de învingător pe care nu-l are. Restul conferinței a fost un ultimatum în limbaj diplomatic: Moscova ar fi acceptat „în forma neschimbată” compromisurile propuse de americani, „inclusiv la Anchorage”, iar Kievul și europenii ar trebui să înțeleagă că „e mai bine să accepți compromisuri decât să te confrunți cu realitățile” („Главные заявления Путина по итогам саммита с Трампом и Си”, Vedomosti, 19 noiembrie 2026).

Armistițiul energetic și maritim, solicitat

„din toate părțile”

, a fost pus la cale în mod public: după impacturile asupra podului Kerci,

„nu vom negocia”

, iar reacția va fi

„mult mai dureros”

.

La Berlin s-a discutat altceva: bani, garanții și locul Europei la masă. Garanțiile au trei straturi, armata ucraineană ca primă linie de apărare, Forța multinațională pentru Ucraina după încetarea focului și angajamente juridice și politice. Cele 45 de miliarde de euro propuse de Comisie pentru 2027 au primit un sprijin larg, dar acoperă doar o parte din golul de aproximativ 70 de miliarde din bugetul ucrainean. Echipa europeană de negociere, instituțiile UE plus Franța, Germania, Italia, Polonia și Marea Britanie, ar urma să intre într-o rundă cu patru părți, cu o agendă stabilită împreună de Kiev, europeni și americani. Președintele Emmanuel Macron a ridicat miza, cerând redeschiderea chestiunii aderării Ucrainei la NATO.

Cine și ce obține

Adevăratul câștigător este China. Xi l-a așteptat pe Trump la scara avionului, gest pe care un lider chinez nu-l mai făcuse de când Mao îl întâmpinase pe Hrușciov la Beijing, în 1959; pe Putin l-a primit Cai Qi. Ierarhia din 1959 s-a inversat. Xi a evitat instituționalizarea „troicii”. De la Washington primise deja ce voia: de la un telefon al lui Xi, la începutul anului, Trump a blocat o vânzare de arme către Taiwan de 14 miliarde de dolari.

Putin a obținut rezultate mai bune decât cele menționate în declarație. El a reușit să captureze o fotografie alături de liderii celor două superputeri, chiar dacă economia Rusiei este peste 10 ori mai mică decât cea americană. De asemenea, a obținut clauza de imunitate, în calitate de inculpat al Curții Penale Internaționale, pentru deportarea copiilor ucraineni, și a semnat un angajament pentru livrări stabile de produse petroliere, care implică o rezistență la atacurile ucrainene asupra rafinăriilor și la sancțiunile impuse de Statele Unite.

Și a reușit să obțină ceva și mai prețios: relatarea în care el a acceptat compromisurile americane, în timp ce Kievul și europenii le respund.

Trump obține cea mai mică victorie

În câteva ore de la summit, Trump a contactat delegația europeană din Berlin pentru a întreba de ce continuă să aloce miliarde de dolari pentru sprijin militar Kievului, subliniind că Putin este „serios”. Principalul rezultat a fost însă agenda: discuțiile despre Ucraina s-au transformat într-o problemă privind ordinea europeană. Limitele sunt evidente: declarația nu menționează Ucraina, formatul trilateral „nu există încă”, chiar și conform declarațiilor lui Putin, iar ridicarea sancțiunilor ar necesita un vot al Congresului, ceva greu de conceput, în special având în vedere majoritatea democratică confortabilă după 2 ianuarie 2027.

Donald Trump a obținut cele mai mici rezultate. Datorită slăbirii cauzate de alegerile din mijlocul mandatului, a descoperit în China un cadru mai primitor și distincții pe pistă.

Dar nu mai poate livra mare lucru: din motorina rusească promisă în octombrie n-a ajuns nicio picătură în porturile americane, pentru că importatorii s-au temut de legea din 2022 care interzice importul de hidrocarburi din Rusia. Putin o știe și cere ca reglementarea să meargă „mai repede”, constatând că situația de la Washington e „complicată”.

Trump și europenii: conflictul privind Ucraina

La Berlin, tonul față de americani a fost dublu. Witkoff și Kushner au stat la masă. În culise, neîncrederea e mare: Financial Times scria că emisarii lui Trump au deschis, discutând cu Moscova despre arhitectura securității europene, o cutie a Pandorei. 

Telefonul lui Trump din Air Force One a spus însă altceva. Zelenski a preferat să rețină că președintele american „vrea cu adevărat” sfârșitul războiului și a recunoscut că nu știe ce au discutat Trump și Putin. 

Washingtonul tratează pacea ca pe o afacere: acordul pe motorină, „planul de prosperitate regională” care ar repune în funcțiune conductele rusești spre Europa prin Ucraina, întâlnirea între patru ochi a lui Trump cu Kirill Dmitriev. Dar parcă ar fi o afacere imobiliară. 

Pe partea militară, Pentagonul a certat Ucraina și le-a cerut aliaților acesteia să-și concentreze sprijinul pe linia frontului, pentru că loviturile în adâncime „nu funcționează”, iar ministrul german Boris Pistorius a numit mesajul „stupid”; în aceeași zi, podul Kerci era lovit cu rachete ucrainene Flamingo, ghidate prin drone-releu, ce ocoleau Starlink.

Europa a încetat să mai ceară voie de la americani: banii pe care Trump îi taie îi pune ea. „Președintele nu mai are puterea să-i spună Europei să înceteze sprijinul pentru Ucraina”, titrează presa internațională („The president no longer has the power to tell Europe to stop backing Ukraine”, The Daily Telegraph, 19 noiembrie 2026). 

Moscova continuă să se bazeze pe ruptură. Conform unui specialist rus care a inversat formula lui Lord Ismay, strategia sa rămâne neschimbată: americanii înăun

Consilierul pentru politică externă al Kremlinului, Iuri Ușakov declarase la 16 noiembrie că extinderea formatului „nu s-a convenit cu noi”, iar Putin a cerut europenilor să vină la Moscova să-și expună poziția, abia apoi Kremlinul va decide formatul dialogului cu Ucraina; normalizarea ar fi imposibilă fără „schimbarea elitelor politice” din unele țări europene, iar avertismentele despre amenințarea rusă ar fi – potrivit președintelui Putin – „diaree politică”. 

Viitorul păcii: între Ialta și Helsinki

Condițiile rusești sunt binecunoscute. Într-un document informal publicat în Abu Dhabi la 10 noiembrie, se solicită retragerea trupelor NATO din pozițiile stabilite în 1997, încetarea livrărilor de armament din Occident către Ucraina, precum și abandonarea de către Franța și Marea Britanie a protecției nucleare pentru ceilalți europeni și pentru zonele de influență, conform modelului Războiului Rece. Acesta reprezintă ultimatumul din decembrie 2021, reșapat.

Tematica discuțiilor a trecut de la Donbas la stabilirea ordinii europene, iar SUA a schimbat postura de mediator la cea de susținător fervent al Kremlinului: se solicită Europei să renunțe la o porțiune din propria structură, iar Polonia, Finlanda sau Franța vor fi acuzați că ar prelungi suferința ucrainenilor dacă nu acceptă.

Moscova dorește ca 1997 să fie modelul pentru pozițiile NATO, în timp ce Kushner propune un mecanism inspirat de Consiliul NATO–Rusia din acel an. Obiectivele propuse, de la transparență militară la consultări permanente, au fost deja ratificate de Moscova la Helsinki în 1975 și la Paris în 1990; realitatea a fost că nu a existat niciodată o problemă cu textul, ci cu respectarea sa.

Europa a reacționat în conformitate cu principiile stabilite la Helsinki. Într-o declarație emisă din Dublin, se afirmă că procesul de pace în Ucraina se desfășoară în colaborare cu Ucraina însăși, securitatea europeană se construiește împreună cu cetățenii europeni, iar structura politică a continentului se consolidează doar după încheierea conflictului. Ialta presupune că sferele de influență sunt asigurate de puterile dominante, prin intermediul Helsinki, și se bazează pe reguli care obligă fiecare stat să-și determine propriile alianțe.

Doctrina Brejnev și Putin

Când Putin cere „schimbarea elitelor” din capitalele europene, revendică un drept de supraveghere asupra suveranității vecinilor, o doctrină Brejnev pentru secolul XXI. 

Visul nu e nou: la Istanbul, la 19 noiembrie 1999, exact cu 27 de ani înainte de Shenzhen, Boris Elțin îi propunea lui Bill Clinton: „Luați voi toate celelalte state… Eu iau Europa”. Putin cere tuturor să accepte „realitățile”, adică linia frontului; Zelenski le cere să recunoască „realitatea” unei Ucraine în NATO și în UE. Unul vorbește despre ce a cucerit, celălalt despre ce i s-a promis.

Balanța de pe teren explică graba Kremlinului. Pierderile rusești depășesc 50.000 de oameni pe lună, armata rusă se micșorează pentru prima dată din 2022, iar loviturile ucrainene în adâncime pot deveni decisive. Ucraina sângerează însă în spate: deficitul bugetar pe 2027 ajunge la 15% din PIB, cel puțin jumătate din producția de electricitate e pierdută, iar circa 5,8 milioane de ucraineni trăiesc în străinătate. E un război de uzură clasic, în care, ca în 1917–1918, cedează veriga cea mai slabă, iar banii europeni decid care va fi aceasta.

În prezent nu se prevede un armistițiu energetic. Kremlinul își plasează pariul pe primăvara 2027. În urma unei ierni dificile pentru Ucraina și înainte de alegerile prezidențiale franceze, unde extremismul de dreapta ar putea să câștige și să reducă finanțarea pentru Ucraina, Kievul ar putea fi pus în situația de a se supune, speră Putin.

Înainte de acel moment, se apropie conferința UE privind 45 de miliarde și întâlnirea G20 din Miami, programată pentru 14–15 decembrie, unde Putin încă „se gândește” dacă va participa.

Ialta 2.0 are nevoie de învingători. În 1945, Stalin a obținut la masă ceea ce Armata Roșie ocupase deja pe teren. Putin cere Washingtonului să-i dea ceea ce armata lui n-a putut lua, restul Donbasului și un cuvânt de spus asupra securității europene. Shenzhenul nu i l-a dat. Pericolul nu e o nouă Ialtă, ci alunecarea lentă spre prăpastie: securitatea Ucrainei negociată sub bombardamente, europenii chemați la Moscova, pacea transformată în afacere.

În Berlin, Europa a demonstrat că poate răspunde „nu”. În Iarna aceasta, se va vedea dacă poate și să efectueze plăți.

COMENTARII / 0