O creștere semnificativă a numărului de cercetători consideră că tehnologiile de geoinginerie reprezintă unica soluție viabilă pentru a preveni dezastrele climatice tot mai severe, prin implementarea unor metode precum manipularea norilor, injectarea de sulfu în atmosferă sau desfășurarea de oglinzi în spațiu, cu scopul de a diminua cantitatea de radiație solară care atinge suprafața terestră.
Proiectul ambițios de creare a unui nou continent, Atlantropa, a implicat un plan radical de scurgere a Mării Mediterane.
Herman Sörgel, un inginer german, a înaintat în anii ‘30 o propunere pentru ridicarea unui baraj în zona Strâmtoarea Gibraltar, cu scopul de a scădea nivelul Mării Mediterane cu o valoare de până la 200 de metri.
Citește șiPasăre Himalaya forțată să ridice tonul din cauza zgomotului turiștilor
În viziunea sa, crearea unor suprafețe imense de pământ arabil ar fi soluționat o dilemă istorică care a generat numeroase conflicte pe continentul european, potrivit lui Sörgel.
Rezolvarea acestei probleme a fost considerată de el o realizare cheie.
Această perspectivă a lui Sörgel a dus la ideea că astfel de transformări ar fi putut preveni multe dintre războaiele care au avut loc în Europa.
O sursă de energie electrică aproape inepuizabilă ar fi asigurată pentru Europa și Africa. Ingineri de seamă au examinat această idee la acea vreme, vizând crearea unui baraj imens.
Nu există niciun citat direct în textul original care să necesite reproducerea verbatim.
Nu există liste în textul original care să necesite reproducerea.
Anumite persoane au ridicat probleme legate de consecințele drenării Mării Mediteraneene asupra infrastructurii din Veneția. Au fost menționate, în special, canalele din acest oraș. În acest context, Sörgel a oferit asigurări privind implementarea unor măsuri speciale pentru abordarea acestor dificultăți, după cum relatează The Guardian.
„măsuri speciale”
În mod neașteptat, proiectul Atlantropa a continuat să fie relevant chiar și după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, fiind subiect de discuții până în anii ‘60.
Proiectele ambițioase ale Uniunii Sovietice de alterare a mediului natural au inclus mai multe inițiative radicale. Una dintre acestea a vizat Arctica, regiune care a fost ținta unor încercări de modificare climatică. De asemenea, s-a discutat despre crearea unei Luni artificiale și despre proiectul Atlantropa, care au reprezentat idei considerate îndrăznețe pentru schimbarea climei globale.
Condițiile climatice din Rusia au reprezentat dintotdeauna un subiect sensibil pentru locuitorii săi.
Potrivit P.E. Lydolph, un climatolog american specializat în geografia URSS,
„În general, țara duce lipsă de căldură.”
Această afirmație subliniază lipsa de căldură ca o problemă majoră cu care se confruntă Rusia.
P.M. Borisov, un inginer sovietic, a propus o soluție pentru abordarea acestei probleme.
El a sugerat că o creștere a temperaturii globale cu câteva grade putea fi realizată prin construirea unui baraj în Strâmtoarea Bering,
ceea ce avea să conducă la topirea banchizei din Arctica.
Cercetătorii sovietici au propus o abordare alternativă, sugerând că rezultatul scontat putea fi atins și prin crearea unui canal care să traverseze creasta Thompson-Wyville de pe fundul Oceanului Atlantic, între Insulele Feroe și Scoția.
În 1948, după ce a fost proclamat „marele plan stalinist pentru transformarea naturii”, au început să fie luate în considerare proiecte de inginerie de anvergură pentru îmbunătățirea condițiilor de mediu din Uniunea Sovietică, astfel încât acestea să devină mai productive și favorabile vieții.
Decenii după trecerea în neființă a lui Stalin, asemenea concepte continuau să fie dezbătute, în ciuda opoziției economistilor față de costurile exorbitante ale acestora.
Au fost propuse explozii nucleare ca soluție pentru protejarea planetei.
Era optimistă a tehnologiei a izbucnit odată cu descoperirea energiei atomice.
Harry Wexler, un cercetător din SUA, a propus ca 10 bombe cu hidrogen să fie detonate în ocean pentru a dizolva toată gheața din regiunea polară nordică.
El a atras însă atenția că acest proces ar putea iniția o nouă perioadă de răcire climatică extremă.
Aceste idei au fost raportate inițial de New York Times.
Rușii se gândiseră că armele nucleare ar fi soluția perfectă pentru modificarea traiectoriilor fluvialelor. În scopul acesta, au desfășurat trei detonări ale unor astfel de dispozitive, cu scopul de a altera cursul unor râuri care se deschideau în Oceanul Arctic. În loc de rezultatele scontate, au observat cu surprindere că deflagrațiile au reușit să creeze un nou canal de 700 de metri.
Din cauza radiațiilor crescute și a consecințelor nefavorabile ale exploziilor nucleare, realizarea acestui proiect a devenit imposibil de continuat.
Un al doilea satelit artificial a fost propus pentru a fi creat, denumit Lună artificială. Această idee a luat naștere în scopul de a modifica anumite caracteristici ale Pământului. Proiectul a fost gândit pentru a schimba parametrii climatici ai planetei. O astfel de creație tehnologică a fost considerată capabilă să influențeze mediul înconjurător.
Proiectul Znamia din deceniul al nouălea a trecut de faza de planificare, însă cu un rezultat nesatisfăcător.
Obiectivul inițial a fost îndeplinit prin lansarea cu succes a primului satelit, Znamia, dar așteptările finale nu au fost confirmate.
Un plan ambițios al cercetătorului rus Vladimir Sîromiatnikov prevedea lansarea unei oglinzi imense în spațiu, care urma să devieze lumina solară către zonele arctice ale Rusiei, având drept scop transformarea perioadelor nocturne prelungite din timpul sezonului rece polar în intervale diurne.
La începutul anilor ’90, abandonarea proiectului a avut loc, după ce al doilea set de oglinzi spațiale a rămas blocat în stația spațială MIR și dificultățile economice ale Rusiei au escaladat. Anterior, primul satelit lansat a reușit să ilumineze o arie de 5 kilometri pe suprafața Pământului.
În Australia, unor munți construiți de om li s-a dat o formă specială.
În scopul modificării condițiilor meteorologice din regiunea aridă a Australiei, Laurie Hogan, un inginer din Australia, a sugerat crearea unui sistem montan artificial în partea occidentală a țării.
2.000 de kilometri ar fi fost lungimea noului lanț muntos, care ar fi prezentat 4.000 de metri de altitudine și o lățime de 10 kilometri. Pe versanții acestor noi formațiuni muntoase, au fost planificate 180.000 de ferme piscicole și 49 de orașe, după cum a sugerat Hogan.
Rezultă că efortul necesar pentru a pune în aplicare viziunea lui Hogan ar fi necesitat o cantitate de material geologic de ordinul mărimii care depășește cu mult totalitatea resurselor de acest tip exploatate vreodată de umanitate.
Au existat și alte inițiative menite să amplifice cantitatea de precipitații, să modifice traiectoria uraganelor și să valorifice fenomenele meteorologice în scopul câștigării conflictelor militare, însă toate aceste eforturi s-au dovedit a fi inutile.
Omenirea se confruntă acum cu o decizie dificilă: fie să încerce să descopere o soluție de geoinginerie viabilă, fie să accepte un climat nou și ostil. Trăim într-o perioadă de schimbări care ne impune să alegem între două abordări radical diferite.
COMENTARII / 0