Prețul petrolului scade după anunțul lui Trump despre progrese cu Iranul

La bursă, valoarea 99.60 dolari pe baril a fost înregistrată pentru petrolul Brent, după o scădere de 4.7% sau 4.89 dolari, cotă care anterior ajunsese...

La bursă, valoarea 99.60 dolari pe baril a fost înregistrată pentru petrolul Brent, după o scădere de 4.7% sau 4.89 dolari, cotă care anterior ajunsese chiar până la 97.57 dolari.

La bursă, valoarea petrolului West Texas Intermediate (WTI) din SUA a înregistrat o scădere de 3,54 dolari, echivalentul unei pierderi de 3,8%, ajungând la 88,81 dolari pe baril, după ce a atins un minim de 86,72 dolari, potrivit Reuters.

Declarațiile recente ale președintelui Trump au dus la o scădere a prețului petrolului. Potrivit surselor, un plan de pace în 15 puncte a fost înaintat Teheranului, în urma căruia Donald Trump a afirmat că se fac progrese în discuțiile de încheiere a conflictului cu Iranul.

Citește șiUn rus stabilit de peste 30 de ani în Elveția a fost numit administrator special la rafinăria Petrotel-Lukoil. Primele declarații ale lui Eugene Maniakhine

Se pare că administrația din Washington propune o perioadă de armistițiu de o lună pentru a purcede discuții privind un plan ce include mai multe obiective cheie, printre care oprea programului nuclear al Iranului, sistarea ajutorului acordat grupurilor proxy în regiune și reluarea traficului în Strâmtoarea Ormuz.

În același timp, Arabia Saudită a luat măsuri pentru a compensa impactul închiderii Strâmtorii Ormuz prin creșterea volumului de petrol expediat prin portul Yanbu de la Marea Roșie. 4 milioane de barili de petrol au fost livrați zilnic în cursul ultimei săptămâni, arată cifrele oficiale.

COMENTARII / 0