Reînhumarea a 55 de victime poloneze a alimentat o dispută legată de partizanii naționaliști ucraineni, amenințând să deterioreze și mai mult relațiile dintre cei doi aliați, scrie The Times.
Morții așteptau aliniați în rânduri ordonate când Olha Solodukha a ajuns la cimitir. Erau 55 de sicrie, fiecare conținând rămășițele unor polonezi uciși cu topoare, ciocane și gloanțe în urmă cu 83 de ani. Masacrul comis de partizanii ucraineni în satele vecine Ostrowki și Wola Ostrowiecka s-a soldat cu moartea a peste o mie de civili.
Pe parcursul verii, o echipă de experți polonezi și ucraineni a scoat din gropile comune rămășițele decedaților, printre care figurau și cele ale a 24 de copii. Acestea au fost reîngropate într-o ceremonie desfășurată duminică.
Citește șiRusia vinde aur în valoare de miliarde de dolari, traseul spre China
Solodukha, o funcționară ucraineană ce a asistat echipa poloneză, a rămas alături de urmașii victimelor poloneze. Ea avea propriile suferințe: singurul ei fiu, Roman, a fost eliminat de către invadatorii ruși acum patru ani, iar toți frații ei au militat în armata ucraineană.
Își reține încă relatarea bunicii sale despre un masacru comis de polonezi într-un sat ucrainean în perioada celui de-al Doilea Război Mondial: cadavre înfipte în țăruși; trupul unei femei însărcinate mutilat; o fântână saturată de sânge.
„Astăzi avem o înmormântare pentru victimele poloneze ale războiului”, a spus ea. „Totuși, avem senzația că, în ciuda tuturor eforturilor pe care le-am depus pentru a-i ajuta pe polonezi să-și găsească morții și să organizeze această slujbă, ei încă ne învinuiesc pentru tot. Uneori pare că încă îi urăsc pe ucraineni. Copiii noștri se află pe linia frontului, apărând Europa — la fel și polonezii — împotriva Rusiei. Cu toate acestea, polonezii aleg acest moment pentru a-i umili pe ucraineni cu critici neîncetate, învinuindu-ne pentru ceea ce s-a întâmplat cu atât de mult timp în urmă.”
O istorie încărcată de durere împarte aliații.
În relațiile dintre Polonia și Ucraina, evenimentele violente din 1942‑1944, care s-au desfășurat în zonele de frontieră ale Voliniei și Galiției de Est, persistă ca un subiect de dezbatere extrem de controversat, chiar și în contextul opoziției comune a celor două state față de Rusia condusă de Putin.
În ultimele trei luni, dezacordurile privind perioada în care până la 100.000 de polonezi au fost uciși de militanți ucraineni și zeci de mii de ucraineni au fost uciși de polonezi au dus relațiile dintre aliați la cel mai scăzut nivel.
În epicentru dispută se găsesc puncte de vedere contradictorii referitoare la Armata Insurgentă Ucraineană (UPA), organizația partizană naționalistă care a luptat pentru libertatea Ucrainei și a ucis polonezi.
UPA a fost acuzată de a încerca să elimine polonezii din zona care astăzi reprezintă vestul Ucrainei. Ea a combătut atât unitățile rezistenței poloneze, cât și armatele germane. În 1944, a semnat un acord de pace cu germanii și s-a concentrat asupra sovieticilor care avansa. În Ucraina contemporană, UPA este onorată pentru rezistența antisovietică pe care a manifestat-o. Polonezii îl văd pe membrii UPA ca pe criminali de război.
„Înțeleg că conducerea ucraineană are nevoie să găsească eroi pentru a mobiliza ucrainenii, dar patriotismul este diferit de naționalism”, a declarat Karolina Romanowska, președinta Asociației de Reconciliere Polono-Ucraineană, dintre rudele căreia multe au fost ucise de UPA în 1943. „Dar au decis să uite de istoria anterioară a UPA… faptul că nu au luptat doar împotriva sovieticilor. Este adevărat; UPA a luptat împotriva sovieticilor. Dar a colaborat și cu naziștii și a ucis polonezi.”
În luna mai, președintele Zelenski a atribuit unei unități din Forțele Speciale ucrainene titlul onorific Eroii UPA. Acest gest a generat indignare în Polonia, unde a fost interpretat ca o glorificare a ucigașilor.
Din acea perioadă, legăturile s-au deteriorat. În iunie, președintele polonez Karol Nawrocki i-a acordat lui Zelenski Ordinul Vulturului Alb, cea mai înaltă distincție de stat a Poloniei. Zelenski, exprimând un ton disprețuitor, a returnat distincția prin poștă. Alți politicieni ucraineni, la rândul lor, au returnat distincțiile de stat poloneze.
Săptămâna trecută, în urma cererilor deputaților polonezi de a bloca aderarea Ucrainei la UE până la soluționarea disputelor privind masacrele, Nawrocki i-a scris lui Zelenski despre „o serie de chestiuni controversate pe care am dori să le rezolvăm treptat”. Spre deosebire de alte scrisori trimise de aliații Ucrainei cu ocazia zilei independenței, conținutul acesteia nu a fost publicat de Kiev. Disputa a alimentat prejudecățile simțite de mulți polonezi față de refugiații ucraineni. Un sondaj CBOS publicat în iulie a arătat că, pentru prima dată, o majoritate a polonezilor, 52%, s-a opus acceptării refugiaților ucraineni de către țara lor.
În acest an, infracțiunile motivat de ură împotriva ucrainienilor din Polonia, inclusiv agresiuni grave s-au intensificat. Sediul central al Poliției Naționale Poloneze a înregistrat 180 de astfel de infracțiuni în primele șase luni ale anului, în contrast cu un total de 275 de sesizări similare în întregul 2025.
Rusia a profitat de tensiunile existente, transformând disputa într-un instrument de provocare a aliaților. În iulie, Ministerul de Afaceri Externe din Polonia a semnalat că Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) își intensifică campania de dezinformare referitoare la masacre, divulgând „documente declasificate” fabricate care susțin că amploarea violențelor din 1943 a fost mai severă decât se credea inițial. Un raport fals rusesc recent menționa uciderea a 11 preoți polonezi în orașul Volodimir.
Exterminarea și amintirea
Chiar dacă subiectul a fost exploatat de politicieni din ambele laturi, amploarea și violența acestor crime rămân incontestate. Nici contribuția UPA la aceste atrocități nu este subiect de dispută. Incidentele din Ostrowki și Wola Ostrowiecka ilustrează în mod clar violenta caracteristică a UPA.
La începutul zilei de 30 august 1943, un batalion al UPA, comandat de Ivan Klîmceak, a înconjurat localitățile și a separat bărbații de femeile. Până când aceștia au plecat în acea după-amiază, 1.050 de polonezi au fost eliminați. Multe dintre femei și copii au fost arși de vii într-o școală și într-un hambar incendiati de UPA; alții au fost împușcați. Bărbații au fost obligați să se întindă în gropi, iar craniile lor au fost distruse cu ciocane și topoare.
Printre puținii supraviețuitori s-a numărat Helena Szwed, al cărei tată și întreaga familie extinsă au fost uciși. În 1958, ea a născut un fiu, Leon Popek, care a devenit istoric la Institutul Polonez de Memorie Națională, dedicându-și zeci de ani din viață investigării masacrelor.
Popek, liderul echipei poloneze care a participat la exhumările verii, a găsit la prima săpătură în 1992 resturile bunicului său. Identificarea a fost posibilă printr-un mic crucifix recunoscut de mama sa.
„Reconcilierea nu este posibilă fără un adevăr istoric comun”, a spus el la înmormântare, unde a purtat sicriul unei femei necunoscute. „Dar nu doar munca mea ne-a permis să organizăm această înmormântare. Ne aflăm aici datorită ajutorului și eforturilor multor oameni, ucraineni născuți aici. Înțeleg că am făcut o treabă bună cu acest pas, dar mai avem încă 300 de persoane de găsit și mii de alți polonezi care trebuie exhumați.”
Totuși, ucraineanii al căror familii au suferit din cauza polonezilor în cel de-al Doilea Război Mondial consideră că realitatea lor rămâne neobservată de Varșovia, la fel cum Kiev disprețuiește memoria sângeroasă a UPA.
Universitatea Catolică Ucraineană din Lviv a compilat un registru cu 28.451 de persoane ucrainene ce au pierit în timpul violențelor dintre ucraineni și polonezi în perioada războiului.
Halyna Romaniuk, o ucraineancă în vârstă de 82 de ani, a plâns duminică în timp ce povestea despre fuga soțului ei, Dmitro, un băiat de șase ani la acea vreme, dintr-un masacru al ucrainienilor comis de polonezi într-un sat din apropiere, în 1944. Mama și fratele său mai mic au fost înjunghiați cu baioneta în propria casă, în timp ce Dmitro se ascundea în pivniță. Bunicul său a fost ars de viu.
„Nu simțim nicio egalitate sau echitate în această situație”, a spus Romaniuk, în timp ce demnitarii polonezi soseau la înmormântare. „Se vorbește de parcă doar polonezii ar fi fost victimele. Oare noi n-am suferit destul?”
Un adversar comun
Istoricii ucraineni confirmă că numărul victimelor poloneze este mai ridicat, însă avertizează că politizarea masacrelor ar putea împiedica procesul de reconciliere.
„Problema nu ține de diferențele dintre evenimente, ci de interpretările noastre diferite ale acelor evenimente”
Profesoara Oksana Kalishchuk, doctor în științe istorice, a declarat acest lucru la Universitatea Națională „Lesia Ukrainka Vol
„Politicienii au preluat această chestiune și o folosesc pentru a câștiga capital politic în vederea realegerii, dar noi trebuie să ne împăcăm. Nu vom supraviețui dacă nu o facem. Ucraina și Polonia au un dușman comun: Rusia.”
Umbrele războiului se apropiau cu o amenințare, în timp ce Solodukha se gândea la confruntarea de astăzi.
„Mi‑am dat singurul fiu pentru acest război”, a spus ea. „Toți bărbații din familia mea sunt soldați. Dăm tot ce putem. Nu trebuie să
COMENTARII / 0