Râsul uman diferă de cel al maimuţelor: un indiciu pentru vorbire?

Multiple forme de râs sunt prezente în rândul oamenilor, variind de la hohote de râs la o glumă amuzantă la un râs nervos într-o situaţie incomodă. De asemenea, oamenii pot experimenta un râs uşor atunci când sunt amuzaţi sau pot râde pe sub mustaţă pentru a-şi exprima dispreţul, aşa cum se vede adesea la personajele negative din filme. Însă, contrar impresiei generale că râsul este o trăsătură unică a oamenilor, cercetătorii au descoperit că şi maimuţele antropoide – inclusiv cimpanzeii, bonobourile, gorilele şi urangutanii – posedă această capacitate. Studiile efectuate de cercetători au arătat că există asemănări între speciile menţionate anterior în ceea ce priveşte această vocalizare, precum şi caracteristici unice specific umane.

Un tipar interesant a fost observat în ceea ce priveşte râsul, fiind regulat şi ritmic la toate speciile examinate, cu pauze uniforme între sunetele succesive. Acest tipar de râs, fiind o caracteristică comună atât oamenilor cât şi altor specii, i-a făcut pe cercetători să considere că râsul ar fi putut fi prezent la strămoşul comun, care, conform estimărilor, a existat în urmă cu aproximativ 15 milioane de ani în regiunile Africa de Est sau Centrală.

Chiara De Gregorio, cercetătoare la Universitatea Warwick din Anglia şi specialistă în primatologie, a afirmat că mecanismul de bază al râsului la oameni şi la maimuţele antropoide are rădăcini evolutive comune.
În acelaşi timp, aceasta a subliniat că există diferenţe considerabile între râsul uman şi cel al maimuţelor antropoide.
Aceste observaţii sunt rezultatul unui studiu detaliat, ale cărui rezultate au fost publicate în revista Communications Biology şi au fost raportate de agenţia de presă Reuters, fiind ulterior preluate de Agerpres.

Citește șiEpilarea laser, dincolo de preț și aparatură: de ce contează cine îți tratează pielea

Râsul oamenilor prezintă caracteristici distincte în comparație cu cel al maimuțelor antropoide, fiind mai rapid și mai variat, și demonstrând o mai mare sensibilitate la contextul social.
Deși cimpanzeii și bonobo, care sunt cei mai apropiați rude ai noștri, au un râs care prezintă mai multe asemănări cu al nostru decât cel al gorilelor sau urangutanilor, totuși râsul uman se distinge prin complexitatea și flexibilitatea ritmică superioară.

„Râsul uman este mai rapid, mai variat şi mai sensibil la contextul social decât râsul maimuţelor antropoide. Cimpanzeii şi bonobo sunt, într-adevăr, cele mai apropiate rude ale noastre, iar râsul lor este, în general, mai asemănător cu al nostru decât cel al gorilelor sau al urangutanilor. Totuşi, râsul uman iese în evidenţă prin gradul său de complexitate şi flexibilitate ritmică”

, a declarat Chiara De Gregorio.

Este remarcabilă o deosebire considerabilă, potrivit cercetătorilor. Cercetarea a scos la iveală contraste neaşteptate între mecanismele de producere a râsului la maimuţele antropoide şi oameni. Această descoperire ar putea oferi indicii prețioase despre evoluția vorbirii la oameni.

„O diferenţă uimitoare”

Procesul de divergență evolutivă care a dat naștere speciei umane a avut loc acum circa 7 milioane de ani, moment în care traiectoria evolutivă a oamenilor s-a separat de cea care a condus la dezvoltarea cimpanzeilor și a maimuțelor bonobo.

Cercetătorii au studiat înregistrări audio ale unor patru cimpanzei, trei bonobo, două gorile, patru urangutani şi patru oameni care râd, numărând timpul scurs între fiecare izbucnire de sunet, dintr-un total de 140 de episoade de râs.
Înregistrările maimuţelor antropoide au fost făcute în spațiile lor special amenajate din grădini zoologice din Germania și Malaezia, în timp ce acestea se jucau între ele sau erau ușor gâdilate de îngrijitorii lor umani familiarizați.

Cercetările au arătat că oamenii ajustează ritmul expresiei lor de bucurie în funcție de context.

Un studiu recent relevă transformarea râsului pe parcursul evoluției maimuțelor antropoide și a oamenilor, potrivit afirmațiilor lui Chiara De Gregorio.

„Studiul nostru arată că râsul s-a modificat treptat de-a lungul evoluţiei maimuţelor antropoide şi a oamenilor”

, a declarat ea.

O deosebire remarcabilă între oameni și maimuțele antropoide este capacitatea celor dintâi de a ajusta ritmul râsului în funcție de situație. Cercetarea a arătat că oamenii sunt capabili să adapteze structura temporală a râsului lor, în timp ce maimuțele antropoide par să nu poată face acest lucru în aceeași manieră.

„O diferenţă uimitoare este aceea că oamenii par a fi capabili să modifice structura temporală a râsului în funcţie de context. În studiul nostru, am găsit puţine dovezi că maimuţele antropoide ar putea să modifice structura ritmică a râsului lor în diverse situaţii în acelaşi mod în care procedează oamenii, deşi cercetări viitoare ar putea dezvălui forme mai subtile ale unei astfel de variaţii”

Potrivit concluziilor cercetătorilor, rezultatele obținute ar putea juca un rol semnificativ în descifrarea misterului apariției limbajului uman.
Originile vorbirii umane ar putea fi elucidate prin prisma acestor descoperiri.

Originea limbajului și a fundamentelor sociale și emoționale care ne definesc ca ființe umane pot fi mai bine înțelese prin cercetarea râsului la cele mai apropiate rude ale noastre.

„Prin studierea râsului la rudele noastre cele mai apropiate, putem să înţelegem mai bine nu doar de unde provine limbajul, ci şi fundamentele sociale şi emoţionale care ne definesc ca oameni”

, a declarat Chiara De Gregorio.

Un nou studiu arată că înaintașii noștri ar fi putut avea deja o capacitate vocală mai complexă decât maimuțele antropoide actuale.
Această concluzie se bazează pe creșterea flexibilității ritmice observată la strămoșii noștri.
Potrivit coordonatoarei cercetării, această descoperire reprezintă o piatră de hotar importantă în evoluția către vorbire și limbaj.

Nu ştim nici acum în mod exact cum comunicau strămoşii noştri, dar avem de acum o imagine mult mai clară despre cum ar fi putut ei să râdă

, a declarat ea.

Întrebarea fundamentală privind natura râsului rămâne fără un răspuns definitiv. Studiile recente au încercat să descifreze misterul acestui fenomen universal, comun atât oamenilor, cât și maimuțelor antropoide. O echipă de cercetători a investigat asemănările și diferențele dintre râsul uman și cel al primatelor, în căutarea unor posibile conexiuni cu apariția vorbirii la oameni. Această cercetare a deschis calea către o nouă perspectivă asupra evoluției limbajului și a expresiei umane.

În esență, natura râsului rămâne un subiect de interes, iar răspunsul la această întrebare pare să fie destul de complex.
O analiză mai profundă a acestui fenomen poate oferi insights valoroase asupra mecanismelor sale interne.
Înțelegerea râsului poate reprezenta un punct de plecare pentru explorarea unor aspecte mai largi ale comportamentului uman.
În acest context, investigarea semnificației râsului devine o direcție de cercetare fascinantă.

Chiara De Gregorio a afirmat că râsul reprezintă o formă de vocalizare ritmică, care în lumea animală este frecvent asociată cu tipuri de interacțiuni sociale caracterizate prin tonuri pozitive, cum ar fi joaca.

„Râsul este o vocalizare ritmică asociată de obicei cu interacţiuni sociale pozitive, precum joaca, la animale non-umane”

Funcția primordială a râsului a fost, probabil, aceea de a servi drept semnal social menit să promoveze interacțiuni pozitive și consolidarea relațiilor dintre indivizi. În esență, Chiara De Gregorio a afirmat că acest fenomen a apărut ca o modalitate de a transmite, în timpul activităților ludice, că anumite acțiuni au caracter prietenesc, spre deosebire de cele agresive, facilitând astfel posibilitatea unor interacțiuni mai intense și mai dinamice, lipsite de orice urmă de ostilitate sau neînțelegere.

„Se crede că râsul a evoluat ca un semnal social care contribuie la menţinerea interacţiunilor pozitive şi la întărirea legăturilor sociale. În timpul jocului, el comunică faptul că acele acţiuni sunt prietenoase, mai degrabă decât agresive, ajutându-i pe indivizi să se angajeze în interacţiuni mai dure şi mai agitate, fără neînţelegeri. La oameni, râsul a dobândit numeroase funcţii sociale suplimentare, însă originile sale se află probabil în secvenţele de joacă”

, a detaliat Chiara De Gregorio.

În afară de maimuțele antropoide, alte animale demonstrează comportamente similare cu cele de râs.
Comportamente care au legătură cu râsul sunt observate și la alte specii.

Definirea râsului la alte animale decât oamenii depinde în mare măsură de strictitudinea cu care este evaluată această expresie. Numeroase mamifere prezintă comportamente ludice care par să îndeplinească funcții asemănătoare. De pildă, câinii demonstrează o expresie facială distinctă în timpul jocului și produc sunete caracteristice, asemănătoare unui gâfâit, pe parcursul interacțiunilor sociale ludice. Aceste semnale facilitează comunicarea intențiilor ludice și evidențiază natura non-agresivă a interacțiunilor.

„Dacă şi alte animale ‘râd’ cu adevărat reprezintă o chestiune care depinde de cât de strict definim râsul”

, a menționat autoarea principală a studiului, care a adăugat că vocalizări similare celor asociate jocului au fost observate și la alte mamifere.