În Republica Moldova, 32 de raioane vor fi supuse unei reorganizări, înlocuite de 3 regiuni extinse – Nord, Centru și Sud. În același timp, se va institui municipiul Taraclia, în timp ce Uniunea Teritorială Autonomă Găgăuzia (UTAG) și municipiile Chișinău și Bălți vor rămâne nealterate, a precizat premierul de peste Prut, conform zdg.md.
Vasile Tofan a declarat la un eveniment de presă că principalul obiectiv al reformei
„Astăzi avem 32 de raioane, propunerea noastră este să le înlcouim cu trei regiuni: nord, centru și sud. Chișinăul și Bălți își vor păstra statuluia actual. UTA Găgăuzia își păstrează și ea statutul actual. Taraclia va fi reorganizată într-un municpiul de nivelul II.
Citește șiȘerban, atac la Ghinea: O lovitură directă pentru România. Apel către TAROM: Demontați aceste afirmații
Logica reformei poate fi redusă la patru puncte esențiale. Unu, mai puține regiuni. Doi, mai puține competențe la nivelul II. Trei, mai puțini funcționari și birocrație la nivelul II. Patru, primării mai puternice ca și rezultat”, a declarat Vasile Tofan.
Ulterior, premierul a explicat ce reprezintă fiecare punct.
„Mai puține regiuni – în locul celor 32 de administrații regionale, vom avea trei administrații regionale. Doi, mai puține competențe – dacă atribuțiile actualului nivel raional vor fi împărțite mai logic între primării și administrația centrală, evident vom avea mai puține comptențe la nivelul II, și nu vrem să le creăm artifical și nenecesar acolo. Trei, mai puțini funcționari și birocrație – dacă avem mai puține structuri și mai puținr atribuții, cred că este logic să nu mai păstrăm același nivel de funcționari și briocrație la nivelul II. Dar, mai puțini funcționari, nu înseamnă, pur și simplu, să tăiem din oameni, pentru că vrem echipe compacte, profesioniste, cu resurse suficiente și salarii decente, în care fiecare om să producă mai mult și mai bine. Un stat cu echipe mai mici, dar mai puternice și mai productive”, a explicat Tofan.
În același timp, Tofan a afirmat că cele trei regiuni vor avea ca scop să susțină primăriile în realizarea unor proiecte majore, dar
„nu vine să conducă primăria”
.
„În același timp, nu vrem să înlocuim 32 de raioane cu trei regiuni și raioane gigantice. Nu asta este intenția. Rolul regiunilor va fi și el diferit. Ele trebuie să se concentreze, în primul rând pe subiecte de strategie, coordonare, dezvoltare regională și proiecte mari. De exemplu, să ajute primăriile din Soroca, Edineț sau Drochia să pregăteascvă mai bine un proiect regional. Să ajute Unghieniul, Orheiul, Strășeniul, Călărașiul, Hânceștiul să atragă finanțare pentru un proiect regional mai complex (…) Deci, regiunea nu vine să conducă primăria, regiunea trebuie să ajute primăria să facă acele lucrări pe care primăria nu le reușește să le facă singură”, a precizat premierul.
În același timp, prim-ministrul R. Moldova a subliniat că serviciile publice vor continua să fie disponibile în satele și raioanele care sunt în prezent.
„Serviciile nu vor pleca din localități. Dacă astăzi un om merge la Edineț pentru un serviciu, nu va merge deja la Bălți. Dacă merge la Soroca, va merge în continuare la Soroca. Dacă merge la Ungheni sau Călărași, nu trebuie să vină la Chișinău (…) Serviciul nu se mută doar penru că am schimbat centrul administrativ al regiunii”, a subliniat Tofan.
Tofan a precizat că, în ciuda faptului că obiectivul principal al reformei constă în consolidarea primăriilor, el aspiră și la generarea de economii.
„Există și o logică financiară aici și vreau să fiu transparent. În 2025, bugetele celor 32 raioane a fost de aproximativ 9 miliarde de lei. Aici, însă, trebuie să înțelegem că 77% din aceste bugete au mers la educație. Și, evident, că acești bani nu dispar și nu sunt o economie. Deci, nu acolo este focusul. Ei urmează serviciul către instituțiile care vor prelua aceste funcții. Dar da, vom avea, inclusiv, economii administrative la nivelul II. Nu din contul învățământului, însă, evident. Economia reală trebuie să vină din aparatul administrativ mai mic și din eliminarea structurilor care se dublează la acest moment. Dar, cel mai important aspect ala cestei reforme, este ca în rezultatul ei, vom avea primării mai puternice”, a afirmat premierul.
Secretarul general al Guvernului de peste Prut, Alexei Buzu, a explicat cum vor fi împărțite raioanele în cele trei regiuni.
„Regiunea Nord va cuprinde acum 11 raioane, sediul va fi la Bălți. Mun. Bălți însă va fi o unitate teritorial administrativă separată. Regiunea Centru va cuprinde 15 raioane, iar sediul va fi la Chișinău. Regiunea Sud – 7 raioane – sediul va fi la Cahul (…) Anticipăm că în zona nordului, de la 306 primării, vom ajunge la 81. În zona centru, de la 349 de primării, vom ajunge la 96 de primării. Regiunea Sud, de la 365 de primării, la 48. Deci, este o logică ala cestor schimbări pe care le propunem astăzi”, a declarat Buzu.
- Regiunea Nord va reuni 11 raioane și va avea sediul administrativ la Bălți, deși municipiul Bălți nu va face parte din regiune. În total, aceasta va avea aproximativ 514 000 de locuitori.
- Regiunea Centru va include 13 raioane și va avea sediul la Chișinău, însă municipiul Chișinău nu va fi inclus în regiune. Populația acesteia va fi de aproximativ 670 000 de locuitori.
- Regiunea Sud va fi formată din 7 raioane, va avea sediul administrativ la Cahul și va cuprinde aproximativ 280 000 de locuitori.Totodată, administratorii mai mult instituții, cum ar muzee sau biblioteci, vor trece în gestionarea primăriilor în care se află, și nu vor mai fi gestionate de centrele raionale.
Alexei Buzu a declarat că va iniția conversații la nivel național, iar în continuare va elabora un set de propuneri legislative.
Secretarul general a adăugat că, în alegerile generale din 2027, alegătorii vor desemna consiliul local, primarul localității și candidații la consiliul regional.
„Odată cu alegerile locale din anul viitor, consiliile locale, așa cum le cunoaștem astăzi, nu vor mai exista și le vom tranzacționa la regiuni. Apropo, regiunile pe care le propune Guvernul, ele sunt în baza regiunilor de dezvoltare, care au fost create odată cu legea pentru dezvoltarea regională, aprobată în 2006. Deci, practic, de 20 de ani, avem aceste relații de dezvoltare regională, proiecte mai mari, planuri de dezvoltare a teritoriului la nivelul acestor trei regiuni. Vom avea consilieri regionali, care vor alege prin vod președintele regiunii. Vom avea un aparat mai mic, administrativ, unde vom avea echipe de specialiști care vor oferi acest suport de coordonare regioanlă”, a explicat Alexei Buzu.
El a menționat că, în prezent, 25% din impozitul pe venit al persoanelor fizice sunt destinate finanțării Consiliului Raional. Totuși, reforma propusă prevede ca aceste fonduri să fie mai eficient utilizate de către primării, cu echipe mai bine aliniate la nevoile comunității.
Pe 2 septembrie, secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, a anunțat că 561 de primării din R. Moldova au adoptat decizii finale de amalgamare voluntară, numărul reprezentând 63% din totalul primăriilor din țară. Tot atunci, Buzu a susținut că următoarea etapă vizează 254 de primării, care vor trece la amalgamarea normativă. În rezultat, în anul 2027, numărul primăriilor va ajunge, estimativ, la 292.
Schimbarea structurii administrației locale a fost inițiată de Guvern în primii lunii ale anului 2026 și vizează întărirea competențelor administrative ale primăriilor, precum și îmbunătățirea furnizării serviciilor publice.
COMENTARII / 0