România se situează pe ultima poziție în Uniunea Europeană în ceea ce privește accesul pacienților la medicamente inovatoare.
Un raport recent la nivel european a scos în evidență faptul că, din totalitatea tratamentelor noi care au obținut aprobare în cadrul UE în perioada recentă, mai puțin de unul din cinci este compensat în România.
Acest decalaj se traduce printr-o perioadă de așteptare care depășește trei ani pentru pacienții care au nevoie de aceste tratamente, care sunt deja disponibile în alte țări.
În acest context, România și UE sunt actorii principali în acest scenariu, unde pacienții români suportă consecințele acestei întârzieri.
Conform datelor prezentate în raportul „Patients W.A.I.T. 2025” de către Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente, la București, intervalul mediu de timp care trece între momentul aprobării unui medicament la nivel european și cel al includerii acestuia pe lista de medicamente compensate în România este de 1.110 zile. În schimb, în Europa, această perioadă este de 597 de zile în medie. Această diferență nu are doar implicații administrative; ea se traduce în timp pierdut pentru pacienții care așteaptă noi tratamente pentru boli grave, perioadă în care starea lor de sănătate se poate aggrava și opțiunile terapeutice disponibile se pot reduce.
Perioada de așteptare pentru pacienții români care necesită medicamente noi este 1.110 zile, ceea ce echivalează cu mai mult de trei ani. În acest timp, pacienții cu cancer, copiii cu boli rare sau persoanele cu afecțiuni cronice severe sunt nevoiți să observe cum tratamentele de care au nevoie sunt disponibile în alte țări europene, dar nu și în România.

„Cerem, încă o dată, ca accesul la inovație să nu mai depindă de locul în care trăieşte un pacient în Europa”
, a afirmat Rozalina Lăpădatu, Președinte APAA.
168 de medicamente inovatoare au fost aprobate în cadrul Uniunii Europene în perioada cuprinsă între 2021 și 2024.
La începutul anului 2026, România avea doar 28 dintre acestea compensate, ceea ce reprezintă o pondere de 17%, considerabil mai mică decât media europeană de 45%.
Decalajul în ceea ce priveşte accesul la medicamente noi are repercusiuni grave asupra pacienților, Dr. Radu Răşinar, Preşedinte ARPIM, subliniază că acest fenomen conduce la agravarea bolii, reducerea calității vieții şi pierderea oportunităților de a primi tratamente moderne la timp.
În ceea ce priveşte sistemul de sănătate, consecințele acestui decalaj se traduc prin presiunea suplimentară de a suporta spitalizări şi alte intervenții costisitoare, având în vedere contextul existent de subfinanțare.
„Este nevoie de un dialog strategic cu autoritățile şi de soluții concrete care să schimbe structural accesul la inovație în România”
, a adăugat Dr. Radu Răşinar, Preşedinte ARPIM.
Raportul scoate în evidență o problemă gravă: la începutul anului 2026, niciun medicament recent aprobat, introdus pe piață în ultimii doi ani, nu beneficia de compensare în România. Această situație nu reflectă doar întârzieri izolate, ci mai degrabă un sistem care se menține în mod constant în urma progresului înregistrat de inovațiile medicale în Europa.
Într-un context în care necesitatea este mai stringentă, România resimte din plin această discrepanță.
Faptul că niciun tratament oncologic care a obținut aprobare în cursul anilor 2023 sau 2024 nu era inclus în lista de medicamente compensate la începutul acestui an în țara noastră subliniază această realitate.
Motivul pentru care România se află în întârziere în ceea ce privește accesul la medicamente noi rămâne neclar pentru mulți.
Această problemă a accesului întârziat la tratamente inovatoare îi îngrijorează pe pacienții români.
Întrebarea care se pune acum este: Care sunt costurile reale ale acestei întârzieri?
O analiză detaliată a situației actuale ar putea oferi răspunsuri la aceste întrebări.
Subfinanțarea cronică a sistemului este considerată de specialiști cauza principală a problemei.
România are o cheltuială de 138 de euro pe locuitor pentru medicamente, ceea ce reprezintă o valoare sub media regiunii Europei Centrale şi de Est, care este de 220 de euro, dar mai ales mult sub media UE, care ajunge la 487 de euro.
Consecințele acestei situații se reflectă nu numai în lipsa accesului la tratamente inovatoare, ci și în costurile suplimentare generate ulterior, cum ar fi mai multe complicații, mai multe internări și mai multă presiune asupra spitalelor.
În acest moment, în România, aproximativ 42% din cheltuielile totale pentru sănătate sunt alocate pentru spitalizări.
Industria farmaceutică inovatoare contribuie la finanțarea sistemului prin mecanismul de clawback, suportând 25,8% din cheltuiala publică netă pentru medicamente, ceea ce demonstrează că aceasta este un partener activ în cadrul sistemului.
Printre direcțiile prioritare pentru asigurarea unui acces mai predictibil la inovație se numără reforma acestui mecanism, inclusiv prin recunoașterea investițiilor în cercetare-dezvoltare.
Schimbările necesare sunt înlocuirea mecanismelor actuale pentru a permite accesul la medicamente inovatoare.
Țara noastră se află în prezent într-o poziție defavorabilă în ceea ce privește accesul la noile medicamente, fiind ultima țară din UE la acest capitol.
În acest context, se ridică întrebarea: care este, de fapt, costul acestei întârzieri prelungite?
Pentru a aborda această problemă, este esențial să fie identificate soluțiile optime care să îmbunătățească situația și să reducă durata de așteptare.
Industria farmaceutică propune patru soluții practice:
- un sistem de finanțare previzibil care să prevadă medicamentele ce urmează să fie incluse în lista de compensate în următorii 2-3 ani;
- actualizarea procesului de evaluare prin valorificarea rapoartelor europene deja existente;
- implementarea coerentă a ghidurilor terapeutice bazate pe dovezi concrete;
- reformarea mecanismului de clawback prin luarea în considerare a cheltuielilor pentru cercetare și dezvoltare.
Raportul prezintă o concluzie tranșantă: România nu se situează pe ultimele locuri doar în ceea ce privește statisticile, ci și în privința accesului efectiv al pacienților la tratamente susceptibile să îi schimbe sau să le prelungească viața. Fără un mecanism accelerat și previzibil de includere a medicamentelor inovatoare în lista de compensate, această diferență de nivel riscă să se accentueze. Decalajul devine astfel o problemă stringentă.
COMENTARII / 0