Din anul 1993, instituția financiară a prezentat o analiză a expansiunii economice accelerate experimentate de anumite economii din regiunea asiatică de est, care a părut a fi influențată, cel puțin în parte, de măsurile guvernamentale de susținere a unor sectoare industriale specifice, potrivit The Wall Street Journal.
În urma unei analize, Banca a ajuns la concluzia că rezultatele economice pozitive ale acestor țări nu pot fi atribuite acelor intervenții, pe care, în schimb, le-a caracterizat drept un eșec costisitor. Constatările Băncii au ridicat însă unele controverse.
Într-un raport recent, Indermit Gill, economistul-șef al Băncii Mondiale, a arătat că acest verdict a dus la o „devalorizare” a strategiei industriale, exact atunci când progresele tehnologice rapide în sectoarele transporturilor și comunicațiilor au impulsionat o perioadă de globalizare accentuată.
Citește șiUn rus stabilit de peste 30 de ani în Elveția a fost numit administrator special la rafinăria Petrotel-Lukoil. Primele declarații ale lui Eugene Maniakhine
Guvernele au primit îndemnuri să permită funcționarea liberă a piețelor, evitând intervențiile și obstacolele comerciale, în același timp menținând inflația sub control și deficitele bugetare la un nivel minim, precum și încurajând investițiile în educație și infrastructura critică.
„Recomandările respective s-au dovedit a fi lipsite de valoare în timp – în prezent, au aceeași utilitate practică ca și o dischetă de calculator”,
a afirmat Gill.
Economia națională înregistrează o revenire a politicii industriale.
Conform noilor descoperiri, raportul recent publicat evidențiază sprijinul guvernului sud-coreean acordat în anii 1970 pentru impulsionarea industriei grele și chimice, care a înregistrat rezultate economice notabile. Această inițiativă a guvernului a favorizat o expansiune anuală a economiei cu 3%. Performanța a fost una remarcabilă, fără a înregistra vreun eșec major sau costuri excesive.
În pofida unei percepții negative, numeroase economii nu și-au pierdut complet încrederea în strategiile industriale de stat. China a avut un exemplu notabil, implementând multiple intervenții în timpul perioadei sale de expansiune economică fără precedent. Ca urmare, multiple națiuni dezvoltate, printre care și SUA, au decis să adopte politici industriale similare.
Într-o declarație recentă, Banca Mondială a subliniat revenirea în forță a politicii industriale, care reprezintă instrumentele de politică guvernamentală menite să direcționeze producția economică, spre deosebire de abordarea laissez-faire a piețelor.
În urma unei evaluări recente, s-a constatat că România a implementat cu succes o strategie industrială, care include acordarea de facilități fiscale pentru inginerii în informatică cu calificări superioare. Această inițiativă a avut ca rezultat o creștere semnificativă a numărului de specialiști calificați disponibili pe piața muncii, contribuind astfel la transformarea țării într-un hub global de top pentru dezvoltarea de software, potrivit Banca Mondială.
Guvernul României a implementat o schemă de scutiri fiscale pentru salariile inginerilor din domeniul informatic care îndeplinesc anumite cerințe, încă din România, ceea ce a impulsionat creșterea numărului de angajați cu diplome în acest domeniu. Ca rezultat, România a dobândit o poziție de top pe scena globală, devenind un hub de dezvoltare software de referință, după cum relatează Banca Mondială.
Intervenții economice sunt din ce în ce mai frecvent utilizate de către economii.
Anul trecut, 80% dintre economiștii de țară ai Băncii Mondiale au înregistrat solicitări din partea guvernelor clientelelor pentru consultanță privind optimizarea politicii industriale. Publicat recent, raportul detaliază modul corect de utilizare a 15 instrumente de politică, abordând mult mai multe aspecte decât simplele subvenții și tarife. Însă, avertizează că politica industrială nu constituie o „soluție miraculoasă” capabilă să garanteze creșterea economică fără necesitatea altor măsuri.
Potrivit lui Gill, guvernele țărilor în dezvoltare comit o eroare frecventă, nu din cauză că ar exista o problemă inherentă în politica industrială, ci mai degrabă pentru că acestea tind să utilizeze metode grosiere. În loc să accelezeze dezvoltarea prin abordări mai precise, precum crearea de parcuri industriale și programe de dezvoltare a competențelor, guvernele optează adesea pentru măsuri protecționiste, cum ar fi tarifele și subvențiile acordate în mod generalizat.
Potrivit Băncii Mondiale, țările cu economii avansate au potențialul de a dezvolta politici industriale eficiente datorită capacităților administrative superioare, dimensiunii mai mari a piețelor și resurselor financiare mai consistente în comparație cu statele mai puțin dezvoltate.
În realitate, economiile emergente sunt cele mai dinamice în acest sens. Banca Mondială a remarcat că, în cazul economiilor cu un venit pe cap de locuitor situat între 5.000 și 14.000 de dolari, sprijinul financiar total oferit companiilor reprezintă în prezent aproximativ 4,2% din produsul intern brut, ceea ce constituie o cifră record.
Conform estimărilor Banca Mondială, un număr de 183 de țări își propun să dezvolte cel puțin un sector industrial, în timp ce, în medie, națiunile mai puțin dezvoltate se concentrează pe 13 sectoare industriale, ceea ce reprezintă peste două ori media înregistrată în țările mai dezvoltate economic.
În contextul în care președintele Trump a generat un interes considerabil prin efortul său de a recurge la tarife pentru revitalizarea sectorului industrial american, un fenomen mai puțin mediatizat este utilizarea extinsă a taxelor de import de către țările în curs de dezvoltare, care sunt, paradoxal, cele mai puțin echipate pentru a aplica eficient această politică industrială în propriul context socioeconomic.
„În general, economiile emergente, cunoscute pentru piețele lor restrânse, sunt cele care utilizează cel mai intens tarifele vamale la import, a căror eficacitate depinde de existența unei piețe extinse”, a afirmat Banca Mondială.
Chiar dacă Banca Mondială și-a revizuit punctul de vedere, strategia industrială continuă să fie supusă unor opinii divergente. Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, care a luat naștere cu doi ani înainte de studiul din 1993 cu scopul de a sprijini redresarea Europei după perioada comunistă, consideră că strategiile industriale duc la apariția unor decalaje între economii, favorizează corupția și adesea se prelungesc peste termenul optim.
COMENTARII / 0