România, sancționată pentru a treia oară de SUA: Care sunt costurile neglijenței?

Neglijența autorităților române a generat o datorie de zeci de milioane de dolari, care a ajuns să aibă un impact financiar de trei ori mai mare asupra contribuabililor. Un exemplu elocvent este cazul Micula, care demonstrează cum lipsa de acțiune a instituțiilor statului a transformat o problemă care putea fi gestionată cu ușurință într-un dezastru financiar de proporții.

Recent, o instanță federală din SUA a impus României o nouă penalitate financiară de 5,8 milioane de dolari, drept urmare a lipsei de cooperare în cadrul procedurilor de executare silită. Acest al treilea val de sancțiuni este parte a unui conflict care se prelungește de mai bine de două decenii și care, din pricina administrării defectuoase de către autoritățile române, s-a transformat dintr-o problemă inițială de zeci de milioane de dolari într-una a cărei valoare a crescut de zeci de ori până în prezent.

O veche dispută juridică a generat o nouă obligație financiară. România se confruntă cu repercusiuni financiare suplimentare din cauza neglijenței autorităților.

Citește șiAur și argint se prăbușesc: ce a declanșat scăderea?

În anul 2005, demersul juridic a fost inițiat de frații Ioan Micula și Viorel Micula, investitori care dețin cetățenia suedeză, prin sesizarea tribunalului arbitral afiliat Centrului Internațional pentru Reglementarea Disputelor privind Investițiile (ICSID), ca urmare a deciziei României de a revoca avantajele fiscale care fundamentau strategia lor de afaceri în regiunea nord-vestică a țării. La opt ani distanță, și anume în 2013, tribunalul a atribuit câștig de cauză celor implicați și a dispus ca statul român să achite sute de milioane de dolari drept compensație.

Neplata sumei a dus la o creștere substanțială a datoriei. Dobânda generată pe baza ratei ROBOR majorată cu 5 puncte procentuale, calculată trimestrial, s-a acumulat continuu. Ca rezultat al evaluărilor juridice, cuantumul datoriei a ajuns de zeci de ori mai mare decât valoarea sa inițială fără a include dobânda.

Executarea deciziei a fost încercată să fie împiedicată de statul român în multiple foruri judiciare. Comisia Europeană a susținut în Europa că efectuarea plății ar reprezenta un ajutor de stat nepermis, însă această argumentare a fost ulterior infirmată de tribunalele internaționale. În Statele Unite, dreptul de executare a fost acordat investitorilor în 2019, în timp ce în Marea Britanie, acest drept a fost obținut în 2020.

În urma unei evoluții financiare nefaste, o sumă inițială de 25.000 de dolari pe săptămână s-a transformat într-un total alarmant de 21 de milioane de dolari.

În esență, chestiunea nu se limitează la prezența unei datorii inițiale, ci mai degrabă la abordarea Ministerului Finanțelor, instituția care reprezintă statul în această dispută, de a neglija în mod sistematic obligațiile stabilite de instanțele din SUA. Mai exact, statul a optat pentru a nu furniza detalii privind activele sale care pot fi executate — un proces comun denumit descoperire post-sentință — și a făcut abstracție de termenele stabilite de judecătorul federal din Washington.

O serie de repercusiuni nefaste au izbucnit în urma acestor evenimente nedorite, manifestându-se printr-o cascadă de penalități.

Următoarele sume reprezintă penalitățile impuse:

• în jur de 25.000 USD pe săptămână, care au crescut ulterior la 100.000 USD pe săptămână;
• aproximativ 1,5 milioane USD pentru intervalul 4 decembrie 2020 – 2 august 2021;
• în total 13,7 milioane USD pentru perioada 2021–2024;
• și 5,8 milioane USD suplimentare pentru perioada 2024–2025.

La un număr alarmant se ridică acum suma totală a sancțiunilor, 21 de milioane de dolari, care au fost impuse doar din cauza lipsei de cooperare. Acești bani nu au fost destinați acoperirii unei datorii inițiale, ci mai degrabă penalităților pentru încăpățânarea de a nu respecta procedurile stabilite de instanță. Potrivit judecătorului american, este evident că România continuă să ignore cerințele de conformitate și nu a implementat până în prezent nicio soluție concretă pentru a corecta situația, după cum

în mod explicit a fost consemnat

de către acesta.

Începând cu anul 2020, toți cei care au ocupat funcțiile de prim-ministru și ministru al Finanțelor, precum și alți oficiali care au condus ministerul, sunt direct răspunzători pentru această creștere. De fapt, decizia de a nu se conforma a fost reiterată în fiecare an, fiind menținută de fiecare echipă de conducere succesivă, fără întrerupere.

Decizia luată în Statele Unite ale Americii nu poate fi anulată de către Curtea de Justiție Europeană, potrivit căreia această decizie rămâne în vigoare.

Argumentul reiterat frecvent de către reprezentanții guvernului român este acela că datoriile au fost fie anulate, fie suspendate ca urmare a acțiunii Comisiei Europene sau a Curții de Justiție a UE. Însă, acest argument nu suportă o analiză juridică aprofundată și se dovedește a fi nefondat.

Deciziile arbitrale ale ICSID și sentința Curții districtuale Columbia sunt recunoscute și aplicabile în toate țările care au semnat Convenția de la Washington, printre care se numără SUA și Marea Britanie. În afara granițelor Uniunii Europene, nici Comisia Europeană, nici CJUE nu posedă competență juridică pentru a influența executarea acestor decizii. Atât instanțele din SUA, cât și cele din Marea Britanie au respins în mod explicit argumentele prezentate de Comisia Europeană, motivând că aceasta a participat la procese împreună cu România. Declarațiile contradictorii, formulate de anumi oficiali români, constituie o descriere inexactă a realității juridice și au contribuit la prelungirea unui conflict care ar fi putut fi soluționat încă din 2005.

Întrebările rămase fără răspuns din partea administrației sunt numeroase.

În fața unor decizii finale, neatentive și lipsite de acțiune, se ridică o întrebare: cine suportă consecințele acestei lipse de reacție a autorităților?

Neîndeplinirea obligațiilor de cooperare cu instanțele din SUA nu exonerează România de responsabilitățile sale juridice. Dimpotrivă, aceasta a generat cheltuieli suplimentare de milioane de dolari, constând în onorariile avocaților statului și penalitățile acumulate continuu, care sunt suportate din fondurile publice. Până în prezent, niciun reprezentant al autorităților nu a oferit o explicație publică privind motivul pentru care această strategie a fost adoptată.

Se pune întrebarea dacă există o abordare sistematică pentru rezolvarea problemelor apărute în relațiile internaționale. În prezent, se discută despre necesitatea unui plan care să prevină astfel de situații.

România se confruntă cu o problemă recurentă în cazul Micula, care nu constituie un incident izolat. În realitate, istoricul României în materie de arbitraje internaționale este unul încărcat de condamnări repetate, fiecare aducând costuri adiționale substanțiale din cauza amânării. Fără o strategie clară și coerentă de abordare — care să implice o evaluare onestă a posibilităților de izbândă și, atunci când este cazul, aplicarea rapidă a deciziilor — fiecare conflict devine mult mai costisitor, ajungând să se dubleze sau chiar să se tripleze.

În urma sancționării, România se confruntă cu repercusiuni, iar întrebarea care se ridică este: cine va fi afectat în cele din urmă?

În cazul României, contribuabilii suportă consecințele, însă nu există niciun mecanism transparent care să-i tragă la răspundere pe oficialii sau miniștrii ale căror decizii au dus la pierderi financiare suplimentare cuantificabile pentru buget. Nefiind disponibile informații despre modul în care Ministerul Finanțelor evaluează această situație, solicitările de comentariu formulate pe această temă au rămas fără răspuns.

Prețul plătit este unul extrem de valoros: credibilitatea națională. Este un cost pe care țara noastră îl suportă din cauza neglijenței conducerii.

Decizia tribunalului american transmite un avertisment clar cu privire la posibilitatea unor sancțiuni suplimentare în cazul în care nu se înregistrează conformitate în viitor. România se confruntă astfel cu riscul unei facturi în creștere, atâta timp cât nu se conformează cerințelor de post-judgment discovery.

Dincolo de sumele concrete

nu sunt decât o parte din consecințe; ceea ce urmează este direct legat de neconformarea viitoare.

Se estimează că prejudiciul adus imaginii țării este considerabil. România risca să trimită un semnal de avertizare nefaste potențialilor investitori internaționali prin neconformare la directivele unor curți federale ale națiunilor cu care are parteneriate. În contextul actual, eforturile României de a atrage investiții străine și de a-și stabiliza statutul pe scenele financiare globale sunt periclitată de episoade judiciare nefaste care nu rămân fără ecou.

La un preț considerabil, de trei ori mai mare decât era de așteptat, se estimează că România va plăti pentru o datorie de sute de milioane de dolari care a fost neglijată ani de zile. În acest caz, matematica este destul de simplă. Însă, rămâne de văzut dacă autoritățile române au ajuns, în sfârșit, la concluzia că obligațiile internaționale nu pot fi eliminate prin neglijență sau prin adoptarea unei atitudini de tip „politica struțului”.

Articolul prezentat anterior a fost conceput și redactat cu sprijinul European Food International, care a acordat suport pentru realizarea sa.