Salonul Regal din Gara de Nord, locul în care familia regală a României aștepta trenul de peste un secol, va fi redeschis pentru vizitatori începând cu luni, 16 noiembrie, a declarat ministrul transporturilor, Ovidiu Popa, sâmbătă, 14 noiembrie.
„În ultimele două săptămâni, această incintă istorică a fost igienizată, iar mobilierul, elementele arhitecturale şi obiectele expuse, care au suferit deteriorări, au fost restaurate”, a scris ministrul Ovidiu Popa pe Facebook.
El a adăugat:
Citește șiPeste 300.000 de treceri cu bicicleta, înregistrate de contoarele montate prin proiectul Cycling Rose. Timișul promovează Traseul Cortinei de Fier
„Oamenii au dreptul să viziteze acest spatiu istoric, dar și obligația de a păstra integritatea lui, astfel încât el să poată fi admirat și de următoarele generații”.
Salonul istoric se va deschide gratuit, în intervalul de luni până vineri, între orele 11.00–15.00.
Salonul Regal din Gara de Nord, închis de la Revoluția din 1989, a fost redeschis pentru public din vara acestui an.
„Am deschis în această săptămână publicului Salonul Regal din Gara de Nord București, unul dintre cele mai frumoase și mai încărcate de istorie spații ale căilor ferate române”, anunța Horațiu Cosma, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, pe 28 iunie. Libertatea a făcut atunci un reportaj.
„Aici se păstrează, de exemplu, un covor original din perioada regală, salvat în anii comunismului printr-o soluție ingenioasă: simbolurile regale au fost acoperite prin coaserea unor însemne comuniste, ceea ce a permis conservarea lui până în zilele noastre”, a mai scris în vară Horațiu Cosma pe Facebook.
În plus, pereții sunt acoperiți cu oglinzi de cristal cu vârsta de peste 100 de ani. În ultimele 100 de ani, s-au pierdut mai multe obiecte de valoare, originale.
În septembrie 1872, în timpul domniei Carol I, Gara de Nord a fost deschisă, iar până în 1884 era cunoscută sub denumirea de Gara Târgoviştei.
În anul 1896, Regele Carol I a deschis oficial Salonul Regal. În acest spațiu, s-au adunat monarhii încoronați aflați în vizită în România, precum și diplomați străini de rang înalt.
În anul 1926, în perioada domniei lui Carol al II-lea, încăperea a fost restaurată. După abdicarea forțată a lui Mihai, efectuată pe 30 decembrie 1947 sub presiunea comunistă, Salonul Regal a fost denumit în presa contemporană Salonul Oficial sau Salonul de Oaspeți.
În urma evenimentelor din 1989, Salonul Regal a rămas închis. Doar în 2013, Principesa Margareta, fiica Regelui Mihai, a amplasat o placă de marmură ce evidențiază semnificația acestui spațiu, conform raportului b365.ro. În esență, cea mai recentă apariție a reprezentanților familiei regale a avut loc acum 13 ani, moment în care salonul a fost reabilitat. În acea perioadă, Regele Mihai avea 92 de ani și nu a putut fi prezent.
COMENTARII / 0