Simona Halep, una dintre cele mai mari sportive din istoria României, și-a sărbătorit duminică (27 septembrie) ziua de naștere.Liga Florilor: Gloria Bistrița – Minaur Baia Mare, miercuri, 17:00, DGS 2Interviurile Digi Sport: Andrei Prepeliță, joi, 00:00, DGS 1La 35 de ani, fostul lider mondial spune că își dorește să înceapă un nou capitol al vieții sale, departe de presiunea și atenția publică de care a avut parte în timpul carierei.Afirmațiile campioanei noastre au ajuns în cotidianul spaniol Marca: „Eliberarea unei foste regine a tenisului”, au titrat jurnaliștii iberici.Spaniolii de la Marca, despre Simona Halep: „Eliberarea unei foste regine a tenisului”Galerie Foto”Simona Halep vorbește deschis despre retragerea din tenis, despre presiunea expunerii publice și despre dorința de a-și recâștiga libertatea și intimitatea.”, au notat spaniolii.”Mulți ani am aparținut tuturor, iar acum a venit momentul să-mi aparțin mie însămi”, a mărturisit Simona Halep.Într-un interviu intitulat „Mă simt eliberată”, fostul număr 1 mondial a explicat că, după ani în care fiecare etapă a carierei sale a fost intens urmărită și comentată, își dorește să se bucure de o viață mai liniștită, departe de presiunea permanentă a opiniei publice.Halep a vorbit și despre planurile sale personale, inclusiv dorința de a-și întemeia o familie și de a-și construi viitorul alături de omul de afaceri Dorin Mateiu.”Ultimii ani din cariera Simonei Halep au fost marcați de un moment extrem de dificil. După US Open 2022, sportiva a fost suspendată inițial pentru patru ani în urma unui test antidoping pozitiv pentru roxadustat. Halep a susținut că substanța a ajuns în organismul său prin intermediul unui supliment alimentar contaminat.Ulterior, Tribunalul de Arbitraj Sportiv a redus sancțiunea la nouă luni, ceea ce i-a permis revenirea în competițiile oficiale după 568 de zile de absență.Revenirea nu a fost însă una ușoară. Confruntată cu dificultatea de a reveni la nivelul care a consacrat-o, Simona Halep a decis să pună punct carierei sportive.”, au mai scris cei de la Marca.Fosta campioană spune că una dintre cele mai importante dorințe ale sale este să poată trăi fără presiunea permanentă a atenției publice.”Vreau să-mi întemeiez o familie așa cum îmi doresc și să trăiesc liber, fără a fi judecată constant, mai ales că au apărut și continuă să apară nenumărate articole și opinii despre mine”, a declarat Halep.Sportiva, care a mai fost căsătorită cu omul de afaceri Toni Iuruc, spune că își dorește ca publicul să facă diferența între imaginea sportivei de altădată și persoana care este astăzi.”Mi-aș dori foarte mult să nu mai fiu un obiect de consum public, să-mi permit să-mi trăiesc propria viață și să fac oamenii să înțeleagă că sportiva Simona Halep și-a încheiat ciclul în sport”, a transmis ea.Privind spre viitor, Halep spune că își dorește, pur și simplu, să ducă o viață normală, departe de presiunea care a însoțit-o timp de aproape două decenii.”Acum voi fi o persoană normală, ca oricare alta”, a concluzionat Simona Halep.Simona Halep rămâne una dintre cele mai importante figuri din istoria tenisului românesc. Ea a câștigat două titluri de Grand Slam, a mai disputat două finale la acest nivel și a ocupat locul 1 în clasamentul WTA timp de 64 de săptămâni. Simona Halep este într-o relație cu Dorin MateiuGalerie FotoSimona Halep este într-o relație cu Dorin Mateiu (58 de ani). Cei doi au avut prima apariție publică împreună, la Wimbledon 2026.Dorin Mateiu este un om de afaceri român care a activat pe piața industriei alimentare din România.Din acest motiv, Mateiu a fost supranumit în spațiul public drept „Regele mezelurilor”.Cifrele Simonei Halep în tenisGalerie FotoÎn total, Halep a cucerit 24 de trofee WTA și a câștigat din tenis peste 40 de milioane de dolari.Aflată în fruntea ierarhiei circuitului feminin timp de 64 de săptămâni, Simona a spus „adio” tenisului în februarie 2025, după meciul pierdut în fața Luciei Bronzetti, scor 1-6, 1-6, la Transylvania Open.Sportiva din Constanța a avut o carieră impresionantă. Pe lângă cele două titluri de Grand Slam câștigate, a jucat alte 3 finale (două la Roland Garros și una la Australian Open).Pentru performanțele din circuitul WTA, Simona Halep a acumulat câștiguri totale de 40.232.663 de dolari. simona halep , dorin mateiu Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Citește șiFotbalistul englez dispărut fără urmă, găsit după 40 de ani.
COMENTARII / 0