Soarele va „înghiți” Pământul? Un nou studiu schimbă ipotezele

Cercetătorii au nutrit până nu demult convingerea că soarta Pământului este a fi consumat de Soare, odată ce acesta din urmă se va metamorfoza într-o stea imensă. Însă, conform rezultatelor unui studiu recent apărut în revista Astronomy & Astrophysics, planeta noastră ar putea, în cele din urmă, să scape de această soartă.

În aproximativ 5 miliarde de ani, odată ce hidrogenul din nucleul Soarelui se va epuiza complet, steaua centrală a sistemului nostru solar va intra într-o perioadă de transformări, începând cu o fază de expansiune care o va transforma într-o gigantă roșie, pentru ca ulterior, odată ce heliul din nucleu se va epuiza, să evolueze către o stea cunoscută sub denumirea de AGB, prescurtare de la Asymptotic Giant Branch sau Ramura Gigant Asimptotică.

Planeta noastră va suferi repercusiuni majore în urma a două etape de expansiune, în ciuda faptului că viața pe Terra va fi încetat să mai existe de mult timp.
Aceste consecințe nefaste se vor datora tocmai extinderii accelerate a stelei noastre centrale.

Citește șiAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov

Nu se știe încă cu exactitate care vor fi efectele finale

, însă cercetătorii anticipează că vor avea loc schimbări dramatice.

Nu se poate furniza un paragraf din 1 propoziție originală.

Soarele va suferi o expansiune semnificativă, ceea ce va duce la o creștere substanțială a forțelor gravitaționale de maree. Interacțiunea dintre aceste forțe și Luna va genera valuri de maree în oceanele Pământului. Ca urmare a acestui fenomen, energia disipată pe fundul oceanelor va conduce la o încetinire a rotației planetei și la o îndepărtare treptată a Lunii de Pământ.

Procesele de expansiune ale Soarelui vor duce la o situație în care suprafața stelei se va extinde până aproape de Terra, generând unde de maree din ce în ce mai puternice care se vor propaga și în interiorul stelei. Ca rezultat al disipării acestor unde, planeta noastră va fi atrasă înspre Soare.

În același timp, Soarele se confruntă cu o pierdere considerabilă de masă, generată de vânturile stelare care emană de la suprafața sa.
Acest fenomen are drept rezultat un impact invers, și anume depărtarea Pământului de Soare pe traiectoria sa orbitală.
Astfel, procesul de îndepărtare a planetei noastre de Soare este accentuat.

Potrivit cercetărilor recente, viitorul planetei noastre este condiționat de un echilibru subtil între două fenomene.
Mats Esseldeurs, cercetător la Institutul de Astronomie din cadrul Universităţii Leuven din Belgia şi autor principal al studiului publicat în revista Astronomy & Astrophysics, a declarat:

„Soarta Pământului depinde de un echilibru delicat în aceste două efecte”

, după cum relatează AFP, citat de Agerpres.

Astrofizicianul belgian a oferit o perspectivă alternativă, afirmând că interacţiunile mareice ar putea juca un rol decisiv în soarta planetei noastre, în situația în care acestea devin predominante, Pământul riscă să fie consumat de Soare.
În schimb, dacă pierderea de masă a Soarelui devine factorul dominant, atunci Terra ar putea trece într-o orbită mai îndepărtată, depășind raza stelei sale.

„Dacă interacţiunile mareice predomină, Pământul este înghiţit de Soare. Dacă pierderea de masă a acestuia din urmă predomină, atunci Terra evadează spre o orbită mai mare decât raza stelei sale”

Soarele a înghițit deja două planete din sistemul nostru solar.

Nu știm încă dacă Pământul va suferi aceeași soartă

, însă cercetătorii au dezvăluit recent ipoteze îngrijorătoare. Planetele Mercur și Venus sunt cele care au fost deja consumate de Soare.

Schimbarea de paradigmă în rândul cercetătorilor pare să aibă loc în urma unor noi descoperiri.
Oamenii de ştiinţă au tinde să creadă că ipoteza iniţială este cea corectă.
Însă, se pare că rezultatele anterioare au fost obţinute folosind modele foarte simplificate ale procesului de disipare a mareelor în stelele masive.
Aceste calcule se refereau în special la modul în care energia mareelor se disipă în interiorul stelelor gigantice.

Progresele recente în modelarea computerizată a mareelor, înregistrate în ultimele 15 ani, au permis cercetătorilor să constate că procesul de disipare este mult mai previzibil decât se credea anterior.
Această concluzie a fost prezentată de către Stephane Mathis, un astrofizician care lucrează la CEA Paris-Saclay, care a afirmat:

disiparea este mai fiabilă decât ne aşteptasem în trecut

Pe lângă aceasta, cercetătorii au focusat atenția asupra stelei L2 Puppis, L2 Puppis, o stea relativ apropiată și deseori numită un „vechi verişor” al Soarelui, cu scopul de a evalua cu mai multă acuratețe reducerea masei sale pe parcursul traiectoriei evoluției sale viitoare.

Contrar a ceea ce se preconiza anterior, cercetătorii au stabilit că Pământul ar putea să se depărteze de Soare, luând în considerare cunoștințele actuale și noile informații privind pierderea de masă și fizica mareelor.

„Datorită unei fizici mai avansate a mareelor şi a celor mai recente constrângeri privind pierderea de masă, putem afirma că, în stadiul actual al cunoştinţelor noastre, Pământul are posibilitatea de a se îndepărta de Soare, contrar previziunilor anterioare”

, a afirmat Stephane Mathis, coautor al studiului.

Ipotezele privind soarta Pământului în relație cu Soarele au suferit o schimbare semnificativă.

La final, Pământul va cădea în interiorul Soarelui prin efectul de maree, pentru că pierderea de masă nu este suficientă

era o explicaţie oferită anterior de el pentru a descrie fenomenul într-un mod simplu publicului larg.
Acum însă, această imagine a fost revizuită, după cum a precizat el, adăugând că respectiva informaţie era utilizată anterior în diseminarea cunoştinţelor ştiinţifice.
El a adăugat: Această imagine este de acum revizuită.

Noile simulări arată că Marte reușește să evite o spirală letală.
În schimb, Mercur și Venus, cele două planete cele mai apropiate de steaua noastră, nu vor avea aceeași șansă, fiind inevitabil absorbite de Soare pe măsură ce acesta se extinde.
Astfel, doar Marte pare să scape de această soartă fatală, spre deosebire de Mercur și Venus.

Odată încheiată acea perioadă, Soarele se va transforma într-o stea pitică albă, caracterizată printr-o densitate extrem de mare și o luminozitate foarte scăzută, nemaifiind alimentată de procese de fuziune nucleară activă, ci răcindu-se treptat.