Sociolog moldovean: Chișinău mai puțin politicoși, zâmbet rar și sincer

O postare pe Facebook, făcută de o antreprenoare din România care s-a mutat recent la Chișinău, a generat dezbateri și comparații inevitabile între moldoveni și români: „Oamenii nu se salută”, „dacă zâmbești sau faci o glumă nevinovată parcă le dai cu leuca în cap”, a scris femeia. „Mai dați un pic nasul jos, că prea vă considerați ideali”, i-a răspuns o localnică. Alții, în schimb, i-au dat dreptate. Dar ce spun sociologii și specialiștii în comunicare despre acest subiect?

• „Așa este în toată Europa de Est” și „Chișinău produce stres”, sunt opiniile specialistului în comunicare Ion Grosu.
• „Eu cred că e un pic dramatizată treaba, dar fenomenul oricum există”, spune la rândul său sociologul de la Chișinău Vasile Cantarji.
• „Nu trebuie de negat nici perioada prin care trecem noi, marcată printr-o pronunțată anxietate și de un fond informațional negativist, care își lasă amprenta”, mai crede specialistul.

Articolul publicat de Diana Mocanu, bloggeriță de călătorie și antreprenoare, a pus în discuție modul în care locuitorii Republicei Moldova se relaționează între ei și, în special, cu străinii. Ea afirmă că s-a stabilit în oraș acum aproape jumătate de an și trăiește

„într-un șoc continuu”

Citește șiCorveta „Contraamiral August Roman”, primele trageri de la intrarea în serviciu. Exerciții de neutralizare a dronelor

.

Printre aspectele care i-au stârnit surpriza se regăsesc: oamenii nu răspund la salut în blocuri și în lifturi, evită discuțiile cu vecinii, manifestă agresivitate în situații cotidiene și utilizează telefoanele la volum înalt în locuri publice.

Autoarea postării spune că și în magazine sau localuri a întâlnit aceeași rezervă.„Dacă zâmbești, saluți sau faci o glumă nevinovată, parcă îi trăsnești cu leuca în cap”, afirmă ea, comparând experiența cu România, unde spune că oamenii sunt „mult mai deschiși și lejeri” în astfel de situații.

Sute de comentarii și peste două mii de aprecieri, la două zile de la publicare

Publicarea realizată de Diana Mocanu a provocat reacții opuse. Certa parte dintre moldoveni afirmă că recunosc comportamentele menționate și adaugă propriile lor experiențe, în timp ce alții susțin că autoarea generalizează și chiar exagerează, menționând că multe dintre exemplele prezentate nu se referă exclusiv la Republica Moldova.

„Suntem deja trei care vedem asta”, scrie un comentator.

Altcineva, care semnează Galina Rotaru, spune că observațiile Dianei Mocanu ar trebui să deschidă și o discuție despre rolul școlii în formarea comportamentului social.„Subscriu, Diana! În învățământ nu își pune nimeni întrebarea asta? Poate este nevoie să introducem ore de educație și comportament în școli. Degradarea în societate o ia razna… Încotro mergem?”, a comentat aceasta.

„Dacă îmi zâmbiți, vă zâmbesc și eu!”

Pe de altă parte, o altă utilizatoare, cu numele Diana Stamati-Popusoi, a povestit însă despre un moment în care un zâmbet oferit la un târg a generat un alt zâmbet:„Am fost la un târg de meșteșugărit în Moldova, ani în urmă – cineva din reprezentanții tarabei s-a uitat la mine și zice: “Dacă îmi zâmbiți, vă zâmbesc și eu!”. Momentul când am înțeles că zâmbetul meu a molipsit alte zâmbete. A fost un moment frumos, dar rar. A zâmbi în țară înseamnă a fi slab – așa se pare. Când de fapt este foarte plăcut să trăiești într-o societate în care chiar dacă e schițat ușor – e un zâmbet”, spune femeia. 

„Mai dați un pic nas jos și veți fi respectați de aborigeni”

Maia Bălan a subliniat diferența dintre relațiile de vecinătate în comunitățile mici și cele din orașele mari.

„Lumea se salută în magazin sau la bloc în cazul când viața lor e stabilă și ei se cunosc deja, trăind în același loc de mulți ani. E la fel ca și în sat. Situația cu Chișinăul este așa cum o faceți voi – mereu migrați și vreți ca vecinii să vă recunoască. Relațiile de vecinătate se construiesc în decenii”, a scris Bălan.

Ea a ridicat și problema tonului postării:

„Acum despre tonul vostru de superioritate – mai dați un pic nasul în jos și veți fi respectați de aborigeni, că prea vă considerați ideali.”

Ana Maria Pislari a adoptat o atitudine mai prudentă în ceea ce privește comparația cu România:

„În altă ordine de idei, în România e puțin mai bine dar nici exagerat. Revenită recent după un road trip acolo, exact asta am întâlnit ce ai descris mai sus. Mai e nevoie de timp.”

Sociolog: Fenomenul există, însă nu este exclusiv Republicii Moldova

Sociologul din Republica Moldova Vasile Cantarji, cercetător principal la Centrul de Investigații Sociologice și Marketing CBS-AXA, consideră că postarea este „un pic exagerată și dramatizată”, dar confirmă că fenomenul descris de autoare există. El nu crede însă că explicația poate fi redusă la ideea că moldovenii ar avea, în mod specific, o problemă de educație sau de politețe.

„Societatea noastră este, într-o măsură foarte mare, ca mental, încă o societate rurală, iar în rural știm noi că lumea se cunoaște și obișnuiește să se salute. Uneori să-și zâmbească. Dar este cumva impropriu să fii necunoscut pe străzi și mai rar să te saluți cu oamenii necunoscuți”, spune Cantarji.

Conform lui, dificultatea se evidențiază în special atunci când gândirea dezvoltată într-o comunitate restrânsă este adusă într-un oraș în care locuitorii nu se recunosc reciproc.

„Majoritatea din noi suntem orășeni în prima generație, crescuți la sat. Iar la sat, știm noi, toți se cunosc și între ei se salută. Este normal. Dar este cumva impropriu să fii necunoscut pe străzi și mai rar să te saluți cu oamenii necunoscuți. O mentalitate rurală transportată într-un bloc cu multe nivele, cu foarte multă lume necunoscută, cumva are această tendință”, explică sociologul.

Acest contrast ar putea justifica de ce unii rezidenți consideră natural să salveze doar persoanele cu care au familiaritate, în timp ce pentru un individ provenit dintr-un alt context social, lipsa unui salut poate fi percepută ca un semn de receală sau de needucație.

Ion Grosu afirmă:

„Chișinăul este un oraș care produce stres”

Specialistul în comunicare și relații publice Ion Grosu, din Republica Moldova, subliniază aspectele concrete ale vieții urbane. În opinia sa, Chișinăul este un oraș aglomerat, unde locuitorii petrec mult timp în trafic și se confruntă cu surse constante de stres.

“Este un oraș mare și aglomerat, fără transport public de tip metrou sau tramvai. Respectiv, oamenii stau mult în ambuteiaje, aerul este prost, somnul este prost, se construiește foarte intensiv. Respectiv, aglomerația, tot asta generează în oameni foarte mult stres. Acum, oamenii au anumită capacitate de rezistență psihologică la stres. Sunt oameni care pot fi drăguți chiar și când le arde casa. Și sunt oameni care nu au resursa asta”

Grosu a spus.

În aceste circumstanțe, un eveniment trivial poate deveni factorul unei reacții excesive.

„Când mai apare un factor extern, foarte ușor se proiectează stresul și se transformă uneori în agresiune”, explică specialistul.

„Așa este în toată Europa de Est”

Grosu nu crede că locuitorii din Chișinău s-au transformat brusc într-o stare mai agresivă decât în trecut.

„Nu e vorba că chișinăuienii erau super drăguți și eleganți și brusc au devenit mai agresivi. Așa este în toată Europa de Est. De exemplu, unele comportamente țin de mimică, zâmbet, cu care unii oameni se deprind în alte țări. Ele nu sunt specifice. Și asta nu e bine sau rău, asta e parte din cultura noastră”, spune el.

„Zâmbetul nostru este mult mai sincer”

Vasile Cantarji confirmă aceeași idee, însă dintr-o altă perspectivă. El afirmă că societatea moldovenească nu este la fel de familiarizată cu zâmbetul ca mijloc de interacțiune socială, dar acest fapt nu trebuie interpretat automat ca un deficit.

„Cu adevărat, noi suntem mai scumpi la zâmbet, da? Dar putem spune în aceeași măsură că zâmbetul aceluiași american nu poate fi considerat un zâmbet adevărat. Zâmbetul exprimă o emoție, iar un zâmbet ritualizat mai puțin este legat de emoții”

sociologul a declarat.

„Și da, din această perspectivă, zâmbetul nostru este mult mai sincer. Atunci când omul zâmbește în Moldova, aceasta cu adevărat înseamnă o emoție pozitivă. Atunci când omul american zâmbește, este o deprindere, un ritual”

Cantarji adaugă.

Municipiul și „dreptul la anonimitate”

Expertul în comunicare Ion Grosu consideră că, dincolo de conversația privind salutul, se ascunde o transformare mai profundă: urbanizarea generează un tip de interacțiune în care indivizii nu mai trebuie să se cunoască reciproc.

„Doamna intuitiv simte un fenomen foarte studiat în știința comportamentală și asta este dreptul la anonimitate. Orașul este atractiv pentru foarte mulți oameni și acum are loc deja de studiat neorbanizarea intensivă, toți vor să ajungă la oraș, inclusiv pentru că orașul asigură dreptul la anonimitate”.

Grosu a declarat.

„Această anonimitate poate fi dificil de reconciliat cu așteptările unei persoane care provine dintr-o cultură în care salutul și dialogul cu vecinii reprezintă modalități uzuale de interacțiune socială.”

„Dacă cineva se așteaptă să zâmbească și să salute și să întrebi cum îi cheamă și cum sunt și să aibă discuții drăguțe cu toți vecinii în oraș, în Moldova el o să fie dezamăgit. Pentru că în Moldova se salută la sat, dar în oraș nu se salută cu toți”, explică specialistul.

El afirmă că și lipsa dorinței de a se socializa nu trebuie considerată automat ca agresivitate.

În declarația sa, Grosu a afirmat:

„Omul are dreptul (…) să nu mă salută. Eu am dreptul să mă comport cum vreau în oraș. Și liftul este un transport public, iar când intrăm în troleibuz nu se salută cu toți. Deci așteptarea asta este oarecum exagerată. Noi zâmbim atunci când cu adevărat zâmbim. Adică noi ne exprimăm facial sentimentele când cu adevărat le avem. Și nu ne prefacem și nu avem zâmbet din ăsta sec și cu ochii triști. În sensul acestaa, asta

Platformele de socializare intensifică experiențele negative

Un alt element determină faptul că o porțiune semnificativă a interacțiunilor sociale s-a mutat în mediul virtual. Vasile Cantarji afirmă că telefonul a devenit un adăpost în spațiul public, diminuând atenția acordată celor din jur.

„Noi petrecem foarte mult timp online. Ceea ce ne fură atenția și timpul pe care altădată îl alocam offline-ului. A devenit cumva o normalitate. Într-un rând, într-un ascensor, omul a intrat, a aprins ecranul și face scroll fără să sesizeze ce se întâmplă în jur”, spune el.

Grosu subliniază și un alt impact al telefoanelor: indivizii conștientizează posibilitatea de a fi înregistrati aproape în orice loc, iar acest fapt schimbă modul lor de acțiune. Expertul susține că această influență este dublă: poate spori ordinea în mediul public, însă poate diminua interacțiunile personale.

„Pe de altă parte, are foarte mult impact negativ, care este mai puțin cercetat și, în special, este vorba de diminuarea socializării pentru tineri, prevalența sentimentului de singurătate, trăirea vieții în online, incapacitatea de a crea relații, incapacitatea de a simți parte într-un grup de prieteni”, spune Grosu.

De ce un eveniment individual se transformă într-o generalizare despre „toți moldovenii”

Ion Grosu subliniază și modul în care evenimentele neplăcute se transformă în generalizări. Rețelele sociale încurajează exact acest tip de narațiune: un incident neplăcut se convertește într-o povestire, iar aceasta poate fi ulterior prezentată ca dovadă a comportamentului întregii societăți.

„Acum, foarte des, oamenii exagerează un aspect, sau o întâlnire, o ciocnire emoțional încărcată, și o generalizează la toți oamenii. De exemplu, în Republica Moldova, în ultimii 20 de ani, cultura șofatului a crescut extrem de mult. Ceea ce anterior era inimaginabil acum este o normă în comportament. Toți poartă centurile, lumea spune “mulțumesc” cu farurile atunci când îi cedează, toți oamenii se dau la o parte atunci când trece o ambulanță”, explică Grosu.

El afirmă că transformările benefice se manifestă cu mai puțină vizibilitate decât un conflict.

„Când un om se ciocnește în trafic cu un comportament mai agresiv, el se enervează foarte mult și mulți dintre noi acum ne-am deprins pe rețele sociale să ne vărsăm jalea online și să exagerăm, de tipul să spunem “Toți șoferii moldoveni” sau “De ce șoferii moldoveni?” sau “De ce moldovenii?”, ignorând faptul că, în realitate, noi, să zicem, făcând un drum prin Chișinău, am văzut 3.000 de șoferi și dintre ei ne-au deranjat șase și ne-a enervat unul. Și, iată, aceștia șapte îi extrapolăm la 3.000. Dar, în realitate, dacă e chiar să urmărești, să-ți faci notițe câți șoferi arată cu săgeata dreaptă, câți șoferi cedează atunci când tu vrei să schimbi și așa mai departe, noi observăm că majoritatea au un comportament drăguț”, adaugă Grosu.

Chiar dacă unele norme sociale sunt vechi, acest fapt nu implică imposibilitatea de a le modifica. De exemplu, Ion Grosu discută modul în care oamenii se raportează la ambulanțe, evidențiind că, în opinia sa, această schimbare a avut loc într-un interval de timp relativ scurt.

„În cazul ambulanțelor, schimbarea a fost destul de bruscă în perioada COVID și imediat după COVID. Pentru că oamenii aveau un sentiment, o convingere clară că ambulanța trebuie cedată, pentru că ea rezolvă cazuri grave și uneori e foarte important”, spune el.

Expertul susține că indivizii adoptă comportamente atunci când observă modele pe care le consideră corecte și care sunt apreciate de alții.

El conectează alte transformări cu creșterea contactului intens al moldovenilor cu societățile europene, inclusiv prin migrație și prin experiența celor care au trăit sau au activat în străinătate.

Serviciile și succesiunea relației „rob‑stăpân”

Tematica politeții se extinde și la legătura dintre consumatori și personalul din magazine, restaurante sau hoteluri. Grosu avertizează că este periculos să susținem simplu că într-o anumită țară angajații din sectorul serviciilor sunt mai prietenoși, iar în altă, mai puțin, fără a examina și comportamentul clienților.

„Îmi place când vorbim de comportamentele umane să vorbim despre lucruri măsurate și care se bazează pe evidență. Repet, pentru că așa să vorbim în general când, de exemplu, “în Turcia e bine și aici nu”, sunt niște exagerări, pentru că și în hotelurile din Turcia sunt foarte multe conflicte și situații conflictuale și it takes two to tango, pentru că nu e vorba doar de schimbarea serviciilor, e vorba și de cultura clienților”, spune el.

Potrivit expertului, legătura dintre client și angajat poate fi afectată de o tradiție socială în care cele două entități nu se consideră egale.

„Cultura post-sovietică presupune două tipuri de comportament public cu un om din sfera serviciilor, asta e sentimentul rob-stă

El afirmă că, în această perspectivă, comportamentul angajatului poate trece în mod defensiv dacă clientul manifestă o atitudine de superioritate.

„În momentul în care există un element de superioritate, imediat există un element defensiv. În sensul ăsta, identitatea umană a chelnerului foarte des se manifestă prin atitudini de tipul: “Ok, eu sunt chelner, dar tu nu ai dreptul să te comporți cu mine în superior””, afirmă specialistul.

„Zâmbetul nu este contractual”

Ion Grosu subliniază diferența dintre standardul serviciului și cerința ca angajatul să mențină o stare de bună dispoziție în permanență. El afirmă că un chelner poate realiza sarcinile sale eficient fără a zâmbi în mod continuu.

„Un chelner poate să-și facă foarte bine treaba fără să zâmbească. Fiind serios, întrebându-te, aducându-ți la masă și, dacă el are o zi proastă, el nu e obligat să zâmbească. Eu, ca angajator, tot vreau tare să am oameni care râd, zâmbesc, dar ca cetățean al Republicii Moldova nu vreau ca moldovenii să ajungă într-un sistem în care își dau afară angajații pentru că ei nu zâmbesc”, afirmă specialistul.

În același timp, sociologul Vasile Cantarji subliniază că trebuie să acordăm atenție și contextului informațional în care trăiește astăzi populația Republicii Moldova.

„Nu trebuie de negat nici perioada prin care trecem noi, marcată printr-o pronunțată anxietate, indusă inclusiv mediatic și de un fond informațional negativist, care își lasă amprenta. Noi trăim într-un fond informațional foarte negativist. Din punct de vedere politic, geopolitic, propagandistic. Și acest lucru impune o anxietate mai pronunțată în societate”, spune sociologul.

În același timp, el avertizează că aceste cauze contemporane se suprapun peste factori mai vechi: „Sunt și factorii externi care se regăsesc în mentalul nostru istoric format. Ruralismul nostru nu va dispărea în câteva decenii, în câteva generații.”