STB S.A. a avut, în cadrul ședinței de marți, o hotărâre a Adunării Generale a acționarilor, prin care s-a numit Gheorghe Pecingină administrator special al societăţii.
În calitate de administrator special, Pecingină va avea responsabilități privind conducerea societății, reprezentarea STB S.A. în justiție și elaborarea unui plan de reorganizare ce urmărește redresarea și eficientizarea activității companiei, conform unui comunicat emis de societatea de transport.
„STB este o societate importantă pentru Bucureşti, iar responsabilitatea pe care am preluat-o este una pe măsură. Îmi asum acest mandat cu dorinţa de a contribui la redresarea societăţii şi de a obţine rezultate cât mai bune. Îmi doresc ca, la finalul acestui mandat, STB să fie o societate stabilă şi cu o perspectivă clară de dezvoltare”, a declarat Pecingină.
Citește șiAeronava TAROM „Ivan Patzaichin” a făcut primul zbor oficial. La Chișinău a fost primită cu tunuri de apă
Noua organizare de conducere a companiei va viza restabilirea și optimizarea operațiunilor, prin participarea administratorului special Gheorghe Pecingină și a directorului general al STB S.A., Andrei Dinculescu-Bighea, sub controlul administratorului judiciar, iar consorțiul alcătuit din Euro Insol SPRL, Turmac Insolvency SPRL și Ceres Insolv SPRL, reprezentat de Remus Borza, avocat și doctor în management, va supraveghea procesul.
În data de 8 septembrie 2026, Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă a deschis procedura de insolvență pentru compania STB S.A..
Scopul acestei proceduri este reorganizarea activităţii societăţii şi achitarea datoriilor potrivit unui plan de reorganizare, în condiţiile prevăzute de lege.
„Prin reorganizarea societăţii, STB S.A. urmăreşte să îşi consolideze activitatea şi să asigure în continuare serviciul public de transport în condiţii de siguranţă, cu o preocupare constantă pentru creşterea calităţii serviciilor oferite călătorilor”, se mai arată în comunicat.
COMENTARII / 0