Ștefăniță Avrămescu (AUR): Nicușor Dan, vinovat de continuarea crizei, numește prim-miniștri în funcție de pe cine întâlnește pe stradă

Ştefăniţă Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR, a spus marţi că, în urma suspendării președintelui Nicuşor Dan, România nu poate fi mai blocată decât în...

Ştefăniţă Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR, a spus marţi că, în urma suspendării președintelui Nicuşor Dan, România nu poate fi mai blocată decât în prezent, fiind că președintele alege să numească prim‑ministri în funcție de persoanele pe care le întâlnește pe stradă.

„Facem tot ce ţine de noi, parlamentar vorbind, pentru a debloca situaţia în care ne aflăm. Am propus varianta alegerilor anticipate, preşedintele a refuzat-o. În momentul în care refuzi o variantă constituţională, în momentul în care tot continui să vii cu propuneri scoate din joc care sfidează orice logică parlamentară şi nu au în spate niciun fel de susţinere, noi considerăm că principalul vinovat pentru continuarea crizei politice este Nicuşor Dan”, a spus purtătorul de cuvânt al AUR, Ştefăniţă Avrămescu.

Când i s-a adus în discuție riscul ca această inițiativă de deblocare să intensifice blocajul, Avrămescu a răspuns:

Citește șiPetrișor Peiu: Marius Lulea abandonă AUR pentru neplată cotizație

„Vi se pare că ţara poate să fie mai blocată decât în momentul de faţă, cu un preşedinte care alege să numească prim‑miniştri în funcţie de cine întâlneşte pe stradă?”

Deputatul AUR a precizat că, în prezent, nu există niciun interval de timp stabilit, însă, în cazul unei suspendări sau al unor alegeri anticipate, îți stabilești un orizont temporal.

„Ca să fie cât se poate de clar, pentru că am văzut că sunt foarte mulţi cei care spun de ce alegeri anticipate. Pentru că alegerile anticipate îţi spun în felul următor: pe data de ai alegeri. După aceea, ai o nouă configuraţie a Parlamentului. Suspendarea. Suspendarea prevede un referendum. Şi după referendumul respectiv ştii exact ce se întâmplă. Poţi să ai o anumită predictibilitate cu privire la ceea ce se va întâmpla. Noi, la ora actuală trăim pe nisipuri mişcătoare. Nu ştim ce se va întâmpla mâine.”

În legătură cu susţinerea PSD pentru guvernul lui Luca Niculescu, el a precizat că problema constă în ceea ce social-democrații ce vor face.

„Dacă cei de la PSD înţeleg să se sucească după cum bate vântul, zilele trecute spuneau că nu vor vota un guvern din care nu fac parte şi unde nu îl au pe Sorin Grindeanu prim-ministru. Acum, dacă s-au decis peste noapte să susţină un alt guvern, problema lor, nu este problema noastră. Noi am spus foarte clar care este poziţia AUR”.

COMENTARII / 0