Procurorul european Cătălin Borcoman reclamă că, „din păcate”, autorităţile române „suferă în continuare de o lipsă a transmiterii informaţiilor sau sesizărilor către Parchetul European” legate de Portul Constanţa, unde există suspiciuni că ar acţiona „mafia chineză”.
Magistratul european a declarat, într-un interviu pentru Libertatea, în legătură cu anchetele Parchetului European în derulare care vizează reţele de crimă organizată cu implicarea mafiei chineze în porturi europene, inclusiv în România, că, „din păcate”, autorităţile române „suferă în continuare de o lipsă a transmiterii informaţiilor sau sesizărilor către Parchetul European” legate de Portul Constanţa, conform News.ro.
„În ceea ce priveşte funcţionarea efectivă a acestor reţele, nu pot să vă dau foarte multe detalii. Avem o serie întreagă de informaţii care provin dintr-o anchetă foarte mare derulată în legătură cu activitatea mafiei chineze în portul Salonic, informaţii care se referă şi la aspecte infracţionale care se derulează în România. Din păcate pentru autorităţile române, acestea suferă în continuare de o lipsă a transmiterii informaţiilor sau sesizărilor către Parchetul European legate de Portul Constanţa. Astfel, noi am putut începe dosare care sunt in rem şi despre care nu pot oferi
Citește șiTaxare rutieră: CNAIR avertizează, transportatorii cer amânarea TollRo
Conform procurorului european, EPPO a început să primească anumite sesizări de la ANAF, într-un cadru în care procurorii europeni investighează și fraude de TVA cu elemente transfrontaliere, cauzând pagube de peste 10 milioane de euro. În ceea ce privește portul Constanța, nu a înregistrat încă
„concret nicio sesizare”
, deși există
„date că ar exista componente ale mafiei chineze şi în acel port”
.
„Ultimele întâlniri cu autorităţile naţionale (n.red. – române) au fost în urmă cu două, trei luni şi în continuare, eu am speranţa că vom primi astfel de sesizări. Am deschis toate canalele de comunicare pentru că procurorii europeni delegaţi nu pot merge în port să facă controale fizice. Ei pot primi sesizări de la autorităţile competente şi pot declanşa o investigaţie cu ajutorul organelor de Poliţie, cu ajutorul de specialitate al autorităţilor vamale, dar avem nevoie să primim sesizări pentru a începe astfel de investigaţie”, a punctat Borcoman, adăugând că îi place să creadă că autorităţile naţionale „nu ascund informaţii, ci doar că încă nu au fost suficient de deschise pentru a le transmite” către Parchetul European.
În contextul infracțiunilor portuare, Cătălin Borcoman a precizat că se referă la fraudele vamale aflate în sfera EPPO, reglementate de Legea 78 din 2000 privind fraudarea intereselor financiare ale Uniunii Europene, precum și la fraude transfrontaliere cu TVA, spălarea banilor obținuți din astfel de activități, toate în prezența unui grup criminal organizat.

COMENTARII / 0