Constituția elvețiană a adoptat o taxă anuală destinată forței de muncă străine. Potrivit publicației Blic, afiliată grupului Ringier, angajatorii ar trebui să achite cel puțin 4.000 de franci pentru fiecare nou angajat, plus încă 2.000 de franci pentru fiecare adult din familia sa.
Camera superioară a Parlamentului elvețian a adoptat o hotărâre prin care se impune o taxă anuală specială asupra muncitorilor străini, în încercarea de a reduce fluxul de forță de muncă considerat excesiv provenit din străinătate. Conform hotărârii, care a fost adoptată cu 26 voturi pentru și 14 împotrivă, o secțiune din costurile financiare ar fi atribuită angajatorilor, iar restul ar fi suportat de către muncitori.
Pe când firmele vor asigura cel puțin 4.000 de franci (4.300 de euro) pentru fiecare nou angajat, individul trebuie să suporte în plus 2.000 de franci (2.150 de euro) anual pentru fiecare adult din familia sa care îl aduce în Elveția. Dacă familia conține mai mulți adulți, suma totală anuală poate trece de 10.000 de franci.
Citește șiParticipanți FMI părăsesc sala când ministrul rus de Finanțe vorbește
Conform inițiatorilor, obiectivul principal al acestei măsuri constă în stabilirea unui mecan
Taxa ar fi impusă doar dacă se activează cele cunoscute sub denumirea de „clauze de salvgardare” în cadrul relațiilor dintre Elveția și Uniunea Europeană, și numai în cazurile în care economia elvețiană sau anumite sectoare se confruntă cu presiuni economice sau sociale semnificative.
Fondurile generate de aceste impozite nu vor fi păstrate în bugetul național.
Planul indică că fondurile vor fi restituite cetățenilor elvețieni, probabil prin diminuarea cheltuielilor pentru asigurarea de sănătate obligatorie.
Modelul propus ar corespunde mecanismului prin care sumele generate din taxele pe emisiile de CO2 sunt alocate populației elvețiene.
Decizia a generat, totuși, reacții vehemente din partea partidelor liberale și a reprezentanților din mediul de afaceri. Se evidențiază, în mod particular, posibilele consecințe adverse asupra sectoarelor care se bazează în mare măsură pe importul de forță de muncă, printre care industria hotelieră, ospitalitatea, construcțiile și serviciile de instalații.
În afară de impactul financiar, această măsură provoacă tensiuni geopolitice.
Îngrijorare există că unele state membre ale Uniunii Europene ar putea adopta măsuri similare și ar impune taxe cetățenilor elvețieni care trăiesc și lucrează în teritoriul UE.
Beat Jans, ministrul elvețian al Justiției, a subliniat existența unor probleme legale legate de sistemul de taxare. El a alertat că aplicarea unei taxe anuale asupra membrilor de familie ar putea încălca dreptul la viață de familie. În consecință, a propus introducerea unei taxe unice pentru membrii familiei, în loc de o taxă anuală.
Taxa propusă este inclusă într-un set mai extins, denumit „Acordurile bilaterale III”, prin intermediul căruia Elveția și Uniunea Europeană se străduiesc să stabilească normele relațiilor dintre ele.
Rezultatul deliberării Camerei Superioare nu reprezintă o decizie finală.
Propunerea va fi supusă examinării de Consiliul Național, iar puterea de decizie finală va reveni cetățenilor elvețieni, care își vor decide poziția prin referendum.
În Elveția, sistemul fiscal se bazează pe un model descentralizat, iar taxele sunt colectate la trei niveluri distincte: federal, cantonal și municipal/comunal, fapt care determină variații semnificative ale cotaților între cele 26 de cantoane. În Europa Occidentală, țara se situează printre cele cu cea mai redusă povară fiscală, punând accent pe progresivitatea taxelor pentru persoane fizice și pe atractivitatea pentru întreprinderi.
Taxa pe venit pentru indivizi se aplică în mod progresiv și se depune anual; cetățenii străini cu permis temporar sunt adesea supuși reținerii la sursă (Quellensteuer).
În anul 2026, cetățenii Uniunii Europene care doresc să lucreze legal în Elveția trebuie să parcurgă mai multe etape. Prima etapă constă în obținerea unei propuneri de angajare din partea unui angajator elvețian, care va solicita ulterior un permis de ședere. În cazul în care contractul durează mai puțin de 3 luni, nu este obligatoriu un permis, ci doar o notificare.
Pentru contracte de durată de la 3 la 12 luni, este obligatoriu obținerea permisului L, în timp ce pentru perioade mai lungi sau contracte fără termen definit, se emite permisul B, valabil pentru maxim 5 ani. Odată ajuns în țară, trebuie să se efectueze înregistrarea la autoritățile cantonale în termenul de 14 zile, înainte ca activitatea să înceapă.
Pentru cei care trăiesc în Italia, de exemplu, și activează în Elveția, există permisul G pentru navetiști, care obligă întoarcerea acasă cel puțin o dată pe săptămână. După ani de rezidență continuă, se poate obține permisul C, care conferă dreptul de ședere permanentă, în funcție de cariera profesională și de îndeplinirea condițiilor legale.
Cetățenii din UE beneficiază de privilegii extinse pe baza Acordului privind libera circulație a persoanelor dintre UE și Elveția. Pentru a exerciți activitate profesională în Elveția, este necesar să obții un permis de ședere adecvat și să deții un contract de muncă valabil, iar documentele sunt administrate la nivel cantonal.
COMENTARII / 0