Teheranul schimbă regulile: Impactul Iranului pe piața petrolului

Planul Iranului de a impune o taxă de tranzitare de până la 2 milioane de dolari pentru fiecare petrolier care traversează Strâmtoarea Ormuz a ridicat îngrijorări privind impactul asupra comerțului global cu energie. Această decizie a fost raportată inițial de sursa Digi24.

În paralel, SUA și Iran au purtat o a doua rundă de negocieri de pace, în contextul unor noi atacuri asupra petrolierelor din strâmtoarea Ormuz și a blocadei impuse de SUA navelor iraniene care utilizează această rută comercială vitală. Potrivit Digi24, discuțiile au avut loc pe fondul unor tensiuni crescute.

Strâmtoarea Ormuz, o zonă strategică pentru transportul de petrol și gaze, a fost în centrul discuțiilor dintre SUA și Iran, odată cu restricțiile impuse programului nuclear al Iranului. Blocada de facto impusă de Teheran asupra petrolierelor și gazierelor care tranzitează strâmtoarea a dus la o creștere semnificativă a prețurilor la energie, relatează Digi24.

Citește șiNicușor Dan publică o fotografie cu Donald Trump, de la New York: „O onoare să mă întâlnesc cu președintele SUA”. Ce i-a transmis

Conform Digi24, planul Iranului de a percepe o taxă de până la 2 milioane de dolari de la fiecare petrolier care trece prin strâmtoare a stârnit temeri că acest „punct de taxare al Teheranului” pentru petrolul din Orientul Mijlociu ar putea duce la prețuri mai mari în anii următori.

2 milioane de dolari este suma pe care Iranul intenționează să o perceapă de la fiecare petrolier care tranzită strâmtoarea, potrivit unor rapoarte citate de Digi24. Planul de pace în 10 puncte al Teheranului include o cerință ca Iranul și Omanul să aibă libertatea de a percepe această taxă pentru fiecare navă care tranzitează strâmtoarea.

• Planul Iranului a fost testat la începutul acestei luni.
• Teheranul a impus petrolierelor care doreau să treacă prin strâmtoare să furnizeze detalii privind încărcătura navei, destinația și proprietarul final.
• Înainte de a achita o taxă de cel puțin 1 dolar pe baril, petrolierii erau obligați să respecte aceste cerințe.

Pentru petrolierele care transportă, de obicei, 2 milioane de barili de petrol, taxa pentru un singur tranzit era de 2 milioane de dolari, plătibilă în yuani chinezești sau într-o criptomonedă. Odată aprobat, ambarcațiunile Gărzii Revoluționare Islamice escortau petrolierul prin strâmtoare pe o rută îngustă desemnată.

Până în prezent, nave din Malaezia, China, Egipt, Coreea de Sud și India s-au numărat printre cele cărora li s-a permis trecerea. Însă, acest sistem se află în opoziție directă cu Convenția ONU privind dreptul mării, cunoscută uneori sub numele de UNCLOS, care conferă navelor dreptul de trecere fără obstacole prin peste 100 de strâmtori din întreaga lume.

Aproximativ 170 de țări și UE au ratificat UNCLOS, care este considerată în general drept drept internațional cutumiar. Dar Iranul și SUA nu au făcut acest lucru. Cu toate acestea, SUA au clarificat faptul că contestă dreptul Iranului de a controla strâmtoarea.

Există, de asemenea, problema sancțiunilor. Iranul a fost supus mai multor niveluri complexe de sancțiuni din partea unor țări, inclusiv SUA și Marea Britanie, încă din anii 1970, ceea ce ar exclude ca orice companie maritimă occidentală importantă să efectueze plăți către IRGC.

Adăugarea unei sume de 1 dolar la costul fiecărui baril de țiței care traversează strâmtoarea ar putea genera costuri suplimentare de 20 de milioane de dolari pe zi pentru piață, sau 7 miliarde de dolari pe an. În plus, există și îndoieli cu privire la posibilitatea revenirii la volumele de trafic dinaintea crizei în cadrul acestui regim.

Însă experții au afirmat că costul financiar al utilizării strâmtorii va crește probabil mult peste valoarea taxei de trecere. Companiile de transport maritim vor percepe probabil tarife mai mari pentru utilizarea tancurilor lor pe o rută unde riscul de atac este substanțial mai mare.

Este probabil ca și asiguratorii să perceapă prime mai mari. Marinarii care operează aceste petroliere – care vor fi văzut greutățile celor blocați pe navele eșuate – au dreptul la o remunerație dublă în timp ce lucrează într-o zonă desemnată ca fiind periculoasă.

Se așteaptă ca cel mai mare impact asupra costurilor energetice să se resimtă pe piețele mondiale de petrol. Închiderea de facto a strâmtorii, pe care odinioară tranzitau aproximativ 20 de milioane de barili de petrol și gaze pe zi, a redus exporturile din regiune cu aproximativ 10 milioane de barili pe zi și a determinat o creștere bruscă a prețurilor petrolului.

Prețul țițeiului Brent a urcat de la puțin sub 70 de dolari pe baril anul trecut la maxime de 119 dolari pe baril pe piața futures și la maxime record de aproape 150 de dolari pe baril pentru încărcăturile fizice.

Analiștii de piață sugerează că o reducere susținută a ofertei va menține prețurile pe piața petrolului la un nivel mai ridicat pentru o perioadă mai lungă. Unii sugerează că prețurile de aproximativ 100 de dolari pe baril ar putea rămâne valabile pentru cea mai mare parte a acestui an, prețurile mai ridicate persistând până în 2027.

Acest lucru se datorează faptului că, deși unele volume de petrol și gaze din Golf au fost redirecționate folosind conductele limitate ale regiunii, există îndoieli cu privire la capacitatea statelor petroliere din Orientul Mijlociu de a reveni la volumele de transport dinaintea crizei.

Între timp, costurile mai mari, riscul juridic complicat și temerile sporite legate de securitate sugerează că comercianții de petrol ar evita mai degrabă să cumpere țiței din Golf. Taxele de la „bariera de la Teheran” ar permite IRGC să-și reconstruiască armata și ar oferi o linie de salvare pentru economia iraniană paralizată.

Controlul strâmtorii ar permite, de asemenea, Teheranului să reia exporturile de petrol. Influența pe termen lung asupra strâmtorii promite venituri care ar contribui la reconstrucția infrastructurii și a economiei țării.

Aproximativ 2 milioane de oameni din Iran și-au pierdut locurile de muncă. Între timp, întreruperea accesului la internet în Iran costă economia cel puțin 50 de trilioane de riali (n.r. 35 de milioane de dolari) pe zi.

Economiștii de la think-tank-ul belgian Bruegel au estimat că economia mondială „abia ar observa taxa” dacă Teheranul ar reuși să păstreze controlul asupra strâmtorii. Costul suplimentar ar trebui suportat de producătorii de petrol din Golf, care ar ajunge probabil să plătească aproximativ 80% până la 95% din costul total.

Experții au avertizat asupra consecințelor pe scară largă pentru economia globală dacă strâmtoarea Ormuz rămâne blocată. Închiderea a fost deja descrisă drept cea mai gravă criză a aprovizionării cu energie din istorie de către directorul Agenției Internaționale pentru Energie, Fatih Birol.

Orice escaladare suplimentară a conflictului din Iran ar putea declanșa o recesiune globală.