Termoenergetica și ELCEN se ceartă public, în timp ce bucureștenii tremură de frig în apartamente. Cu atât mai mult cu cât noaptea trecută au fost temperaturi negative afară. Potrivit ELCEN, apa caldă pleacă spre bucureșteni, dar se pierde pe parcurs din cauza infrastructurii de distribuție a Termoenergetica. Aceasta din urmă acuză însă ELCEN că nu livrează apa la temperatura necesară.
Începând cu momentul în care a început distribuirea agentului termic în acest sezon rece, o cantitate de sute de blocuri a rămas în mod constant deficitare, ceea ce înseamnă că apa la robinete și în calorifere a fost în cea mai mare parte mai mult rece decât caldă.
ELCEN, producătorul de apă caldă, a ieșit public și a susținut faptul că în prezent, spre exemplu, produce și introduce în sistem în plus cu aproximativ 2000 de tone de apă caldă pentru a acoperi astfel necesarul de apă care se pierde pe traseu din cauza avariilor sau a lucrărilor la rețeaua de termoficare. Pe de altă parte, Termoenergetica, adică distribuitorul care se ocupă de livrarea agentului termic, susține că ELCEN nu are în prezent toate centralele din București pornite la capacitate maximă, motiv pentru care în prezent nu se produce suficientă apă caldă.
Termoenergetica a declarat că rețeaua a evoluat în comparație cu anul precedent, motiv pentru care pierderile sunt mai mici.
COMENTARII / 0