Traian Băsescu surprinde: cine va câștiga Cupa Mondială după părerea lui

Cupa Mondială 2026 din Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic, care are loc între 11 iunie și 19 iulie, reprezintă, fără îndoială, evenimentul sportiv...

Cupa Mondială 2026 din Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic, care are loc între 11 iunie și 19 iulie, reprezintă, fără îndoială, evenimentul sportiv estival cel mai urmărit.
Competiția a ajuns în etapa semifinalelor, unde se vor înfrunta Franța și Spania, respectiv Anglia și Argentina.
Primul meci are loc astăzi, la ora 22:00, iar cel de-al doilea mâine, la aceeași oră.
Toate aceste meciuri, inclusiv finala mică (19 iulie, 00:00) și finala mare (19 iulie, 22:00), pot fi urmărite în regim live text pe digisport.ro.
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, și-a exprimat opinia cu privire la câștigătoarea Cupei Mondiale 2026, considerând că Argentina, campioana en-titre, își va păstra trofeul la finalul competiției.

”Cred că va câștiga Argentina. Sunt și cei mai buni. Franța mi se pare o echipă foarte bună, Mbappe este extraordinar, dar, într-o încleștare eventuală între Franța și Argentina, fantezia argentinienilor este atuul major”

, a declarat Traian Băsescu, potrivit Recorder.
În ciuda faptului că Argentina este cotată cu șanse mici de către specialiștii OPTA (20,06%), Franța fiind favorită cu 33,81%, Spania cu 24,16% și Anglia cu 21,97%, Traian Băsescu consideră că Argentina are cele mai mari șanse.
Mbappe și Messi sunt cei mai buni marcatori ai Cupei Mondiale 2026, ambii având câte opt goluri.
În ceea ce privește preferința sa între Cristiano Ronaldo și Leo Messi, Traian Băsescu l-a menționat pe decărul argentinian.

Citește șiS-a aflat adevărul: ”Cuvintele care l-au făcut pe Cristiano Ronaldo să plece de la echipa națională”

”Este special, pentru că sunt o echipă grozavă, o forţă, şi este întotdeauna plăcut să joci împotriva unei echipe ca aceasta, un meci de acest fel. Este prima dată când joc împotriva lor. Am jucat împotriva tuturor, cu excepția Angliei, așa că va fi frumos și din acest motiv”

, a declarat Messi, referitor la duelul cu Anglia.
Semifinalele Cupei Mondiale 2026 sunt Franța – Spania și Anglia – Argentina.

COMENTARII / 0