Începând cu data de 19 iulie 2026, Uniunea Europeană introduce o măsură semnificativă pentru a combate risipele de haine: companiile de mari dimensiuni nu mai pot distruge anumite produse de consum nevândute, inclusiv îmbrăcăminte, accesorii de îmbrăcăminte și încălțăminte.
Întreprinderile mijlocii vor fi supuse acestei interdicții începând cu 19 iulie 2030, în timp ce microîntreprinderile și întreprinderile mici rămân scutite.
Mai mult decât o transformare
Citește șiO declarație AUR privind dreptul României de a-şi proteja interesele în Politica Externă a UE, aprobată de Senat. Reacția Oanei Țoiu
Regulamentul (UE) 2024/1781, care instituie cadrul european pentru proiectarea ecologică a produselor sustenabile, pleacă de la o idee simplă, chiar nobilă: un produs nu trebuie să ajungă deșeu doar pentru că nu și-a găsit cumpărător.
Totul este pozitiv și plin de farmec, însă schimbarea aceasta, în esență, depășește simpla interdicție a distrugerii deșeurilor textile.
Regulamentul stabilește fundamentul unei schimbări a întregului ciclu de
„Valoarea unui produs nu se încheie în momentul în care a fost vândut”
Textilele, în mod particular îmbrăcămintea și încălțămintea, sunt incluse în mod clar în lista de categorii prioritare pentru viitoarele standarde de proiectare ecologică.
Președintele Asociației Române pentru Reutilizarea și Reciclarea Textilelor (ARETEX), Zoltan Gundisch, consideră această transformare ca un semnal de importanță majoră:
„valoarea unui produs, mai ales dacă este nou, nu se încheie în momentul în care acesta nu a fost vândut”
Înainte de a fi eliminat, el afirmă că articolul poate fi „redistribuit, pregătit pentru reutilizare, donat” sau, în lipsa altor alternative, reciclat.
Există o regulă care prezintă vulnerabilități.
Acest concept reprezintă, de fapt, principiul economiei circulare pe care regulamentul încearcă să îl impună.
Textul european solicită operatorilor economici să adopte măsuri adecvate pentru a evita distrugerea stocurilor nevândute și le impune raportarea cantităților eliminate, cauzelor și traseului ulterioar al produselor.
Dar aici se scoate în evidență și principalul punct slab al noii reguli.
Interdicția nu reprezintă o restricție absolută
Regulamentul prevede posibilitatea de a face excepții în cazuri de probleme de sănătate, igienă sau securitate, în situații în care articolele sunt deteriorate și nu pot fi reparați economic, când nu sunt potrivite pentru funcția lor, când donațiile sunt respinse, când obiectele nu pot fi pregătite pentru reutilizare sau refabricare, sau în situații în care distrugerea produce cel mai puțin impact negativ asupra mediului.
Conform analizei ARETEX, excepțiile menționate ar putea diminua impactul interdicției.
„Interdicția este considerabil mai restrânsă decât pare la prima vedere”, Gundisch avertizează.
El subliniază importanța testului economic pentru produsele deteriorate: atunci când costul reparării sau recondiționării depășește cheltuielile de distrugere și înlocuire, se poate opta pentru distrugere.
Într-o piață cu articole foarte ieftine, spune el, acest criteriu poate fi ușor îndeplinit, iar evaluarea aparține companiei.
Mai există și posibilitatea ca distrugerea să nu dispară, ci doar să devină mai puțin vizibilă.
Stocurile pot fi livrate către entități exceptate, către terți sau pot fi expediate în afara Uniunii Europene.
Fără un sistem robust de reutilizare, cantitatea de materiale distruse poate rămâne constantă, însă urmărirea lor devine mai dificilă.
ARETEX denumește această inițiativă „
substituirea, nu eliminarea distrugerii
”: cantitatea distrusă poate rămâne constantă, însă traseul devine mai dificil de urmărit.
Această situație ridică o întrebare crucială pentru România: ce se întâmplă cu articolele care nu pot fi eliminate, dacă țara nu dispune încă de un sistem suficient de puternic pentru reutilizare și reciclare?
Conform răspunsului ARETEX, reglementarea europeană este doar o parte a soluției.
România necesită colectare separată, centre specializate de sortare, facilități de pregătire pentru reutilizare și reciclare, și, cel mai important, un sistem eficient de răspundere extinsă a producătorului (REP).
În absența acestor mecanisme, se poate produce un pericol în care o problemă este transferată de la o secțiune a lanțului la alta.
Dacă stocurile nevândute ajung la operatorii de reutilizare nefinanțate și fără un cadru REP funcțional, acestea pot transforma, conform declarațiilor ARETEX,
„o povară cu valoare economică negativă”
Problema controlului este la fel de importantă.
Chiar dacă noul regulament impune cerințe de informare și raportare, ARETEX subliniază că versiunea finală a legii a eliminat cerința unei verificări independente a datelor raportate.
„Sistemul rămâne, prin urmare, unul preponderent autodeclarativ”
, iar pentru România aspectul crucial este cine validează aceste date, ce competențe deține și ce acces are la informațiile de trasabilitate.
Miza nu se încheie doar la stocurile care nu au fost vândute.
Regulamentul european modifică pe parcurs chiar modul în care se proiectează produsele.
Calitatea produselor este asigurată încă din faza de proiectare.
În cadrul viitoarelor standarde de design ecologic, Comisia a pus accent pe textile, iar sistemul ESPR vizează produse mai durabile, mai ușor de reparat, reutilizat și reciclat.
Mai mult, în cazul produselor ce se regăsesc sub acțiunea actelor delegate, regulamentul stabilește că va fi disponibil un pașaport digital al produsului, care va conecta articolul la date pertinente despre acesta.
În domeniul textil, aceasta ar putea reprezenta schimbarea de care industria are cu adevărat nevoie.
Conform declarației lui Zoltan Gundisch, „calitatea produselor care intră astăzi pe piață determină calitatea produselor care vor putea fi reutilizate sau reciclate peste câțiva ani”.
Dacă piața continuă să ofere articole cu materiale slabe, cusături fragile și amestecuri complexe de fibre, durata lor de viață scade, iar reutilizarea și reciclarea devin mai dificile.
O piesă de îmbrăcăminte, numeroase vieți
Exemplul tricoului arată că un articol bine realizat poate fi folosit în mai multe faze de utilizare înainte de a fi reciclat.
Un tricou de calitate slabă își poate pierde forma după câteva spălări, se poate decolora, iar cusăturile pot ceda rapid.
În acel instant, valoarea produsului se reduce atât pentru cumpărător, cât și pentru întregul cadru de reutilizare și reciclare.
Probabil, aici se găsește esența întregului regulament: economia circulară nu începe la tomberon, ci la masa de proiectare.
„Economia circulară începe în faza de proiectare a produsului”
Regulamentul european urmărește exact această schimbare de perspectivă: produsul trebuie conceput astfel încât să reziste, să poată fi reparat, reutilizat și, la finalul vieții sale, reciclat. Documentul european urmărește explicit creșterea durabilității, a potențialului de reparare, reutilizare și reciclare și reducerea generării de deșeuri.
Concluzia ARETEX subliniază aceeași idee, prezentată cu forță:
„Economia circulară începe, de fapt, în faza de proiectare a produsului, nu în momentul în care acesta devine deșeu.”
Astfel, 19 iulie 2026 nu marchează doar momentul în care Europa
„interzice aruncarea hainelor nevândute”
, ci marchează și începutul unei transformări mai largi: obiectul trebuie să-și conserve valoarea cât mai mult timp.
Interdicția distrugerii constituie doar primul pas.
Se așteaptă următoarele: proiectarea ecologică, pașaportul digital, trasabilitatea, reutilizarea și reciclarea.
România trebuie să dezvolte infrastructura și mecanismele economice necesare pentru a converti această obligație europeană într-un circuit real al produselor și materialelor.
Altfel, există riscul ca distrugerea să nu dispară, ci doar să-și schimbe traseul și să devină mai greu de văzut.
COMENTARII / 0