Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, după anunțul AUR că nu va participa la votul pentru Guvernul Mureșan, că le va propune social-democraților să fie prezenți în plen pentru a asigura cvorumul. Grindeanu a spus că absența AUR din comisii și plen este „încă o dovadă” că formațiunea i-a ținut „în funcție până acum pe Bolojan și pe restul”.
Grindeanu a spus: când i s-a adus în discuție posibilitatea ca PSD să fie în sala de plen, chiar dacă nu va vota, ci doar pentru a asigura cvorumul.
„O să avem o ședință cu grupul reunit la ora 13:00. Propunerea pe care le-o voi face colegilor meu este ca da, să fim în sală pentru că altfel nu va fi cvorum. Având în vedere anunțul celor de la AUR, vom prelungi momentul în care va exista acest vot negativ”, a spus el.
Grindeanu a spus că, interpretând absența reprezentanților AUR din comisii și din plen, aceasta constituie încă o dovadă. În special, după anunțul de dimineață în care AUR negociază cu toată lumea, el consideră că această lipsă confirmă faptul că cei care i-au menținut în funcție până acum pe Bolojan și pe ceilalți, sunt de la AUR.
Președintele PSD a repetat că va solicita colegilor săi să se prezinte în sală pentru a garanta cvorumul,
„cum la fel, vor merge colegii mei în comisii. Vor face audieri, vor pune întrebări. Pentru fiecare dintre cei care sunt pe lista de potențiali miniștri”.
În dimineața zilei de luni, George Simion, liderul partidului AUR, a transmis pe pagina sa de Facebook că membrii formațiunii nu vor participa la activitățile comisiilor și la sesiunea plenară ce așteaptă votul Guvernului Mureșan. El a declarat că AUR nu va susține votul pentru Cabinet și că partidele au stabilit o echipă de negociere cu toate celelalte formatiuni pentru a crea un guvern stabil.
COMENTARII / 0