Video Sat terorizat de lupi. Animalele intră în gospodării și ucid până și câinii de pază: „Așteptăm să se întâmple ceva oribil?!”

Petrila și județul Hunedoara sunt martorii unei crize nocturne, în care lupi pătrund în case și au ucis oi și câini în ultimele săptămâni. Populația,...

Petrila și județul Hunedoara sunt martorii unei crize nocturne, în care lupi pătrund în case și au ucis oi și câini în ultimele săptămâni. Populația, din ce în ce mai îngrijorată, solicită măsuri urgente, având în vedere că școala a reînceput și întunericul se instalează mai devreme. Autoritățile explică că, fiind o specie protejată, nu există momentan o procedură rapidă pentru capturarea lor.

Camerele de supraveghere au reținut lupi în timp ce se deplasau pe străzi, în vecinătatea mașinilor sau chiar în apropierea caselor.

„Locuitorii din satul Cimpa se tem să mai iasă seara din case și asta pentru că, de o lună de zile, oamenii spun că sunt terorizați de lupii care au intrat chiar și în curțile lor”, transmite jurnalistul Digi24, Anamaria Ianc.

Citește șiComisari Gărzii de Mediu amenințați cu pistol în balastieră ilegală din Olt

„Din curtea casei. Îl aveam de 11 ani. Era ca și copilul meu”, spune o femeie al cărei câine a sfârșit în colții lupilor.

„Oi, câini, ce găsesc…”

un alt localnic îl povestește.

Lupii nu ar fi singurii sălbatici care se strecoară în zonele locuite.

„A venit într-o seară, mi-a luat rațele vulpea. Ne e frică să mai ieșim seara din casă… Am solicitat să pună un stâlp, un corp de iluminat. Am rămas cu cererea. Umblă și ursul. Mai ales când coboară animalele, oile pe la case, circulă”, povestește îngrozit un alt bărbat.

Locuitorii au întocmit o petiție, pe care au depus-o la primărie, reușind să strângă peste 100 de semnături.

Lupul, fiind o specie protejată, nu dispune, deocamdată, de o procedură rapidă de captură.

„Lupul a atacat și în partea de jos a orașului. Din păcate, lupul este ocrotit de lege. Agenția de Protecția a Mediului ne-a spus că nu are metodă legală pentru capturare și va trebui să facem o solicitare către Minister”, explică Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.

„Și omul de ce nu este protejat?! Copilașii de ce sunt protejați?! Așteptăm până se întâmplă ceva oribil, ca să poată să vină și atunci nu se mai poate face nimic?!”, întreabă retoric o femeie care locuiește în zonă.

„Avem două posibilități: să despăgubim persoanele care au suferit pagube materiale la culturi, la case, la animale, iar, în cazul în care atacurile sunt repetate, asociația de vânătoare poate solicita derogare de la Ministerul Mediului pentru relocare sau pentru extragerea acestor exemplare, după care Direcția Județeană poate să emită autorizația de vânătoare”, transmite Georgeta Barabaș, directorul APM Hunedoara.

Până atunci, însă, oamenii pot doar chema jandarmii ca să alunge lupii.

Reporter: Anamaria Iancoperator; operator: Florin Gurgui.

Editor: Izabela Zaharia

COMENTARII / 0